Cine şi de ce nu vrea ca Rusia să fie umilită?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nori negri deasupra Kremlinului Foto Shutterstock
Nori negri deasupra Kremlinului Foto Shutterstock

Sprijinul occidental pentru Ucraina continuă să fie puternic, dar se fac auzite voci în Europa – în special Franţa, Germania şi Italia – care susţin că trebuie să se revină la negocieri, ideea fiind că o victorie a Ucrainei, care este posibilă, ar putea avea efecte nedorite, pe termen lung, dacă umileşte Rusia.

După săptămâni petrecute îngrijorându-se de ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar zdrobi Ucraina, liderii vest-europeni par acum îngrijoraţi de ce s-ar putea întâmpla dacă Ucraina chiar câştigă conflictul cu Rusia. Succesul recent al Ucrainei în a împinge peste graniţă trupele ruseşti din anumite teritorii ocupate i-a determinat pe liderii din Franţa, Germania şi Italia să concluzioneze că o victorie ucraineană, cândva de neconceput, este acum o posibilitate reală. Chiar dacă liderii europeni apreciază public rezistenţa Ucrainei şi, în unele cazuri, au făcut eforturi mari pentru a sprijini ţara în acest conflict, ei se tem, de asemenea, că ceea ce preşedintele francez Emmanuel Macron a numit săptămâna trecută o „umilire” a Rusiei ar putea crea un nou set de probleme, spun oficialii occidentali. Apelul liderilor europeni la discuţii cu Rusia este în contrast cu politica SUA. Secretarul Apărării Lloyd Austin a declarat, după o vizită la Kiev la sfârşitul lunii aprilie, că Washingtonul crede că Ucraina „poate câştiga” războiul cu Rusia, scrie Politico.eu.

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski susţine că o ieşire onorabilă pentru impasul în care Putin a ajuns singur nu poate costa teritorii ucrainene. În America, ministrul Apărării, Lloyd Austin, continuă să exprime încrederea Washingtonului că Ucraina poate învinge.

Răspunzând la sugestiile premierului italian, care s-a pronunţat pentru negocieri, adjuncta secretarului de stat, Karen Donfried, a spus că Statele Unite cred că, în cele din urmă, conflictul va fi rezolvat prin diplomaţie, dar prioritatea administraţiei rămâne să sprijine Ucraina să se poată apăra. Donfried a adăugat că succesele ucrainenilor în război le vor întări poziţia la masa negocierilor.

O sursă din administraţie a spus că în capitala americană nu există temeri că unitatea Occidentului ar putea fi slăbită, apelurile europene nefiind ceva nou. Aceeaşi sursă a declarat că divizarea poziţiei occidentale este şi rămâne un risc, dar însuşi faptul ca după ani de discuţii despre gaze şi petrol s-a ajuns acum la impunerea de sancţiuni reprezintă un progres istoric.

Analişti americani mai arată că diviziuni încep să se simtă şi în interiorul Europei – între Vest şi Est. Sprijin pentru negocieri este mult mai puternic în Italia, Germania şi Franţa decât, de exemplu, în Polonia sau Statele Unite.

Vocile care se pronunţă pentru presiuni în favoarea reînceperii convorbirilor, ca cea a fostului premier italian Giuseppe Conte, susţin ca e important ca Europa să nu lase garda jos în raporturile cu Moscova, nepierzând însă din vedere că Rusia nu poate fi ignorată, este o prezenţă.

Găsirea unei soluţii în Ucraina este un demers complicat, alte voci amintind că dacă Putin va obţine orice, cât de mic, de pe urma agresiunii sale brutale, el va încerca din nou.

Rusia trebuie să-şi înveţe lecţia

Dar sunt şi alte voci care spun că umilirea Rusiei în Ucraina poate avea beneficii incalculabile, nu în ultimul rând pentru Rusia însăşi, scrie Serghei Radcenko, profesor la Kissinger Center, School of Advanced International Studies, Johns Hopkins University din Washington D.C, în The Spectator. „Am auzit spunându-se de ani de zile că Rusia trebuie să fie menajată pentru că, în caz contrar, va resimţi faptul că şi-a pierdut statutul de mare putere.

Ni s-a spus că prăbuşirea URSS a fost o catastrofă teribilă, din care ruşii nemulţumiţi şi amărâţi nu şi-au mai revenit niciodată. Aşa că trebuie să fie respectaţi. Trebuie să stea drepţi şi mândri. Doamne fereşte dacă sunt umiliţi, pentru că cine ştie ce vor face.

Am fost martor direct la prăbuşirea sovietică. A fost, fără îndoială, o experienţă traumatizantă. A fost sărăcie, mizerie, haos şi o reacţie de tip extrema dreaptă. Naţionaliştii furioşi s-au adunat sub steagurile lor revanşarde.

Apoi, Rusia a invadat Cecenia, într-o încercare brutală de a-şi recupera mândria pătată prin aducerea la respect a separatiştilor sfidători din regiune. Iar noi am privit şi i-am compătimit pentru că, vedeţi, ruşii aveau un motiv întemeiat să fie resentimentari: au pierdut Războiul Rece!

Cu toate acestea, în 1991, mulţi ruşi aveau sentimentul că URSS nu fusese atât de mult înfrântă, cât mai degrabă se prăbuşise sub propria greutate. Prea mulţi au refuzat să accepte că prăbuşirea sovietică a fost rezultatul unor ani de proastă gestionare economică şi orgoliu imperial – aşa că au căutat în schimb trădători.

Mihail Gorbaciov, în special, a fost ales pentru naivitatea sa, dacă nu pentru răutate. În jocul de culpabilizare al anilor 1990, cineva trebuia să fie responsabil pentru problemele Rusiei: trădătorul Gorbaciov, beţivul Elţîn, oligarhii rapace şi, bineînţeles, consilierii occidentali vicleni care au urmărit întotdeauna dispariţia Rusiei.

Din haosul şi slăbiciunea anilor 1990 a apărut Vladimir Putin, care a promis să aducă ordine şi putere. Abuzul de putere al lui Putin, corupţia, încălcarea drepturilor omului şi erodarea instituţiilor democratice au fost toate tolerate în numele acestei promisiuni de putere.

Poate că Rusia era săracă, coruptă şi autoritară, dar Putin a fost văzut ca investind în armată şi restabilind „măreţia” Rusiei. Iar unii ruşi au fost întotdeauna duşi de nas de promisiunea măreţiei. Şi-ar vinde şi ultima cămaşă pentru o promisiune iluzorie“, spune Serghei Radcenko.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite