Acesta se află în timpul derulării a 4 cauze penale în faţa instanţelor pentru deturnare de fonduri şi folosirea în direcţii nepotrivite din care una de luare de mită. Procesele sunt suspendate cât timp este campanie electorală pentru a nu influenţa alegerile, dar perspectiva de a pierde statutul de premier şi lipsa unei legi speciale care să acorde imunitate pe perioada desfăşurării mandatului de ministru – propusă în urmă cu mai bine de un an dar pentru care nu a existat o majoritate parlamentară – atârnă şi mai greu asupra actualului premier. Totuşi sondajele de opinie arată că încă e prea devreme pentru a cânta prohodul politic versatului om politic care a reuşit nu o dată să găsească soluţii năucitoare şi să-şi păcălească adversarii politici în formule inedite care l-au menţinut în prim plan.

Argumentele momentului: vaccinarea anti-Covid şi acordurile cu statele arabe

Acum un an, când se derulau precedentele alegeri, Benjamin Netanyahu şi partidul său Likud au reuşit să depăşească blocajul electoral şi absenţa unei coaliţii de 61 de voturi din cele 120 de locuri ale Knessetului, intrând la guvernare în variantă de Mare Coaliţie cu Partidul Alb-Albastru al principalului rival de atunci, Benny Gantz, fost şef al Statului Major al Armatei. Partidul său s-a scindat, o parte importantă refuzând să rămână în majoritate, iar astăzi Partidul Alb-Albastru riscă să nu facă pragul pentru a intra în Parlament. Votanţii au sancţionat mezalianţa şi susţinerea formulei guvernului prin rotaţie, pentru 3 ani, care l-a făcut pe Netanyahu din nou premier până la expirarea termenului pentru votarea bugetului, 23 decembrie, care a dus la noi alegeri anticipate.

De această dată şi scena politică s-a modificat, dar mai ales contextul e diferit. De anul trecut, pandemia a făcut ravagii, iar Israelul a trecut prin trei etape succesive de lockdown complet. Soluţia lui Netanyahu a fost de a încheia un contract special cu firma Pfizer şi de a vaccina până astăzi 4 milioane cetăţeni majori din cei 9 milioane de locuitori ai Israelului. Această operaţiune unică s-a datorat unei formule de contract prin care premierul israelian a dat acces deplin la date digitalizate şi transcrise pe computer a întregii evoluţii a vaccinării şi a efectelor medicale, livrate către compania farmaceutică, un demers calificat de către criticii săi drept cel mai mare test al vaccinurilor pe subiecţi umani din istoria umanităţii.

Însă la alegerile actuale nu este singura realizare a lui Netanyahu. Deşi s-a ferit să declare unilateral anexarea noilor colonii din Cisiordania, spre nemulţumirea partidelor de extremă dreapta, ultra-ortodoxe, reprezentând coloniştii, totuşi Netanyahu a rămas pe masă cu planul lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu din care se poate lăuda cu un număr de relaţii restabilite cu statele arabe. Lipseşte perla coroanei, relaţia cu Arabia Saudită, oricum puternic îmbunătăţită şi despre care se spune că ar fi fost şi destinaţie a unor deplasări împreună cu oficiali americani. Însă Israelul a reuşit să încheie relaţii diplomatice cu Emiratele Arabe Unite, Maroc, Bahrain şi Sudan. Normalizarea relaţiilor istoric blocate cu statele arabe este un pas mare înainte, ştiut fiind că relaţiile erau condiţionate de soluţionarea conflictului israeliano-palestinian sau măcar de apariţia statului Palestina, recunoscut de Israel.


FOTO EPA-EFE

Proteste masive, popularitatea în declin, nemulţumiri latente pentru blocaje şi criza economică

Realizările anunţate de către premierul israelian nu au reuşit să schimbe balanţa sau să-i acorde acestuia, fără drept de apel, acces la majoritatea de 61 de locuri în Knesset. Însă şi de partea cealaltă, un spectru politic fărâmiţat face ca perspectivele unei coaliţii a oponenţilor lui Netanyahu să fie tot improbabilă. Atingerea numărului fatidic de 61 de locuri în Parlament va reveni, din nou, manevrelor şi inventivităţii politice post-electorale. Benjamin Netanyahu a părut sigur în ultimele sale ieşiri publice în care a promis că va fi o majoritate clară care nu va mai duce la alegeri anticipate. De altfel, există 15% din alegătorii israelieni nehotărâţi pentru care principala problemă şi ţintă este să nu mai ajungă la alegeri anticipate atât de repede şi să existe o majoritate stabilă pentru un mandat întreg, de unde opţiunea lor care se va face în ultimul moment.

Nici popularitatea lui Netanyahu nu a crescut, dar măcar s-a menţinut într-o formulă care să-i permită să aspire în continuare la statutul de premier, ba chiar la o majoritate care să voteze legea privind imunitatea sa în faţa oricărui tip de acuzaţie, pe perioada mandatului de premier. Incertitudinea rămâne dominantă în acest caz, dar politicianul veteran continuă să se bazeze pe instinctul său şi experienţa sa enormă în a obţine şi forţa chiar coaliţii. E adevărat că, de această dată, demersul său în relaţia cu opoziţia va fi mult mai greu, având în faţă ceea ce s-a întâmplat cu fostul său rival, respectatul general şi şef de stat major dar mai puţin dotatul politician, Benny Gantz.

