Răzbunarea lui Putin, care consideră Biserica ortodoxă rusă drept o unitate militară la dispoziţia sa, un instrument de dominaţie şi hegemonie cel puţin în spaţiul post-sovietic, nu are margini. Ultima găselniţă este subminarea Patriarhiei Ecumenice.

Astfel, evident în numele creştinismului, ortodoxismului, păcii şi înţelegerii, a iertării şi servirii preacredincioşilor creştini din lume, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură, Rusia a decis nu întoarcerea celuilalt obraz, ci acţiuni agresive de război cu crucea-n mână, respectiv subminarea celui mai vechi şi mai legitim Patriarhat canonic ortodox prin trimiterea de preoţi ruşi în Turcia şi crearea unei biserici şi unui Patriarhat alternativ, care eventual să-l înlocuiască pe cel de la Constantinopole.

Când Moscova a vorbit în urmă cu câteva săptămâni despre un Patriarhat Ortodox al Turciei, totul a părut o glumă proastă. Ţară majoritar musulmană, Turcia are doar vreo 2000 de creştini ortodocşi înregistraţi, reuniţi în Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui. Ei bine, Rusia a decis, în înţelepciunea deciziilor sale, fireşte, profund canonice şi creştine, nicidecum în spirit vindicativ şi al discordiei stârnite de Necuratul, oricare o fi ăla, în conducerea statului rus, că există mulţi credincioşi de origine rusă şi mulţi turişti ruşi în Turcia care au nevoie de servicii religioase.

Şeful biroului pentru Afaceri Externe al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Ilarion, a declarat că rezerva pe care o avusese până de curând Biserica Ortodoxă Rusă faţă de servirea acestor creştini, din respect pentru Patriarhia Ecumenică, a încetat odată cu acţiunea de anunţare a deschiderii pentru o Patriahie reunificată a Ucrainei şi reprimirea în Biserica Ortodoxă a celor doi capi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene autocefale, respectiv a Mitropoliei independente ruptă de Moscova, şi că nu mai există altă cale decât cea de a trimite preoţi ruşi în Turcia pentru a înfiinţa parohii care să creeze o nouă Patriarhie rusă.

Motivaţia vine de la “cele câteva zeci de mii de vorbitori de limbă rusă din Turcia” cărora Rusia doreşte să le ofere serviciul în limbal or maternă, pe lângă turişti. Ba Mitropolitul Ilarion, comiţând câteva păcate capitale din Evanghelie cu o asemenea abordare, a anunţat că, deoarece Patriarhul Ecumenic din Constantinopole a violat teritoriul canonic al Rusiei acordând independenţă bisericii ucrainene şi pregătindu-se să le dea şi Tomosul de autocefalie, Moscova nu se va mai abţine de la lucrarea sa în Turcia şi de la crearea unui viitor Patriarhat. Deja biserica din incinta consulatului general rus de la Istanbul a fost locul celebrării slujbelor de către doi preoţi veniţi din Rusia, pentru prima dată. Este vorba despre o biserică sfinţită de ambii Patriarhi, Kiril al Rusiei şi Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în 2009.

Astfel, subminarea unui instrument imperial şi hegemonic rus precum biserica dominantă a fost gândită de Vladimir Putin ca fiind echivalentă cu prăbuşirea Imperiului Ţarist şi al Uniunii Sovietice, un instrument care elimină o dominaţie şi influenţă directă către credincioşii cu precădere din Belarus şi Ucraina, dar şi din alte state foste sovietice. Şi care trebuie pedepsită.

Rivalităţile dintre cele două patriarhate nu sunt primele sau unicele acum. Nu de puţine ori Moscova a gândit şi acţionat uzurpând din puterea Patriarhului Ecumenic. Chiar preluarea de către ruşi, în 1686, a Mitropoliei Kievene a fost un act de cucerire şi spoliere a unui teritoriu canonic ce ţinea de Patriarhul Ecumenic. De altfel, aşa a apărut Patriarhatul Moscovei, şi tot de aceea, istoric, Biserica Ortodoxă Rusă nu are un tomos de autocefalie acordat de către Patriarhia Ecumenică, aşa cum e cazul tuturor bisericilor surori.

În 1970, Biserica Ortodoxă Rusă a acordat autocefalie, cu de la sine putere, Bisericii Ortodoxe din America, niciodată recunoscută de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui. În plus, după dobândirea independenţei, şi alte state ortodoxe de pe teritoriul Uniunii Sovietice, ca şi cele din fosta Yugoslavie, au dobândit statut autonom, chiar dacă erau mai mici sau reprezentau o minoritate restrânsă din populaţie în statele respective.

În 1990, Moscova a ameninţat Constantinopolele că va înăspri relaţiile şi va combate acţiunile sale prin care a gestionat cazurile Finlandei, Canadei, SUA şi Estoniei. Ameninţarea nu a fost dublată de acţiuni, dar astăzi vedem care e drumul de confruntare pe care merge Patriarhatul Rusiei: crearea de patriarhii indepednente ruse peste tot pe unde poate în lume, în Turcia cu preponderenţă, şi crearea unei congregaţii de Patriarhii ortodoxe alternative, care să asculte de Moscova, care poate uzurpa pentru sine rolul de primus inter pares, sau îl poate acorda în mod generos Patriarhiei Turciei care dublează Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui.

Totul pentru că Patriarhul Bartolomeu a considerat că statul independent ucrainean ar trebui să aibă biserică autocefală iar schismele anterioare să se topească prin reunirea tuturor credincioşilor ortodocşi într-o Patriarhie autocefală unită unica Ucraineană. Şi nu am vorbit aici despre bătălia pe biserici locale şi parohii în întreg cuprinsul Ucrainei, pe care Rusia o pregăteşte, dar mai mult, despre declanşarea bătăliei pentru parohii ortodoxe peste tot în lume. Un război de hegemonie pentru Ortodoxie între Patriarhul Ecumenic al Constantinopolelui şi Moscova ce se pretinde a fi cea de a Treia Romă şi noul sediu al Ortodoxiei globale.