În acest sens, riscul propagării fundamentalismului islamic şi creşterea pericolului terorist revin in atenţia ţărilor europene ca urmare a mişcărilor, şi crizelor, care au cuprins statele din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. Deşi “spaţiul de joacă” rămâne în afara graniţelor europene, numărul din ce în ce mai mare al cetăţenilor europeni ce se alătură grupărilor jihadiste din Siria, Tunisia sau Egipt, devine o ameninţare directă de securitate odată cu reîntoarcerea acestora în Europa.

De ce?  Acest fapt este cel mai bine explicat de către Dick Schoof, şeful contraterorismuiui olandez, care declara încă din luna martie a acestui an: "Cei care au plecat pentru a se alătura cauzei jihadiste pot suferi numeroase traume, se pot întoarce radicalizaţi şi dispuşi să comită acte de violenţă, ceea ce îi transformă indiscutabil într-o ameninţare la adresa securităţii noastre".  La rândul său, Germania, un alt stat cu o puternică comunitate musulmană şi-a exprimat îngrijorarea, iar conform Ministerului de Interne, numai în 2012, în mod oficial,  peste 200 de persoane au părăsit UE pentru a se alătura conflictelor din MENA. Mai mult, autorităţile de la Berlin au afirmat deschis că mai multe grupări salafiste, din interiorul ţării, sunt strict supravegheate, interzicându-se totodată în mod oficial grupările ce  militează pentru înlocuirea democraţiei cu sharia, legea musulmană.

“Jihadul turistic”, aşa cum a fost denumit  acest fenomen, a devenit  unul dintre cele mai importante  puncte din agenda Bruxells-ului, la iniţiativa Marii Britanii, constituindu-se de curând un grup de lucru condus de către Secretarul britanic Theresa May,  din care mai fac parte  deocamdată ţări precum  Franţa, Olanda, Danemarca,  Spania, Belgia şi Suedia.  Acest întreg tablou ne confirmă temerile intelligence-lui european faţă de creşterea ameninţării teroriste,  fundamentate cu atât mai mult ca urmare a eşecului integrării musulmanilor din a doua generaţie, şi a respingerii valorilor occidentale de către aceştia. Mai mult, creşterea riscului de radicalizare, sau auto-radicalizare, ca urmare a propagării islamismului, poate conduce  către tensiuni sociale, susţinând, ca un efect de bumerang,  ideologiile de extremă dreapta.