Netanyahu este şi ţinta protestelor masive care au loc deja a 38-a săptămână în faţa reşedinţei sale din Ierusalim şi a casei sale din Cesarea, de la malul mării. Pentru săptămâna viitoare, în ultimul weekend înaintea alegerilor, protestatarii pregătesc ieşiri masive în stradă în mai multe oraşe din Israel, demonstrând în faţa impunităţii de care beneficiază Benjamin Netanyahu pentru cele 4 cazuri ajunse în instanţă. Steagurile Negre, cum se intitulează unii dintre cei mai virulenţi critici ai lui Netanyahu, se plâng de un întreg arsenal de instrumente împotriva lor de care acuză nu atât statul sau instituţiile israeliene, cât activiştii Likud: atacuri cibernetice, violenţă fizică, provocări şi şicane din partea maşinilor activiştilor. În acelaşi timp, un alt grup intitulat Ein Matzav (“În nici un caz”) susţine că e obligatoriu să fie readus spiritul protestelor în buletinele de vot, pentru a asigura că “fiecare vine la vot pentru a-şi lua ţara înapoi.” Mobilizarea este masivă, pe aceste reţele.


FOTO EPA-EFE

Sondajele neconcludente îl menţin încă pe Netanyahu în cărţi

Sondajele de opinie sunt necruţătoare în noua formula pentru Netanyahu, dar nu atât de grav cum s-ar fi aşteptat rivalii săi. Unul din trei arabi israelieni îşi doresc ca premierul Benjamin Netanyahu să continue în funcţie, susţine un sondaj derulat sâmbătă. Mai exact 31% dintre arabi doresc această opţiune faţă de 56% care nu îl mai vor pe Netanyahu. Reprezentaţi iniţial în Lista comună, cu 12% şi 15 locuri în precedentul Parlament, votanţii arabi israelieni s-a trezit cu Lista arabă care s-a scindat între timp cu Hadash, Balad şi Ta’al împreună, sub aceeaşi siglă, şi lăsând la o parte partidul Ra’am, un partid islamist, care candidează separat, aflându-se sub prag. În acelaşi timp, evreii israelieni îl resping pe Netanyahu ca premier în proporţie de 52% şi-l susţin în proporţie de 43% dintre cei anunţaţi că vin la vot.

Sondajele pe diferite teme, care sunt folosite pentru a sonda posibile coaliţii, plasează alegătorii noului partid de dreapta, Noua Speranţă a lui Gideon Saar, mai degrabă în siajul şi lângă alegătorii partidelor de stânga şi de centru decât alături de cele de dreapta, Likud şi Yamina, mai degrabă ambigue pe temele mari şi cu electoratul împărţit, în timp ce partidele ultra-ortodoxe sunt la polul opus. Cea mai spectaculoasă schimbare este apariţia unei susţineri publice pentru ca partidele arabe să susţină un candidat la poziţia de premier şi o majoritate. Deşi într-o proporţie încă sub 50%, dar în creştere substanţială, saltul este enorm. E adevărat că majoritatea absolută nu doresc şi intrarea directă la guvernare a partidelor arabe ce-i reprezintă. E o primă victorie pentru perspectiva unei cooperări între evreii israelieni şi arabii israelieni în Parlament.

Lista tuturor sondajelor de opinie arată azi o fragmentare enormă, cu cel puţin 13 partide care ar putea să se regăsească în viitorul Parlament, cu trei dintre ele variind în jurul pragului de 3,25%. Dacă introducem în calcul şi marja de eroare, 8 partide intră în jocul periculos depinzând de votul final, cu risc de a nu mai intra în Parlament. În varianta cea mai bună pentru actualul premier Netanyahu, partidul său Likud – 26-28 locuri – ar putea reuni, alături de partidele ultraortodoxe şi de extremă dreapta tradiţionale, dacă intră în Parlament – între 41 şi 48 de locuri. Pe de altă parte, principalii săi rivali de la Yesh Atid – partid rupt din Partidul Alb Albastru şi rămas în opoziţie, Noua Speranţă – condus de un fost partener al lui Netanyahu, Gideon Saar care-i ia voturi serioase şi Yamina lui Naftali Benett au împreună 41-49 de fotolii, beneficiind, cel mai probabil, şi de voturile lui Avigdor Lieberman, al cărui partid Yisrael Beithenu strânge 6-7 fotolii.

Şansa opoziţiei de a face majoritate pare mai importantă, mai ales că Lista Arabă, partidul major al arabilor israelieni care va intra, cel mai probabil, în Parlament nu ar andorsa ca premier pe Netanyahu, iar în alegerile anterioare a fost pentru prima oară după Itzak Rabin, în 1992, când au susţinut un premier evreu israelian, pe Benny Gantz, tocmai împotriva lui Netanyahu. Alegerile nu s-au consumat, există şi alte partide ce ar putea intra în Knesset şi care ar aduce voturi mai degrabă opoziţiei, deşi, aşa cum am văzut bătălia anterioară de după alegerile din 2020, manevrele versate ale premierului Netanyahu pot din nou produce surprize sau propune mari coaliţii. O variantă care să-i garanteze amânarea continuării proceselor din instanţă sau măcar menţinerea statutului de ministru până la eventuala condamnare ar putea să-l facă pe liderul Likud să accepte chiar o formula rotaţională de premier cu opoziţia care să preia prima jumătate a mandatului.

Opoziţia ar putea trece la treabă, folosind şi restul voturilor din Parlament, iar Netanyahu ar fi lăsat să-şi vadă de procese până la încheierea iminentă a acestora, cu perspectiva de a nu mai ajunge niciodată să exercite mandatul dacă instanţa decide condamnarea, în format definitiv şi irevocabil. Pe de altă parte, instabilitatea ar putea să intervină oricând, după o eventuală condamnare în primă instanţă Benjamin Netanyahu provocând din nou alegeri anticipate pentru a amâna din nou deznodământul şi a încerca, din nou, o variantă de salvare. Un joc al instabilităţii care poate, încă, să continue.