Pandemia de COVID-19. O ţară din apropierea României a început să-şi testeze toată populaţia

Pandemia de COVID-19. O ţară din apropierea României a început să-şi testeze toată populaţia

FOTO EPA-EFE

Slovacia a început să-şi testeze toată populaţia de COVID-19. Lansată vineri, operaţiunea este prevăzută să aibă loc în două etape.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prima etapă a acestei operaţiuni, care are loc prin teste antigen rapide, care dau rezultatul în mai puţin de 15 minute, va avea loc până duminică. Cea de a doua etapă este programată pentru weekendul următor - 6  - 8 noiembrie.

Cei care nu doresc să participe la acest program de testare au ca alternative fie să prezinte un test PCR negativ efectuat la un centru privat, fie să se autoizoleze la domiciliu timp de o săptămână, scrie agenţia de presă EFE, citată de Agerpres.

De asemenea, sunt scutiţi de testare cei care până la 29 octombrie au fost testaţi negativ în laboratoarele private şi minorii cu vârste sub 10 ani.

Operaţiunea este condusă de armată, care a mobilizat pentru aceasta circa 8.000 de soldaţi.

Slovacia, o ţară de 5,4 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimele 24 de ore 3.363 de cazuri de COVID-19, un record zilnic. De la începutul pandemiei, totalul infectărilor depăşeşte 55.000, dintre care 212 fatale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările