Europenii par a reuşi imposibilul: se alătură Rusiei şi Turciei şi obţin încetarea focului în Libia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Un pariu şi o demonstraţie de forţă. Pariul este că, în ecuaţia atât de complicată şi cu punte de echilibru atât de incerte cum este cea din Maghrebul şi Orientul Apropiat, se poate naşte un nou cuplu de forţă: nucleul central de putere şi influenţă al Europei pus în mişcare de motorul franco-german acţionând sectorial împreună cu alianţa ruso-turcă.

Totul în contextul nesiguranţelor geostrategice majore ridicate de demersul american şi al fracturilor severe pe care le provoacă în primul rând în spaţiul euro-atlantic şi care se reverberează în cele mai neaşteptate moduri în întreaga arhitectură geopolitică.

Noua întrebare, atât de neobişnuită încât, cu puţini ani în urmă, atunci când a început să fie pusă în mod serios în anumite cercuri discrete de reflecţie de la Bruxelles şi din alte capitale, a provocat chiar un început de panică pentru că nimeni nu părea să aibă un răspuns pregătit, a fost dacă, da sau nu, în perspectiva gestionării unor situaţii conflictuale grave, se poate gândi un proces de pace fără prezenţa americanilor. La modul serios, discuţia asta chiar a început, în disperare de cauză, văzându-se cum conflictul din Siria evolua dramatic, pierderile erau deja gigantice, situaţia devenea tragică şi provoca migraţii şi deplasări de populaţii. Afganistanul şi Irakul reprezentau nu numai războaie pierdute pentru coaliţiile conduse de americani, dar deja degeneraseră, distrugând echilibrul social al celor două ţări şi procovând revenirea talibanilor şi transformând Irakul în safe heaven pentru aproape toate formaţiunile para-militare activând în Orientul Apropiat. Formatul de negocieri sub egida ONU se blocase definitiv. Şi atunci de-abia a apărut soluţia oferită de “formatul Astana” în care Federaţia Rusă, Turcia şi Iranul au discutat o strategie a dezamorsării conflictului, evident fără americani, care a avut rezultatele de le vedem azi.

În paralel, a mai început o iniţiativă de pace, la fel de complicată şi cu şanse de succes la fel de mici: convocarea şi activarea “formatului Normandia” în cazul Ucrainei, cu o primă etapă reuşită, cu atât mai valoroasă deoarece se desfăşura pe fundalul revelaţiilor privind jocurile americane în Ucraina, cauza procedurilor de acum pentru demiterea lui Trump. Dar importantă nu mai era prezenţa sau ponderea americană în joc ci, din nou, capacitatea europenilor de a putea rezolva punetrea alături cu succes a lui Merkel şi Macron cu construcţiei personalităţile presupus irevocabil contradictorii ale preşedinţilor Ucrainei şi Federaţiei Ruse. Şi s-a putut. Totuşi s-a putut, în ciuda forţei imense de propagandă şi contra-loviturilor politice lansate pentru a boicota reuşita iniţiativei şi a justifica nevoia de continuare şi accentuare a sancţiunilor. N-a fost să fie, primul Summit produce rezultate şi acum urmează al doilea, cel mai dificil şi complicat dintre toate.

Să sperăm că va reuşi, dar precedentul oricum rămâne şi, iată, se continuă în alte orizonturi geografice, pe măsură ce se confirmă voinţa unor noi parteneri (unii chiar neaşteptaţi, foşti aliaţi de marcă ai americanilor în zonele de conflict din Maghreb şi Orientul Apropiat) de a se alătura unui fel de format “Ucraina +” pe care l-au organizat rapid Turcia şi Rusia, oferind contribuţia lor personală, încetarea focului în Libia, ca punct de plecare pentru o Conferinţă de la Berlin anunţată de doamna Merkel în linia deciziilor de vineri ale miniştrilor de externe ai UE. Vor fi mai mulţi participanţi la aceast eveniment ce va avea loc chiar în această lună. În capul listei de invitaţi, pentru că aşa e corect politic, sunt responsabili ONU. Urmează  cele două părţi beligerante din Libia,. Apoi Rusia, China, Marea Britanie, Franţa, Germania, SUA, Turcia, Italia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Algeria. Negocieri în curs pentru a invita şi Tunisia şi Qatarul. State ce vor fi parte a viitoarei articulări de securitate (dar şi securitate economică şi energetică) în care veţi fi surprinşi de ceea ce va însemna proiectata “buffer zone”. Inclusiv în ce priveşte Mediterana şi bogăţiile sale de subsol.

Aveţi în video de mai jos înregistrarea conferinţei de presă Merkel-Putin, foarte interesantă deoarece confirmă pe deplin poziţia tranşantă a europenilor de care vă vorbeam în materialul de ieri. Dar mai întâi să amintim de angajamentul foarte tranşant al celor două părţi de a continua construcţia Nord Stream2 (acum prevăzut să intre în funcţiune înspre finele acestui an, cel mai târziu la începutul anului viitor) în ciuda opoziţiei americane şi a sancţiunilor decise la Washington. Mesajul a fost clar, domna Merkel pomenind în acest context şi de faptul că a constatat că, în ciuda opoziţiei şi ameninţărilor formulate de Trump, a fost inaugurat la termen şi TurkStream care, alături de Nord Stream reprezintă, în estimarea europenilor, posibilităţi oferite pentru diversificarea aprovizionării energetice a continentului nostru.

În acest context, Merkel şi Putin au mai vrut să transmită un mesaj, poate cel mai dur în contextul conflictual general din Orientul Apropiat, alt subiect de discuţie pe agendă: cei doi lideri politici au reafirmat angajamentul lor pentru menţinerea Acordului nuclear cu Iranul şi pentru a găsi o cale diplomatică de liniştire a situaţie. Posibil? Poate că da deoarece semnalul dat de cei doi este că mecanismul gânditi pentru a anihila efectul sancţiunilor financiare americane a devenit deja operaţional. Să vedem cu ce efecte practice, căci economia iraniană se află în mare suferinţă. În plus, să vedem cum vor reacţiona americanii, puşi în faţa unor probleme dificile şi a unor alegeri de alianţe în zone cu parteneri care depind doar de Arabia Saudită.

Dacă se reuşeşte ceva notabil, atunci drumul va fi deschis pentru extinderea iniţiativei şi către Irak, înainte ca situaţia de acolo să explodeze şi, evident, înspre organizarea unei prime formule de negociere privind instaurarea unui acord extins de pace şi cooperare cu Iranul. Şi apoi, de ce nu, poate în paralel cu Conferinţa de la Berlin, să vedem o extensie a discuţiilor şi planurilor gândite de europeni împreună cu Rusia şi Turcia, pentru a măsuri în direcţia Sahelului şi Africii negre pentru a opri, chiar manu militari, traficul de migranţi care a devenit cea mai mare ameninţare de securitate cu care se confruntă partea noastră de lume.

Să sperăm că iese. Numai că diplomaţii din marile şcoli ar mai spune ceva, natural pesimişti cum sunt: pourvu que ça dure...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite