Propunerea lui Macron care sigur că nu va umili Rusia

Ce spune Macron, preocupat în continuare să nu cumva ca ţara sa şi Uniunea Europeană, ale cărei linii de evoluţie viitoare şi-ar dori să le coordoneze alături de Germania, să nu cumva, nicidecum, Doamne fereşte şi apără, să umilească Rusia?

Declară că ţara sa este gata să participe la o „operaţiune” pentru a asigura transportul grânelor de la Odesa, prin Marea Neagră, înspre destinaţii din Orientul Apropiat şi Africa. Nobilă idee în teoria umanistă a jocurilor ideale. Dar una este să lansezi foarte rapid o propunere, cu totul alta este şi putirinţa de a o pune în practică.

Am propus în discuţia pe care am avut-o cu Putin împreună cu cancelarul Scholz să luăm iniţiativa în cadrul ONU pentru a da un cadru foarte clar acestei operaţiuni. Decizia depinde de un acord dat de Rusia şi de garanţiile pe care le va da pentru deminarea portului Odesa, indispensabil pentru ca navele să poată trece şi să ia cerealele, trebuie date garanţii ucrainenilor că nu vor fi atacaţi. Kievul are nevoie de garanţii legitime de securitate şi asta se poate face în cadrul ONU

Emmanuel Macron

Demersul eroic francez, foarte frumos la nivelul discursului, trebuie (sau ar trebui) argumentat prin explicarea foarte clară a naturii „operaţiunii” respective. Macron speră că Rusia îl va sprijini dacă va propune în Consiliul de Securitate adoptarea unei Rezoluţii care să mandateze o operaţiune fie civilă, fie civilă sub protecţie militară, pentru transportul de grâne pe cale maritimă, după ce forţe miliare specializate vor fi participat la deminarea coridorului de transport în perimetrul şi pe traseul desemnat. Tot Consiliul de Securitate ar trebui, la modul ideal, să ceară statelor membre ONU să transmită eventuale cote de angajament în ceea ce va fi flotila de transport şi din componenţa unităţilor de protecţie, asta doar dacă nu se va permite, ceea ce ar fi chiar ciudat, ca Franţa să-şi asume integral responsabilităţile respective.

Chestiunea este extrem de sensibilă deoarece Franţa trimite arme (acum şi arme grele) în Ucraina, iar Turcia (păzitoarea Strâmtorilor prin Convenţia de la Montreux), ar putea din acest motiv să interzică intrarea navelor de război în Marea Neagră, fie franceze, fie ale tuturor naţiunilor pe care Rusia le consideră „naţiuni neprietenoase”. Sau, fireşte, ar putea dacă i se oferă argumentele necesare şi Erdogan va vedea că primeşte satisfacţie pe câteva dintre dosarele ultra-sensibile care-l preocupă.

Dar, per ansamblu, în spatele urgenţei alimentare evidente, mai există o problemă, extrem de gravă şi presantă deoarece, pe fond, constituie cheia conflictului prezent şi poate fi motivaţia altora viitoare: din momentul în care omenirea îşi pune speranţa în constituirea, cu voia Rusiei şi Turciei, a unui coridor de transport ca acela preconizat din Odesa, atunci Putin impune un nou tip de realitate geopolitică: Kremlinul arată nu numai că a deschis un nou front, cel în sudul Ucrainei, dar că are controlul asupra zonei strategice în care Odesa este blocată şi riscurile de extensie a conflictului înspre cresc exponenţial în fiecare zi. Practic, aprobarea unui mandat al Consiliului de Securitate presupune acceptarea unei realităţi foarte speciale: forţe internaţionale sunt solicitate să asigur un transport alimentar, în definitiv un ul umanitar de urgenţă, după ce în prealabil s-a obţinut cooperarea Ucrainei (ţară agresată) şi a agresorilor ruşi, transportul făcându-se de la un port din Ucraina, prin ape teritoriale ale Ucrainei pentru a ajunge în apele internaţionale ale Mării Negre, continuând prin Bosfor unde, cel puţin în situaţia de acum, Turcia, ţară nebeligerantă, poate să fie convinsă să aprobe trecerea unui convoi al ONU. Deocamdată aşa stă situaţia, asta dacă nu chiar Turcia nu va escalada tensiunile foarte intense de acum cu Grecia.

Riscurile sunt enorme dacă nu va exista şi un acord de încetare a focului în zonă, căci asemenea transporturi (cu vase pline care au o viteză şi marjă de manevrabilitate reduse) obligă la prezenţa unor unităţi militare navale în număr suficient pentru a supraveghea întreg traseul, suficiente pentru a asigura o zonă de interdicţie, inclusiv aeriană şi să aibă şi mandatul explicit de a desfăşura operaţiuni de răspuns folosind forţa. Desigur, asta nu înseamnă că nu trebuie făcut ceva şi vedem cât de important a fost faptul că, chiar dacă au acum sau trezit din somn, occidentali au ignorat atât de mult timp avertismentele directe date în privinţa intenţiilor reale ale Kremlinului.

Joe Biden afirmă că Zelenski „nu dorea să audă” avertismentele pe care i-lea transmis asupra unei invazii ruse inevitabile.

Preşedintele SUA a spus ieri că Zelenski „nu voia să audă” avertismentele americane în ce priveşte o invazie iminentă rusească. „Mulţi oameni au crezut că exagerez” invocând o invazie rusească înainte ca ea să înceapă, a spus Biden la o recepţie la Los Angeles, „dar ştiam că aveam informaţii în acest sens. (Putin) avea să dea ordinul de trecere a frontierei. Nu exista niciun fel de îndoială în acest sens şi Zelenski nu voia să audă”. Asta să fie explicaţia situaţiei de acum care arată astfel? 

Asta este realitate pe care aliaţii occidentali o au în faţă.

Cheia viitorului echilibru de securitate în zonă este răspunsul la întrebarea dacă, „pe modelul Crimeea” zonele acum ocupate vor fie, de facto şi până la urmă şi de jure, despărţite de Ucraina şi alăturate Rusiei. Poate chiar cu o continuare înspre est, dacă Odesa va fi cucerită.

Ce sunt gata să facă aliaţii Ucrainei?

Câte de frumos răspundea Macron:

Şi, pe 9 mai, asigura pe toată lumea că „vom avea o pace de construit, să nu uităm niciodată acest lucru. O vom face în jurul unei mese (de negocieri) în Ucraina şi în Rusia. Termenii negocierii vor fi fixaţi de Ucraina şi de Rusia. Dar asta nu se va face nici prin negarea, nici prin excluderea unuia sau altuia şi nici prin umilirea cuiva”. Va spune oare personal ceea ce, ieri, spunea unul dintre consilierii săi, anume că „ne dorim victoria Ucrainei şi nu poate fi acceptată în niciun fel de condiţii cucerirea teritoriilor străine”. Dacă acest mesaj va fi dat de francezi, dacă va fi repetat prin asumare oficială de către NATO, atunci ideea coridorului umanitare se poate transforma oricând în operaţiune militară în scopuri umanitare. S-a mai văzut, oare de spre asta să fie vorba şi acum?