Pactul lui Erdoğan cu ultranaţionaliştii. Cine deţine puterea în Turcia? De la lupta cu „statul profund” la „conducătorii din umbră”

Pactul lui Erdoğan cu ultranaţionaliştii. Cine deţine puterea în Turcia? De la lupta cu „statul profund” la „conducătorii din umbră”

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei FOTO EPA-EFE

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan face tot ce-i stă în putinţă pentru a se menţine la putere, inclusiv urmându-şi partenerul de coaliţie, partidul extremist de dreapta MHP, în lupte politice care aduc aminte de confruntările sângeroase din deceniul 1990-2000. Opozanţii se tem pentru siguranţa lor, scrie publicaţia germană „Der Spiegel”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şeful mafiei turceşti Alaattin Çakıcı şi-a terorizat timp de zeci de ani rivalii şi pe cei care au opinii politice diferite de ale sale. O figură de seamă a grupării de extrema dreaptă Lupii Cenuşii, care şi-a concentrat furia în trecut împotriva militanţilor de stânga, kurzilor şi alawiţilor, Çakıcı este considerat vinovat de cel puţin 41 de crime în scopuri politice. În 2004, a fost condamnat la 19 ani de închisoare, inclusiv pentru uciderea fostei sale soţii.

Mulţi oameni au răsuflat uşuraţi atunci când a fost condamnat la închisoare. Unul dintre cei mai periculoşi duşmani ai democraţiei turce era scos din viaţa publică pentru o perioadă îndelungată.

Dar Çakıcı s-a întors, fiind eliberat în aprilie anul trecut în cadrul unei amnistii decretate în contextul pandemiei de COVID-19. De atunci, vocea sa capătă greutate pe zi ce trece pe scena politică a Turciei.

Schimbare de putere

La scurt timp după eliberare, Çakıcı l-a vizitat pe aliatul său Devlet Bahçeli, şeful partidului extremist de dreapta MHP şi partenerul de coaliţie al preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan. În noiembrie, el l-a ameninţat cu moartea pe liderul opoziţiei, Kemal Kılıçdaroğlu. „Fii atent pe unde mergi”, a scris Çakıcı pe Twitter. A reacţionat cu mânie şi împotriva studenţilor care au protestat la începutul anului faţă de numirea unui aliat al lui Erdoğan în funcţia de rector al renumitei Universităţi Bosfor, catalogându-i drept „terorişti”. Profilul public nou extins al lui Çakıcı este expresia unei schimbări fundamentale de putere în Turcia, relevă „Der Spiegel” intitulat „Pactul lui Erdoğan cu ultranaţionaliştii”.

Mulţi ani, Erdoğan a mizat pe o agendă religioasă. Dar, în urma tentativei de puci din 2016, puse de preşedintele turc pe seama adepţilor predicatorului islamist Fethullah Gülen, preşedintele turc s-a reorientat către ultranaţionalişti. După alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2018, el a guvernat în coaliţie cu MHP (Partidul Mişcării Naţionaliste, laic şi extremist) al lui Bahçeli.

MHP este de fapt braţul politic al Lupilor Cenuşii. S-ar putea să atragă doar aproximativ 7% din voturile alegătorilor, dar importanţa sa a crescut semnificativ în ultimele luni, la fel ca şi influenţa veteranilor din Lupii Cenuşii, cum ar fi Çakıcı. Fie că este vorba de un conflict pe tema gazelor naturale cu Grecia, de lupta împotriva terorismului sau de abordarea Ankarei faţă de minorităţi, deciziile Guvernului turc sunt din ce în ce mai influenţate de MHP.

Amploarea acestei influenţe s-a văzut la mijlocul lui martie, când, la insistenţa lui Bahçeli, procurorul general a depus o cerere la cea mai înaltă instanţă a ţării privind interzicerea celui de-al doilea cel mai mare partid de opoziţie de la Ankara, Partidul Democrat al Popoarelor (HDP, pro-kurd şi de stânga).

Erdoğan a tot evitat să interzică partide. Ori, propria sa formaţiune politică, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, conservator), a fost aproape de a fi interzisă în 2008. Totuşi, afirmă comentatorii politici de la Ankara, preşedintele turc a cedat într-un final presiunii exercitate asupra sa de către Bahçeli. „Bahçeli l-a luat ostatic pe cel mai puternic om din Turcia”, comentează jurnalistul Can Dündar. „Erdoğan bate toba, dar Bahçeli decide ritmul”, adaugă el.

Mulţi europeni îl văd pe preşedintele turc ca pe un fel de sultan modern, care poate să facă orice îi place în ţara sa. De fapt, Erdoğan nu a fost niciodată suficient de puternic pentru a guverna ţara de unul singur, notează „Der Spiegel”.

La începutul mandatului său, Erdoğan a cooperat cu liberalii, luând măsuri pentru a-şi pregăti ţara să adere la Uniunea Europeană şi deschizând-o pentru investitorii străini. Apoi a încropit o coaliţie cu mişcarea islamistă a lui Gülen, care, la fel ca Erdoğan, dispreţuieşte elita laică. Împreună, Erdoğan şi Gülen au închis sute de activişti de opoziţie, condamnându-i sub acuzaţia de terorişti într-o serie de procese spectacol. Când mişcarea lui Gülen a devenit prea puternică, Erdoğan a încercat să echilibreze balanţa apropiindu-se de kurzi. S-a lansat într-un proces istoric de pace, dar a renunţat la el după succesul obţinut de HDP în alegerile parlamentare din 2015.

