Toate instituţiile statului român sunt afectate de acest cancer naţional.

Şi în cele ce urmează vizez destinaţia legală, nu titularul unei administraţii numai în timp depărtate de epoca fanariotă.

Preşedinţia?

Până în vara anului trecut a călcat numai în străchinile dihoniei naţionale.

Şi dacă nu ar fi survenit lovitura de stat cunoscută, merita blamul public, până la aneantizarea din spaţiul interesului naţional.

Dar pentru că opoziţia a greşit, urmând abecedarul unei voci străine, Occidentul a reechilibrat balanţa democraţiei, într-un stat în care meritocraţia este la lada de gunoi, a pensionarilor şi visătorilor neviolaţi, încă, de injustiţia socială românească.

Guvernul? 

Acum un an era o ipotetică speranţă, pentru cei dornici de înlocuirea minciunocraţiei cu politica faptelor concrete.

Însă pentru că una este să promiţi şi alta este să ai talentul, capacitatea şi tenacitatea de a transforma o speranţă în realitate, actualul executiv se află aidoma echipajului unei maşini participante la un traseu dificil, prin munţii României, unde o secundă de neatenţie poate duce, cum s-a mai întâmplat, la răsturnarea autoturismului... 

Dar pentru turiştii morţi la datorie există dezlegare la doliu naţional...

Armata?

Ca în vremuri de bejenie. Exilată pe ultimul loc, al interesului public.

Deşi fără pasiunea, devotamentul şi îndârjirea a mii de profesionişti militari NU eram acceptaţi în NATO.

Dar pentru că trebuie să arate ca o primărie unde mai există... un rezervist cu problemele armatei, cum pare a fi actualul menestrel al apărării, i se mai scoate un avion la zbor, un steag la aninare şi un ministru la plimbare, între ale noastre dragi hotare...

Biserica?

Scuipată, atacată mediatic, înjosită doar pentru că mai există, blestemată pentru că aspiră la ceea ce ar putea contribui la redarea speranţei tuturor românilor.

Dacă ar recunoaşte căsătoriile homosexualilor ar fi vedeta tuturor posturilor de televiziune create pentru hoţi de buzunare şi becalizaţi cu alte zeci de miare... Nu mioare.

Banca Naţională a României?

Singurul loc unde, dimineaţa şi seara, lucrătorii de acolo îşi încep şi îşi încheie activitatea cu acelaşi surâs. Prezidenţial.

Măcar până trecem la moneda Uniunii Europene.

Dar numai liderul BNR ştie cât efort personal face pentru a nu îşi pierde echilibrul interior, într-o societate în care unii trag “Hăis!”, iar alţii “Cea!”

Serviciile secrete?

Stăpâne, pe situaţie.

Cu un zilnic şi firesc confort profesional, faţă de vaietele celor de la sediul Uniunii Europene, care se plâng de faptul că Statele Unite au interceptat toate modalităţile U.E., de comunicare.

Dar numai liderii lor ştiu, dimineaţa, când se bărbieresc, ca adevăraţi gentlemani, că nu e râsul lor, cel natural…

Parlamentul?

Cea mai sigură trambulină... spre dictatura următoare.

Cu excepţia unor lideri care par că ştiu ce vor pentru propria afirmare şi a unor paiaţe, cu fuste sau pantaloni, trimise la televiziuni pentru a prosti disperaţii României, toţi ceilalţi aleşi ai neamului lui X, Z, Y şi cui vreţi dumneavoastră sunt aparent calificaţi pentru concursul ştiut din grădiniţă:

“Copii! Acum ridică mâna sus rândul de la fereastră!...Foarte bine! Iată că şi voi, cei de la perete puteţi face acelaşi lucru…Excepţional!”

Şi cum vine 4 iulie, Ziua Când Lumea se înghesuie la ambasada americană, întrebarea electrizantă ar fi:

care este diferenţa între cei invitaţi la sediul diplomaţilor ruşi şi aceia care fac coadă la uşa clădirii unde flutură steagul Statelor Unite?

La prima ambasadă, surpriza este că eşti invitat.

La secunda, majoritatea se roagă, seara, pe 3 iulie, să nu fie tăiaţi de pe listă.

Vine 4 iulie, Ziua Independenţei SUA.

Dar, nu există libertate, nici independenţă, acolo unde unii cenzurează dreptul altora la liberă expresie, demnitate naţională şi vis de mai bine.

Din acest motiv trăim cum se vede...

Cei din România uluiţi de insuccesele, în serie, ale puterii.

Cei din Republica Moldova umiliţi... de tăcerea Americii, în chestiunea Transnistriei. 

Iar cei din Transnistria prinşi într-un foc - Kalinka -, vizibil într-un ghioc.

 Unde sporadic mai apare, imaginea unor români jucând cu foc:

”Tot pe loc! Pe loc! Pe loc! Să răsară busuioc!”

Deloc...