Rusia caută să se implanteze în Africa: Acord pentru prima sa bază navală la Marea Roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Business Insider
FOTO Business Insider

Rusia a semnat cu Sudanul un acord care îi permite să înfiinţeze o bază navală la Marea Roşie, în vederea aprovizionării flotei ruse, potrivit unui document oficial postat pe site-ul Guvernului de la Moscova, relatează AFP.

Potrivit acestui document - o versiune preliminară a fost publicată în noiembrie -, Rusia urmează să înfiinţeze în Sudan un „centru de susţinere logistică”, în care să poată fi efectuate „reparaţii, operaţiuni de aprovizionare cu carburant şi să se odihnească membrii echipajelor” Marinei ruse.

Această bază urmează să găzduiască până la 300 de militari şi personal, dar şi patru nave - inclusiv cu propulsie nucleară.

Rusia urmează să aibă dreptul să transporte în porturile şi pe aeroporturile din Sudan „armament, muniţie şi echipament” necesare în vederea funcţionării acestei baze navale.

Înfiinţarea acestei baze „răspunde obiectivelor menţinerii păcii şi stabilităţii în regiune, este de natură defensivă şi nu este îndreptată împotriva altor state”, se arată în document.

Acest acord este valabil pe o perioadă de 25 de ani şi va fi prelungit în mod automat cu zece ani, în cazul în care niciuna dintre părţi nu cere în prealabil ca acesta să înceteze.

Autorităţile sudaneze nu au putut fi contactate imediat de AFP.

În ultimii ani, Rusia - care începe o revenire geopolitică în Africa - s-a apropiat de Sudan în sfera militară, dar şi prin proiecte în domeniul nuclear civil.

Începând din 2019, cele două ţări întreţin relaţii în baza unui acord de cooperare militară pe o perioadă de şapte ani.

În ianuarie 2019, în plină criză politică în Sudan, Kremlinul a recunoscut că instructori ruşi se aflau „deja de o vreme” alături de forţele guvernamentale sudaneze.

În cadrul unei vizite în Rusia, la sfârşitul lui 2017, fostul preşedinte Omar al-Bashir i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin „să apere” Sudanul de Statele Unite şi a îndemnat la consolidarea cooperării militare cu Moscova în vederea „reechipării forţelor militare” sudaneze.

Este vorba despre bază navală rusă pe continentul african.

Moscova dispune deja de o bază similară a flotei  sale la Tartus, în Siria.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite