Fără îndoială că marele om de teatru nu s-a gândit la această interpretare, dar nu este mai puţin adevărat că spectacolele sale te fac să gândeşti multe şi să cauţi să înţelegi multe, fiind necesară de multe ori repetarea prezenţei în sală, pentru a înţelege mai bine anumite lucruri pe care – cu siguranţă – nici regizorul nu le intuieşte întotdeauna. De aceea, de multe ori am auzit persoane în sălile unde se joacă creaţiile sale care spun: „e a doua/treia/patra dată când îl văd şi de fiecare dată înţeleg şi altceva”. 
 
În fond, este meritul artei de a deschide ochii – chiar inconştient – spectatorului mai mult sau mai puţin angajat la numite direcţii de analiză sau acţiune socială. Tocmai de aceea teatrul a reprezentat mereu o problemă pentru autocraţi şi dictatori, iar regizorii şi actorii îşi merită un rol în Pantheonul fiecărei ţări.
 
Dar Drumul Mătăsii” este de fapt o expresie a unuia dintre conceptele intens vehiculate astăzi de mulţi oameni, care nu îl înţeleg însă prea bine: Eurasia.  
 
Eurasia este ceva special, o direcţie de acţiune politică, dar şi o unitate geografică. Ea cuprinde, însă, dimensiuni variabile – eu nu consider că dimensiunea şi denumirea reală este aceasta şi m-am exprimat în acest sens în mai multe articole, prezentate în ţară, dar şi în străinătate.
 
Spun aceasta deoarece harta nu are echivoc: o bună parte din Africa trebuie adăugată acestei mari formaţiuni geografice şi geopolitice, ceea ce exprimă adevărata istorie şi paradigma reală a relaţiilor internaţionale. 

În interiorul ei apar subdivizuni, iar acest drum al relaţiilor economice dintre popoarele Chinei şi cele ale Europei de Vest, mai precis Roma, a însemnat nu doar o linie mediană a acestor relaţii, dar şi un transfer de idei şi practici politice.
 
Ce puteau să facă oamenii care mergeau timp de doi ani în caravane, dintr-un capăt al Chinei spre Europa? Să povestească întâmplări interesante din istoria triburilor sau timpurilor lor, iar astfel anumite idei să se răspândească. De fapt, trebuie să înţelegem că transferul de idei şi bunuri se făcea preponderent dinspre est către vest, ceea ce ne face să ne gândim la o idee specială: mersul politicii a urmat mersul economiei, iar vestul a fost mai mult cel care juca rol de destinatar al produselor de orice tip din est şi mai puţin de furnizor.

Dacă vom analiza mai bine această tendinţă, vom înţelege şi de ce majoritatea ţărilor de la est de limita continentului european se consideră în general suficiente lor însele, având o atitudine mai clară şi în acelaşi timp mai directă în relaţiile internaţionale, ceea ce le face mai sincere.
 
Trebuie să observăm că în mersul istoriei, Estul poate fi reprezentat ca locul de unde vine furtuna, iar Vestul locul unde se adăpostesc cei care nu pot trăi fără confortul unei case bine construite. Marile lupte şi războaie nu s-au prea desfăşurat în Vest, ci mai ales în Est, numărul celor morţi pentru împlinirea unor ambiţii imperiale – mai întotdeauna prosteşti – fiind şi de ordinul milioanelor pe an. 
 
Doar un exemplu comparativ: războiul de 30 de ani din Europa de vest a avut pierderi umane de cel mult 200.000 de persoane pe an, pe când anumite campanii ale lui Timur Lenk au însemnat moartea a peste un milion de oameni în doar câteva luni.
 
Estul a fost mereu preocupat de stabilitatea militară şi administrativă a puterii, de aceea dictaturile sau regimurile autoritare constituie regula, iar dispreţul pentru viaţa celor mulţi este consecinţa logică. 
 
Cele trei atribute dau la rândul lor trei reacţii: comploturi împotriva liderilor – mulţi sfârşind asasinaţi – revolte ale celor asupriţi şi invazii împotriva statelor mai slabe. Invaziile se fac fie pentru a consolida o stăpânire, fie pentru a îndepărta pentru mai mulţi ani atenţia oamenilor de rând de la problemele interne, iar pentru eliminarea acestora nu este necesară adoptarea unui cadru legislativ eficace, ci crearea altor probleme care necesită abordări noi.
 
De aceea, vom mai observa un aspect: în aceste ţări ale Estului justiţia şi administraţia nu au o soartă prea bună, ele neservind statul şi comunităţii în sensul asigurării predictibilităţii şi eficacitării administrative, ci doar în sensul loializării populaţiilor faţă de lideri. Tocmai de aceea revoltele ţintesc în aceste ţări nu doar partidele politice aflate la putere, ci şi clădirile unde funcţionează instituţiile supreme ale justiţiei, căci judecătorii sunt mai corupţi decât orice standard admis politicienilor ţărilor respective.
 