Conducătorii din umbră

Surse apropiate Administraţiei Prezidenţiale Turce susţin că Erdoğan şi Bahçeli nu se pot suporta reciproc. Începuturile politice ale lui Erdoğan se află în mişcarea islamistă Milli-Görüş, oprimată în deceniile 1980-1990 şi 1990-2000 de către extremiştii de dreapta şi kemaliştii din aparatul de stat. Când a ajuns la putere, în 2003, s-a angajat să rupă cu reţelele extremiste de dreapta din armată, poliţie şi justiţie, aşa-numitul „stat profund”.

Acum, însă, „statul profund” este mai puternic ca niciodată. Deoarece Erdoğan nu are suficienţi susţinători, i-a înlocuit pe adepţii mişcării Gülen din justiţie, poliţie şi armată cu oameni loiali Lupilor Cenuşii, explică parlamentarul Mustafa Yeneroğlu, fost membru AKP. „Erdoğan a transformat tocmai acele puteri care luptă de ani de zile împotriva noastră în conducătorii din umbră ai ţării”, afirmă el.

Devlet Bahceli luând cuvântul la un miting de campanie al MHP şi AKP FOTO EPA-EFE

MHP nu ezită să-şi afirme puterea. Cei care îndrăznesc să critice partidul sunt fie ameninţaţi, fie atacaţi, cum s-a întâmplat cu opozantul Selçuk Özdağ.

Vicepreşedinte al Partidului Viitor, formaţiune politică conservatoare înfiinţată de fostul premier Ahmet Davutoğlu, Özdağ a îndrăznit să semnaleze neconcordanţele din platforma politică a lui Bahçeli. În ianuarie, el a fost bătut de câţiva bărbaţi în faţa casei sale.

Özdağ nu este singurul critic al MHP agresat în acest an. La începutul lui martie, jurnalistul Levent Gültekin a fost luat la pumni de 25 de bărbaţi în faţa biroului său din Istanbul după ce a descris ideologia MHP drept o „boală”.

Potrivit lui Özdağ, situaţia din Turcia de astăzi este similară cu cea din anii '80 şi '90, când grupurile extremiste de dreapta, în special Lupii Cenuşii, îşi vânau adversarii. Mii de militanţi de stânga, kurzi şi alawiţi au fost ucişi în acele vremuri, adesea din ordinul statului.

Erdoğan îi tolerează pe extremiştii de dreapta. În timp ce zeci de mii de opozanţi au fost arestaţi în Turcia în ultimii ani, atacurile asupra parlamentarilor şi jurnaliştilor au rămas nepedepsite. În acelaşi timp, Alaattin Çakıcı îşi permite să răspândească mesaje de ură fără să suporte consecinţe.

Se pare că Erdoğan nu îşi permite să înfrunte MHP. Economia turcă este în criză, agravată de pandemia de COVID-19. Între timp, partidul lui Erdoğan a scăzut în sondaje la doar 30%. Realegerea sa la preşedinţie depinde în întregime de sprijinul extremiştilor de dreapta.

Înapoi în anii '90

Şi realegerea în funcţie de preşedinte este obiectivul său principal acum, celelalte fiind în plan secundar, cum ar fi reconcilierea cu kurzii. La un moment dat, Erdoğan le-a acordat kurzilor mai multe drepturi decât oricare alt preşedinte turc dinaintea sa. El a renunţat la unele interdicţii în privinţa limbii kurde şi a investit miliarde în infrastructurile din sud-estul Turciei, unde kurzii sunt majoritari. În 2013, Erdoğan a fost foarte aproape de a găsi o soluţie politică la conflictul cu organizaţia kurdă PKK, catalogată drept teroristă de Ankara.

Dar, odată cu creşterea influenţei ultranaţionaliştilor, preşedintele turc a revenit la politicile belicoase din anii '90. Fostul co-lider al HDP, Selahattin Demirtaş, se află în închisoare din 2016, alături de alţii mii de membri HDP. Peste 50 de primari kurzi au fost demişi.

Odată cu lansarea demersului privind interzicerea HDP, Erdoğan şi extremistul de dreapta Bahçeli fac următorul pas. Încearcă, astfel, să-i elimine pe kurzi de pe scena politică turcă. „Ne revine onorabila datorie să interzicem HDP în numele generaţiilor viitoare”, se justifică Bahçeli. Curtea Constituţională ar fi trimis cererea înapoi procurorului general din cauza unor erori de formă, dar aproape nimeni nu se îndoieşte în Turcia că procedurile judiciare vor fi deschise mai devreme sau mai târziu.

Următoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare sunt prevăzute să aibă loc în Turcia în 2023. Unii comentatori politici cred că Erdoğan şi Bahçeli ar lua în calcul să convoace alegeri anticipate la toamnă, pentru a evita un dezastru electoral pe măsura adâncirii crizei economice. La doar trei zile după ce procurorii au depus cererea pentru interzicerea HDP, Erdoğan l-a concediat pe şeful băncii centrale şi a decis să-şi retragă ţara din Convenţia de la Istanbul, menită combaterii violenţei împotriva femeilor.

Se pare că Erdoğan mizează pe aceeaşi strategie care i-a adus victoria în alegerile trecute, şi anume polarizarea radicală a societăţii, conchide „Der Spiegel”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările