Experţii au descoperit motivul pentru care un rechin a ucis două turiste în Egipt, inclusiv o româncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă / Shutterstock
FOTO Arhivă / Shutterstock

Atacurile rechinilor în Marea Roşie, care s-au soldat cu moartea a două turiste în staţiunea Sahl Hashish, din Egipt, s-au produs deoarece peştii marini răpitori se aflau în sezonul de reproducere şi căutau mâncare în apele mai puţin adânci, potrivit unei comisii de anchetă.

Un raport de opt pagini a fost publicat de comisia de specialişti de la protectoratul Mării Roşii şi de la Asociaţia de Conservare şi Protecţie a Mediului din Hurghada, „un singur exemplar de rechin tigru" s-a aflat în spatele celor două atacuri fatale din 1 iulie, "date fiind urmele de muşcătură de pe corpurile victimelor, care făceau snorkeling", a informat cotidianul oficial egiptean Al Ahram, scrie Agerpres.

Comisia a atribuit atacurile „prezenţei rechinului în ape puţin adânci, dat fiind că este sezonul de reproducere şi de depunere a ouălor, care începe de la jumătatea lunii aprilie şi se încheie la sfârşitul lunii iulie" şi a adăugat că „motivul din spatele atacului a fost cel mai probabil hrana".

Experţii egipteni au concluzionat în raport că turista din România a fost atacată prima, în staţiunea Sahl Hashish, din Hurghada, cu toate că prima dată a fost descoperită  turista austriacă.

În raportul său, comisia a enumerat şi o serie de motive pentru atacurile rechinilor în Marea Roşie: pescuitul excesiv, folosirea excesivă a locurilor pentru scufundări şi snorkeling, oameni care dau de mâncare peştilor, animale care caută noi locuri pentru a se hrăni, ajungând în zonele de ţărm şi în locuri cu apă puţin adâncă.

Comisia a prezentat şi o listă de pe termen scurt şi lung

Pe termen scurt, comitetul a recomandat monitorizarea zonei unde au avut loc atacurile, stoparea imediată a pescuitului recreativ şi desfăşurarea activităţilor de snorkeling doar sub supravegherea unor ghizi atestaţi.

Măsuri recomandate pe termen scurt şi lung

Comisia a recomandat, pe termen lung, introducerea unui program exhaustiv de gestionare a zonelor de scufundări şi snorkeling pentru a-i proteja pe scufundători şi viaţa marină. De asemenea, a propus şi reglementarea pescuitului în Marea Roşie, astfel încât să se suspende pescuitul comercial şi recreativ de la jumătatea lunii aprilie şi până la sfârşitul lunii iulie.

Specialiştii spun că în ultimii ani, atacurile rechinilor au fost relativ rare în regiunea de coastă a Mării Roşii. În 2020, un băiat din Ucraina şi-a pierdut o mână, iar un ghid egiptean a rămas fără un picior în urma unui atac de acest tip.

Turismul joacă un rol major în economia Egiptului, iar Marea Roşie este un punct de atracţie pentru mii de turişti, în marea lor majoritate provenind din Rusia şi din ţări est-europene.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite