Este o bătălie care a început de ceva timp, pornită din lectura pe care unele servicii de informaţii au făcut-o rapoartelor ştiinţifice care vorbeau despre consecinţele fenomenului de încălzire a planetei. Desigur, era vorba despre o analiză prospectivă, pe etape şi dezvoltări generale şi consecinţe locale, cu semnale de alarmă specifice pentru o ţară sau alta şi generale la nivel de continent, de zonă strategică sau de alianţă economică sau militară. În finalul prezentării, urmau oarece recomandări esenţiale, prezentând scenarii situaţionale din ce în ce mai puţin precise pe măsură ce perioada de timp despre care vorbeau era mai îndepărtată, ceea ce, poate, justifica şi lipsa de atenţie de care au avut parte. Cu excepţia principalilor mari jucători politici care au ţinut-o departe de atenţia opiniei publice, poate din umanista lor convingere de a nu da prea multe subiecte conflictuale într-o perioadă în care nimic nu pare uşor şi nici simplu. Asta nu înseamnă că nu luaseră în calcul predicţiile respective şi posibilităţile fabuloase pe care le deschide faptul că, până la orizontul 2050, este prevăzută topirea masivă a gheţii din Arctica şi, prin asta, se lasă loc liber pentru circulaţia maritimă generală, pentru cea de transport contaienere şi pentru exploatarea rezervelor de hidrocarburi şi metale şi pământuri rare.

Rutele clasice:

Întrebarea firească - cu răspunsul în studiile respective - era ce anume va urma dacă celor două linii de transport existente acum că vor putea fi înlocuite de una singură, acces direct al navelor la o linie sigură de transport, adică aceasta?

Sursa: Academia Naţională de Ştiinţe a SUA

Iată traseul precis al noului coridor de navigaţie, Coridorul Transpolar:

1. Dacă, cum spunea atât de convins fostul preşedinte Trump, fenomenul încălzirii globale nu este decât o farsă pe care adevăraţii conservatori trebuie s-o respingă drept o provocare progresită şi neo-marxistă?

Răspunsul îl dau cei de la NASA care au elaborat această reprezentare grafică a fenomenului denumit „amplificarea arctică“ a încălzirii globale care face ca, în acest moment, creşterea temperaturilor în zona respectivă să fie mai rapidă decât oriunde în lume.

Credit: NASA

Dacă asta era perspectiva anunţată de cei de la NASA pentru perioada 2000-2009, avem cum, din proprie experienţă, să-i verificăm veridicitatea. În plus, aşa cum scriau ei atunci, viteza cu care se produc evenimentele duce la o urmare tragică: schimbările sistemice de mare amplitudine şi care implică sisteme vitale ale planetei se vor produce într-un timp foarte scurt, adică cel mult în perioada unui generaţii.

2.  Viteza schimbării potenţează continuarea unei bătălii între actori orânduiţi după regulile timpului trecut. Vor rezista să le păstreze? Dacă da, cu ce cost? Dacă nu, ce mijloace vor folosi pentru rescrierea fizică a hărţilor jocului?

Mai precis, cine are acum drepturi legale pentru a revendica ceva din zona Arctică? Tehnic, sunt cele aşa numite „ţări arctice“ care sunt fondatoarele din 1996 ale Consiliului Arctic: Canada, Danemarca (prin intermediul Groenlandei) Finlanda, Islanda, Norvegia, SUA, Suedia şi Rusia. Plus un număr de ţări care au fost acceptate cu statut de observator: Franţa, Germania, Olanda, Polonia, Spania, Marea Britanie, China, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Singapore şi India.

Dar este aproape inevitabil să apară şi aici discuţia privind Zonele Economice Exclusive în care pot face forări, adică 200 mile nautice cum se specifică în diferite convenţii internaţionale, fie 350 mile nautice aşa cum se spune în Convenţia ONU privind dreptul mărilor. Pentru a putea invoca privilegiul prevăzut în al doilea caz, o ţară trebuie să dovedească faptul că, în zona respectivă, fundul mării este o prelungire în continuare a teritoriului său naţional. Avem aici prima dintre temele majore de interes şi care de-abia se deschide deoarece de-abia de curând a fost posibilă demararea unor misiuni ştiinţifice de explorare  - fie măcar şi orientativă - a zonelor apropiate de viitorul Coridor Central.

Cu siguranţă că nu suntem decât foarte la început în estimarea ansamblului resurselor, mai ales a depozitelor de pământuri rare care pot identificate în Groenlanda, chestiune strategică de cea mai mare importanţă de care poate depinde chiar o foarte mare parte a devoltărilor industriale viitoare. Chiar asta este situaţia în cazul elemente precum neodymium, cel mai cunoscut şi cel mai căutat deoarece este folosit la fabricarea telefoanelor portabile, eolienelor, rachetelor, monitoarelor sau maşinilor hibride. În lume, doar China şi Groenlanda deţin asemenea depozite de pământuri rare, China având o poziţie super-predominantă (95-97%), estimarea din acest moment spunând că, anual, în Groenlanda, ar putea fi excavate aproximativ 43.000 tone de pâmânturi rare, o rază de speranţă pentru ţărilem europene care îşi dezvoltă prioritar industria de vârf. Problema din Groenlanda este că depozitul principal este asociat cu unul de uraniu, ceea ce presupune investiţii serioase în protecţia sănătăţii, dar şi a mediului înconjurător. Să ne amintim că, fără a da asemenea explicaţii, Administraţia Trump se oferise să cumpere Groenlanda, demers categorisit drept absurd de către Danemarca.

O serie dintre studiile care s-au dovedit cu adevărat profetice în acest domeniu arătau de mai mult timp dimensiunea reală a bătăliei care urma pentru resursele Arcticii în combinaţie cu deschiderea rutei centrale în „mare liberă“, dar puţini au fost cei care au dorit să investească sumele imense pe care le presupune activitatea în acele zone care - în comparaţie cu cele clasice de extracţie din Orientul Mijlociu, Europa sau SUA - sunt încă destul de puţin primitoare. Dar, din nou, aceeaşi întrebare: merită efortul?

Cu siguranţă că da, măcar dacă ne luăm după viteza excepţională cu care se înfiinţează acum companii specializate în activităţi de extracţie în zone maritime şi se cer instalaţii de foraj marin, toate în previziunea acordurilor deja semnate între fondatorii Consiliului Arctic şi ţările partenere.

Aveţi aici harta activităţilor de extracţie de hidrocarburi şi de minerale rare care sunt acum în desfăşurare, dar imaginaţi-vă cum va arăta ea în condiţiile în care temperaturile urmează să crească şi navigaţia să fie deschisă pe noua rută care să permită o mult mai uşoară aprovizionare a acestor unităţi de exploatare, precum şi un transport infinit mai uşor către bazele de stocare sau către porturile de tranzit.

După cum poate vă imaginaţi, e normal ca în ecuaţia prezentă şi viitoare să intre China care, astfel, poate dezvolta proiecţia Noului Drum al Mătăsii cu ceea ce deja numeşte Drumul Polar al Mătăsii. Priviţi harta, este vorba despre o dublare a traseului terestru, dar folosind aproape în exclusivitate facilităţie porturilor ruse pentru alimentare, dar şi încărcând-descărcând cargouri preluate din porturile europene din nord şi crescând competitivitatea celor din extremul-nord european.

Am avea, ca ţară, vreun interes în acest proiect gigant? Nu cred, căci nici flotă n-avem şi nici instalaţii de foraj nu producem. Atunci, măcar să privim cu atenţie la ce fac ceilalţi, cel mult ca lectură de duminică.