Un nou incident în Marea Neagră. Olanda acuză Rusia că i-a hărţuit o fregată

Un nou incident în Marea Neagră. Olanda acuză Rusia că i-a hărţuit o fregată

Fregata Evertsen FOTO EPA-EFE

Olanda a anunţat marţi că avioane de vânătoare ale Rusiei au hărţuit pe 24 iunie în Marea Neagră o fregată a forţelor sale navale, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit Ministerului olandez al Apărării, avioanele militare ruse au simulat atacuri asupra fregatei Evertsen şi i-au bruiat acesteia sistemele de comunicaţii.

Aceste acţiuni, care au durat cinci ore, „sunt contrare dreptului de liberă utilizare a mări”, subliniază ministerul olandez într-un comunicat citat de Reuters.

Evertsen naviga pe 24 iunie în Marea Neagră împreună cu un grup naval britanic aflat în misiune de patrulare.

Ministrul olandez al Apărării, Ank Bijleveld-Schouten, a calificat acţiunea Rusiei ca fiind „iresponsabilă”. „Evertsen avea tot dreptul să navigheze acolo. Nu există nicio justificare pentru astfel de acte agresive, care cresc inutil riscul de accidente”, a explicat Bijleveld-Schouten.

Olanda a precizat că va discuta despre acest incident cu Rusia la nivel diplomatic.

Fregata Evertsen se află în Marea Neagră cu prilejul exerciţiilor multinaţionale Sea Breeze 2021, la care participă şi România.

Acesta ar fi al doilea incident naval cunoscut în ultima săptămână în Marea Neagră. Anterior, Moscova a susţinut că a trans focuri de avertisment şi a lansat bombe în calea distrugătorului britanic HMS Defender pentru a-l goni din apele sale teritoriale. Londra a respins această versiune şi a precizat că HMS Defender a navigat printr-un culoar maritim internaţional din apropierea Crimeei, peninsula anexată de Rusia în 2014. Cu acest prilej, Londra a reiterat că susţine integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările