Preşedintele Ucrainei a apărut pe coperta revistei TIME: „În interiorul lumii lui Zelenski”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apărut pe coperta revistei Time care a publicat un articol despre preşedintele ucrainean numit „În interiorul lumii lui Zelenski”. Simon Schuster, autorul articolului , a povestit ce a văzut în cele două săptămâni petrecute în aprilie în biroul liderului de la Kiev.

„Solicitarea mea nu era doar să pun întrebări preşedintelui. Am vrut să văd războiul aşa cum îl trăiau el şi echipa lui. Timp de două săptămâni, în aprilie, mi s-a permis să fac asta la reşedinţa Bankova, să le urmăresc rutina şi merg prin birouri.”

„Cele mai rele nopţi sunt când stă întins pe pat, sirenele de raid aerian îi urlă în urechi şi telefonul încă bâzâie în jurul lui. Pe ecranul telefonului său, faţa lui arată ca o fantomă în întuneric, iar ochii îi scanează mesaje pe care nu le-a putut citi în timpul zilei. Unele de la soţia şi copiii lui, multe de la consilieri, de la militari care îi cer iar şi iar mai multe arme pentru a sparge asediul rusesc. În propriul buncăr, preşedintele are obiceiul de a-şi revizui agenda zilnic, chiar şi atunci când ziua se termină. Stă treaz şi se gândeşte dacă a omis ceva, dacă a uitat pe cineva”, scrie jurnalistul. 

Nu anxietatea îl împiedică să închidă ochii. „Mă deranjează conştiinţa“. Acelaşi gând se învârte constant în capul lui: „Mi-am permis să dorm, dar acum ceva se întâmplă, undeva în Ucraina încă mai cad bombe. Civilii sunt încă prinşi în subsoluri sau sub dărâmături. Ruşii încă comit crime de război, violuri şi torturi. Bombele lor distrug oraşe întregi. Oraşul Mariupol şi ultimii săi apărători sub asediu. O bătălie critică a început în est“, mărturiseşte preşedintele.

Se teme că lumea va uita de războiul din Ucraina

„Oamenii văd acest război pe Instagram, pe reţelele de socializare. Când se vor sătura de asta, războiul va dispărea din câmpul lor vizual. Aceasta este natura umană. Groaza are un mod de a ne face să închidem ochii. Este mult sânge. Este multă emoţie”, explică el. Zelenski simte că atenţia lumii scade şi îl îngrijorează aproape la fel de mult ca bombele ruseşti. În cele mai multe seri, când îşi revede agenda, lista de lucruri de făcut are mai puţin de-a face cu războiul în sine decât cu modul în care este perceput. Misiunea lui este să se asigure că lumea liberă trăieşte acest război în acelaşi mod în care îl trăieşte Ucraina: ca o chestiune de supravieţuire proprie. Se pare că o primeşte. Statele Unite şi Europa s-au grăbit în ajutorul lui, oferind Ucrainei mai multe arme decât orice altă ţară de la al Doilea Război Mondial.

Experienţa a arătat cât de mult s-a schimbat Zelenski de când jurnalistul de la Times l-a întâlnit pentru prima dată în urmă cu trei ani, în culise la spectacolul său de comedie de la Kiev, când era încă actorul care candida la preşedinţie. Simţul umorului său nu a pierit. Dar două luni de război l-au făcut mai dur, mai iritabil şi mai dispus să-şi asume riscuri. Imaginile cu civili morţi îl bântuie. La fel şi apelurile zilnice ale militarilor săi, dintre care sute sunt prinşi sub pământ, rămânând fără hrană, apă şi muniţie, scrie autorul.

De la armata americană şi britanică a primit o propunere de evacuare a preşedintelui şi a echipei sale. Ideea a fost de a ajuta la stabilirea unui guvern în exil, cel mai probabil în estul Poloniei, care ar putea continua să conducă ţara de la distanţă. Niciunul dintre consilierii lui Zelenski nu-şi aminteşte ca el să fi luat în considerare în mod serios aceste propuneri. Vorbind cu Statele Unite printr-o linie telefonică securizată, el a răspuns cu o frază captivantă care a făcut titluri în întreaga lume: „Am nevoie de muniţie, nu de taxiuri”.

„Ne-am gândit că este îndrăzneţ”, spune un oficial american care ştia despre despre apel. — Dar foarte riscant. Gărzile lui Zelenski au simţit la fel. De asemenea, l-au îndemnat să părăsească imediat biroul. Clădirile de birouri sunt situate într-o zonă dens populată înconjurată de case private care ar putea servi drept ambuscade pentru lunetiştii inamici. Unele case sunt suficient de aproape pentru a arunca o grenadă printr-o fereastră de cealaltă parte a străzii”, se spune în articol.

Undeva în afara capitalei, pe preşedinte îl aştepta un buncăr sigur, echipat să reziste unui asediu îndelungat. Zelenski a refuzat să meargă acolo. În a doua noapte de invazie, în timp ce trupele ucrainene se luptau cu ruşii pe străzile din apropiere, preşedintele a decis să iasă afară şi să filmeze un mesaj video pe telefonul său. „Suntem cu toţii aici”, a spus Zelenski după un „apel nominal” al oficialilor din apropiere. Erau îmbrăcaţi în tricouri şi jachete verzi de armată, care au devenit uniformele lor militare. „Ne apărăm independenţa, ţara noastră”.

Şi-a înţeles rolul

Zelenski şi-a înţeles rolul în acest război. Ochii poporului său şi cea mai mare parte a lumii erau aţintiţi asupra lui.

La începutul lunii aprilie, echipa a început să părăsească buncărul mult mai des. Trupele ucrainene au împins inamicul înapoi de la periferia Kievului, iar ruşii s-au mutat să lupte în est. În a 40-a zi a invaziei, Zelenski a mai făcut o călătorie în afara biroului. În acea dimineaţă, el a mers într-un convoi blindat către Bucea, unde trupele ruse au ucis sute de civili.

Zelenski şi echipa sa şi-au petrecut în continuare majoritatea nopţilor şi întâlnirilor în buncăr. Dar retragerea ruşilor le-a permis să lucreze în birourile lor obişnuite. O diferenţă evidentă era întunericul. Multe ferestre erau acoperite cu saci de nisip. Luminile au fost stinse pentru a îngreuna treaba eventualilor lunetişti inamici.

Fatalismul a funcţionat ca un principiu de organizare

La începutul războiului au fost necesare unele măsuri de precauţie aspre - porţi baricadate, veste antiglonţ. Mai târziu, când nu a mai existat niciun risc de infiltrare militară rusă, echipa lui Zelenski şi-a dat seama că o astfel de apărare era în cele din urmă inutilă. S-au confruntat cu un invadator cu un arsenal nuclear. Au decis să nu fugă. Ce rost avea să te ascunzi?, scrie autorul.

Timp de mai bine de o lună, Zelenski a vorbit cu doi comandanţi ucraineni. Au fost ultimii apărători ai Mariupolului, oraşul de jumătate de milion de locuitori pe care ruşii l-au înconjurat la începutul invaziei. O mică forţă încă rezistă în interiorul uriaşei fabrici de oţel Azovstal.  Unul dintre liderii lor, maiorul Brigăzii 36 Marine, Serghei Volinski, a ţinut legătura cu Zelenski timp de săptămâni. „Ne cunoaştem deja bine”, mi-a spus Zelenski. De cele mai multe ori se sună între ei sau îşi trimit mesaje, uneori în miezul nopţii.

Preşedintele Zelenski spune că nu ştie cum se va sfârşi războiul şi cum istoria va descrie locul lui în el. Până acum, el ştie doar că Ucraina are nevoie de un preşedinte de război. Şi acesta este rolul pe care îl va juca, rezumă Simon Schuster.

În decembrie 2019, preşedintele Ucrainei a apărut pentru prima dată pe coperta revistei Time. Articolul a fost intitulat „Omul de la răscruce. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski despre cum e să fii între Putin şi Trump”.

În martie 2022, Time a dedicat şi coperta Ucrainei. Acesta conţinea imagini cu culorile drapelului ucrainean şi cuvintele preşedintelui Volodimir Zelenski, spuse  în timpul unui discurs în Parlamentul European  pe 1 martie: ”Viaţa va învinge moartea, iar lumea – întunericul”.