În partea de vest a acestei mari formaţiuni geopolitice Euro-Asia-Africane, dorinţa de confort a dus la dezvoltarea industrială şi tehnică. În timp, aici au apărut mari universităţi, laboratoare de cercetare, de analiză şi de concepere de strategii, care au prevăzut şi perfecţioant sistemele sociale, economice şi administrative.

De aceea, progresul economic, exprimat prin valoarea PIB/locuitor este mai mare în vestul Europei, de aceea marile şcoli de drept – precum şi curţile internaţionale de justiţie – se regăsesc în vestul Europei.
 
Din acelaşi motiv, oricât de negativ ar prezenta propaganda unui stat sau altul ceea ce se întâmplă în Occidentul Europei, migraţiile de populaţii nu se fac spre Bişkek, Taşkent sau Ulan Baator, ci spre Paris, Londra, Berlin sau Roma, periodic mii de imigranţi fiind descoperiţi cu acte false în ţările indicate mai devreme. 

Dacă Estul este mai viguros şi mai sincer, iar Vestul este mai molâu şi mai fariseu, acest lucru nu înseamnă că la intrigi nu se pricep şi cei din Europa de vest. Doar un exemplu a fost furnizat de curând în timpul crizei ruso – ucrainene, de către Marea Britanie. Astfel, documentul scurs către presă era o ameninţare subtilă către Rusia, înţeleasă mai greu de novici: „Da, nu facem prea multe contra intereselor ruse, pentru că aveţi bani la noi, dar dacă cumva îi scoateţi de aici şi îi puneţi în mişcare către alte centre financiare, nu mai avem nicio obligaţie faţă de voi şi putem susţine mai bine cauza celorlalţi”.
 
Banii reprezintă pentru Vestul Europei argumentul suprem – dar dacă dispar diferite şanse de a face bani, atunci apar şi sancţiunile, ceea ce traduce uneori în demonstraţii de diferenţieri economice, care surprind neplăcut adversarii. 
 
Astfel, chiar marţi preşedintele rus a recunoscut că situaţia economică şi politică a incapabililor lideri de la Kiev a scos oamenii în stradă şi că acest tip de protest este legitim. De fapt, în discursul de marţi acesta este cel mai important mesaj, care nu a fost dat pentru extern, ci pentru intern – guvern, parlamentari, oameni de afaceri – ori aduceţi confort cetăţenilor ruşi, ori aceştia vor prelua exemplul ucrainean şi se vor revolta împotriva voastră şi vă vor mătura de la putere şi bani.
 
Asupra situaţiei din zona respectivă nu este cazul să mă pronunţ mai mult acum, deoarece am făcut-o şi în alte texte care îşi păstrează valabilitatea. 
 
Sub aspectul consecinţelor însă, trebuie să înţelegem că ultima lună a eliminat direcţii întregi de studii şi „specialişti” în relaţii intarnaţionale penibili, de natură „progresistă”, „idealistă”, „împăciuitoristă” sau „pacifistă”. Mai mult, a readus în lumină necesitatea cunoaşterii şi pregătirii temeinice a forţelor proprii, nu doar pe cele ale adversarilor.
 
Iar mai mult decât orice, a aruncat la gunoi abordări stupide şi politicieni penibili din foarte multe ţări. Aceştia se află acum în situaţia de a se vedea comparaţi cu lideri slabi din istorie şi nu cu puternicii pe care şi i-au luat drept modele. 
 
Timpurile moderne, pline de provocări, atât pentru vestul Europei, cât şi pentru restul lumii, şi anumite predicţii referitoare la piaţa muncii nu dau loc la intrepretări: ori vom avea lideri de valoare, care să eficientizeze statul, administraţia sa, precum şi economia, ori vom vedea cum pe rând statele se vor prăbuşi din interior, într-un bellum omnium contra omnes.
 
Destinul omenirii se joacă din ce în ce mai mult la nivel continental şi global, şi – din păcate – fără a exista în vreo mare capitală o soluţie reală, continentală sau universală la problemele majore care nu sunt încă rezolvate sau vor apărea. 
 
De aceea, conflictele între state se vor înmulţi şi naţiuni şi ţări întregi vor putea să cadă victime politicienilor fără scrupule şi fără prea mult creier, dar care au fost atât de bine descrişi în această epigramă (de citit şi celelalte):
 
Unui om politic deştept
 
Pe cât e azi de combativ
Şi cum vorbea mai dinainte,
Te uiţi la el admirativ:
Ce minte, domnule, ce minte!