Un alpinist a murit pe Everest după ce a ajuns în vârf, îndeplinindu-şi visul de a urca pe cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent

Un alpinist a murit pe Everest după ce a ajuns în vârf, îndeplinindu-şi visul de a urca pe cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent

FOTO EPA-EFE

Un american a murit la scurt timp după ce a ajuns pe vârful Everest şi şi-a îndeplinit visul de a fi urcat pe cei mai înalţi munţi de pe fiecare continent. Alţi doi oameni au murit la coborâre în condiţiile unor cozi foarte lungi formate la peste 8000 de metri la temperaturi extrem de scăzute în supranumita „Zonă a Morţii.”

Ştiri pe aceeaşi temă

Presa leagă decesele de numărul mare de alpinişti care s-au înghesuit pe munte în contextul vremii favorabile după lungi intervale de vreme proastă.
 
Donald Lynn Cash, un director de vânzări în vârstă de 55 de ani din statul american Utah, ar fi suferit un atac de cord la coborâre, în timp ce făcea poze. Este posibil ca traficul intens de pe munte să fi îngreunat misiunea salvatorilor montani care după ce l-au resusucitat l-au coborât de pe stânca Hillary Step, pe partea sudică a muntelui. El a murit însă pe parcursul coborârii. Ascensiunea sa durase peste 12 ore.
 
Tată a patru copii, el scrisese fiului său Tanner înainte de a urca pe Everest că se simte binecuvântat pentru ocazia de a se afla pe muntele despre care a tot citit în ultimii 40 de ani.
 
Peste 200 de aplinişti şi ghizi erau pe munte miercuri. Alpiniştii au declarat presei că se formau cozi la plecarea din Camp IV supranumită „Zona Morţii”, ultima zonă de staţionare înainte de vârf, iar timpul de aşteptare putea depăşi 2 ore.
 
Un ofiţer de legătură de la tabăra de bază a Everestului a spus presei că toată lumea se grăbea să ajungă în vârf pe vreme bună.
 
Cash - care se descria ca un „preşedinte executiv alpinist” - îşi luase un an sabatic pentru a urca pe cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent. El reuşise să-l atingă pe penultimul, Vinson Massif, din Antarctica în ianuarie, relatează The Washington Post.
 
El scria că este „deosebit de bucuros să deschid un nou capitol al carierei mele în Iunie când mă întorc. Cu bine. Şi cu toate degetele.”
 
 
Alţi doi oameni un bărbat şi o femeie, ambii din India au murit în timp ce coborau muntele. Femeia a murit din cauza epuizării după ce ea şi soţul său au aşteptat ore în şir să ajungă în vârf.
Săptămâna trecută un irlandez a murit după ce a căzut la coborârea din vârf.
 
41 de echipe cuprinzând 378 de alpinişti deţin autorizaţie de a urca pe Everest în timpul sezonului de primăvară. Ele sunt însoţite de ghizi.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: