E adevărat că, pe de altă parte, Rusia e reticentă asupra politicilor chineze asupra Extremului Orient şi Siberiei, populate legal sau ilegal de cetăţeni chinezi, asupra furturilor de tehnologie şi spionajului – după un recent scandal în acest sens – dar mai ales priveşte cu rezerve creşterea deosebită de putere economică şi militară a Chinei. Nici postura de partener minor într-un asemenea parteneriat, care furnizează energie şi tehnologie militară gigantului chinez nu e în măsură să liniştească Moscova, mai ales la nivelul conducerii militare şi a celei a serviciilor de informaţii.

Pe de altă parte, pandemia de coronavirus a subliniat încă o dată polarizarea lumii între Statele Unite şi China şi perspectiva ca majoritatea statelor lumii să se alinieze alături de unul din cei doi mari jucători. O altă abordare vorbeşte despre izolarea Chinei şi de respectarea sancţiunilor şi politicii americane pentru a rămâne conectat la comerţul global şi a nu rămâne izolat alături de China. Şi Rusia e prinsă într-o asemenea dilemă care excede percepţia obişnuită la Kremlin a parităţii nucleare şi strategice cu SUA. Deci şi Rusia e pusă să aleagă astăzi între SUA şi China.

De altfel, o întreagă dezbatere în campanie electorală americană încearcă să explice abordările mai blânde şi favorabile Rusiei pe care administraţia Trump şi preşedintele Donald Trump în mod direct le au. E vorba despre dorinţa de a organiza summitul G7 în care să fie invitate şi Coreea de Sud, Australia, India şi Rusia, pentru a realiza o adevărată coaliţie anti-chineză, de izolare a Chinei şi o îndiguire în primul rând comercială a Beijingului care ar viza delocalizarea multora din investiţiile occidentale din China, dar şi eliminarea din lanţurile de producţie şi comerciale a Chinei. Zona manufacturieră urmează să rămână în Asia de Sud Est dar în state mai democratice sau, oricum, mai prietenoase Occidentului, eventual cu conflicte teritoriale cu China, în timp ce zona high tech ar urma să fie delocalizată în statele de origine sau în state partenere şi aliate din Europa de Est.

Dorinţa Statelor Unite a fost blocată de către statele membre UE care au refuzat participarea Rusiei la summitul G7, organizaţie de unde a fost expulzată în 2014, după anexarea Crimeei şi agresiunea militară din Estul Ucrainei. Ca şi opoziţia democrată, statele europene membre ale G7 dar şi Canada refuză să acorde orice fel de premiu Rusiei atât timp cât nu a fost inversată decizia acesteia de a anexa teritorii în mod ilegal, prin război hibrid.


Donald Trump FOTO EPA-EFE

Alegerile americane din 3 noiembrie au intrat în linie dreaptă şi arată spectrul unei înfrângeri pentru Donald Trump. Contracandidatul său conduce şi cu două cifre în statele relevante. Toată lumea e, însă, reticentă, bazându-se pe Miracolul pe care-l poate produce Donald Trump. De asemenea, există un nivel de preocupare crescută a numeroase state şi lideri politici majori, în special a partenerilor Statelor Unite, în legătură cu posibile decizii intempestive pe care preşedintele american le-ar putea lua pentru a genera perspectivele unor câştiguri electorale nescontate. Retragerea intempestivă anunţată a militarilor americani din Germania ar putea fi un asemenea semnal preocupant.

Dar poate cea mai importantă problemă a Chinei şi Rusiei, cei doi actori specializaţi în război informaţional şi infodemie, altfel parteneri în faza acută a pandemiei de coronavirus, este plasarea pe poziţii opuse în privinţa alegerilor pentru preşedintele Statelor Unite. Astfel, în timp ce Rusia a fost deja implicată prin ingerinţe directe în alegerile americane în favoarea lui Donald Trump, China este interesată în stoparea lui Donald Trump care i-a declarat război economic şi comercial direct. În campania prezidenţială americană, Moscova şi Beijingul sunt pe poziţii diferite, susţinând candidaţi diferiţi.

Moscova e preocupată de Preşedinţia lui Joe Biden şi de majoritatea în ambele camere ale Congresului pe care Democraţii par să o obţină. De unde erau principalii susţinători ai unui dialog şi angajării Rusiei, după hackingul de anul trecut la adresa Comitetului Naţional Democrat şi subminarea candidaturii lui Hillary Clinton, partidul lui Joe Biden a devenit cel mai reticent în parteneriatul cu Putin şi mai înclinat spre sancţionarea Rusiei. În plus, fostul vicepreşedinte american este un moderat şi un excelent cunoscător al regiunii Europei de Sud-Est şi a problemelor ruse, de unde şi propensiunea spre a induce costuri Moscovei cât timp menţine politica revanşardă şi revizionistă, acţiunile în terţe spaţii cu companii militare private şi ambiţiile de refacere a fostei Uniuni Sovietice, sub altă formă.

Nu înseamnă că Joe Biden ar aborda China în forme mai blânde. Politica americană are constante la nivelul establishmentului, este extrem de pragmatică şi realistă. Însă maniera şi abordările ar fi mai puţin contondente la adresa Beijingului, mai stricte şi implicând instrumente comerciale, economice şi militare într-o formulă poate mai înclinată spre constrângere decât spre confruntare directă, în orice domeniu. Pe aceste linii, Beijingul preferă mai degrabă o administraţie Biden la Casa Albă cu care măcar să aibă un spaţiu de negociere şi de dialog pornind de la înţelegerea exactă a temelor decât formula confruntării contondente cu Statele Unite pe scară largă pe care o arată Donald Trump, pe toate dimensiunile, şi a costurilor aferente noii tendinţe de izolare a Chinei după pandemie la nivel economic şi comercial, care să elimine multe din veniturile şi activităţile actuale ale Chinei, care a traversat în cel de-al doilea trimestru al lui 2020 prima recesiune din 1979.