Pandemia de Covid-19. Sectorul HoReCa din Europa, în stare de şoc după reintroducerea restricţiilor

Pandemia de Covid-19. Sectorul HoReCa din Europa, în stare de şoc după reintroducerea restricţiilor

Restaurantele şi barurile din Franta şi Marea Britanie vor închide la ora 22.00

Mai multe state europene au reintrodus restricţii după creşterea numărului de infectări cu noul coronavirus. Aceste măsuri au lovit, din nou, sectorul Horeca, grav afectat şi după primul val al Pandemiei de Covid-19.

În Franţa, situaţia este din nou considerată „catastrofală“ pentru turism şi sectorul HoReCa, după ce ministrul Sănătăţii Olivier Véran a anunţat miercuri nu doar restrângerea orarului şi coborârea storurilor cafenelelor şi restaurantelor la ora 22.00, ci chiar închiderea lor totală, pentru moment, în mari oraşe din sud precum Marsilia. 11 metropole, printre care şi Parisul, au fost plasate în „tare de alertă sporită“. Aceasta implică mai ales închiderea barurilor la orele 22.00, precum şi limitarea adunărilor publice la 1.000 de persoane, faţă de 5.000 în prezent.
 
„Situaţia continuă să se degradeze la nivel general“, a avertizat Olivier Véran, într-un moment în care toţi indicatorii se deteriorează în Franţa de mai multe zile. „Le Figaro“ scrie că patronii de cafenele şi întregul sector sunt „în stare de şoc”. Guvernul francez pariază în acest fel pe un „electroşoc”, pentru ca prin aceste măsuri dure, introduse deocamdată pentru două săptămâni, să provoace o responsabilizare colectivă salvatoare. 
 
În Marea Britanie, unde de asemenea totul închide la 10 seara, Boris Johnson a avertizat că va scoate armata pentru a face să fie respectate regulile carantinei, şi că el o face ca o ameninţare, iar nu în sensul în care în Spania, administraţia Madridului a cerut ajutorul armatei deoarece nu mai face faţă. „În Anglia avem mai multe cazuri de contaminare decât Italia, pentru că la noi oamenii iubesc libertatea“, a spus premierul britanic. „Financial Times“ laudă gestionarea italiană a crizei, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în Marea Britanie. Dar Spania se confruntă şi cu un exod al medicilor care pleacă în străinătate din cauza condiţiilor de lucru. În plus, Spania a ratat posibilitatea unui ajutor pentru sectorul turismului din partea Comisiei Europene, deoarece pur şi simplu acest ajutor nu a fost solicitat.
 
Italia, dată exemplu
 
„Financial Times“ laudă gestionarea italiană a crizei, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în Marea Britanie, Spania sau Franţa.  Portul măştii a devenit obligatoriu 24 de ore din 24 în centrul istoric al Genovei, marele port din nordul Italiei, pentru a lupta împotriva creşterii cazurilor de COVID-19, au anunţat miercuri autorităţile locale, scrie AFP. Centru oraşului a înregistrat 63 de cazuri noi în 24 de ore, obligând regiunea Liguria, în acord cu primăria şi autorităţile sanitare, să ia măsuri de prevenire care au intrat imediat în vigoare pentru o perioadă nedeterminată. 
 
Potrivit ordonanţei adoptate de regiune, masca a devinit obligatorie în exterior şi indiferent de distanţa dintre persoane. “Suntem în faţa unui potenţial focar de contaminare în centrul istoric. Am decis, prin urmare, să luăm măsuri de precauţie”, au declarat preşedintele regiunii, Giovanni Toti, şi primarul Marco Bucci. Obiectivul “este de a elimina din faşă focarul potenţial”, au adăugat ei. La fel ca vecinii săi europeni, Italia se confruntă cu o resurgenţă a contaminării cu coronavirusul, însă de o mai mică amploare decât în ţări ca Franţa şi Spania. În peninsulă s-au înregistrat 1.640 de cazuri noi în 24 de ore, faţă de 10.799 în Spania şi 13.072 în Franţa.
 
Impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) asupra industriei italiene a turismului ar putea ajunge în acest an la 100 de miliarde de euro (118 miliarde de dolari), cu mult peste estimările precedente, arată studiile grupurilor de turism Confiturismo şi Assoturismo, transmite Xinhua.
 
Suma reprezintă peste 6% din PIB-ul Italiei la finalul anului trecut. Conform datelor Naţiunilor Unite, Italia este una dintre cele mai vizitate ţări din lume, iar turismul este responsabil pentru aproximativ 13% din Produsul Intern Brut. Dacă cifra de 100 de miliarde de euro se confirmă, aportul turismului în PIB se va înjumătăţi, apreciază analiştii.
 
Conform studiilor publicate de Confiturismo şi Assoturismo, numărul vizitatorilor care vor veni în Italia va scădea numai în perioada iunie-august cu 65 de milioane.
 
"La finalul lunii martie lansam ipoteza că sectorul turismului va pierde în acest an 100 de miliarde de euro, iar la acel moment părea o viziune excesiv de dramatică. Dar, cu fiecare zi ne apropiem din ce în ce mai mult ca această cifră să devină realitate", a explicat Luca Patane, preşedintele Confiturismo.
 
Consiliul mondial al turismului estima recent că industria italiană a turismului ar putea înregistra în acest an pierderi de 36,7 miliarde de euro.
 
Italia, a treia economie a zonei euro, ar urma să înregistreze anul acesta o scădere de 11,2%, a previzionat recent Comisia Europeană. Ar fi cel mai sever declin în rândul celor 27 de state membre UE
 
Reprezentanţii Confiturismo şi Assoturismo susţin că fără ajutor guvernamental sectorul turismului ar putea suferi pagube irecuperabile, în condiţiile în care, în această vară, turismul intern a crescut cu 1,1%, dar sosirile turiştilor străini au scăzut cu 66%.
 
Şi autorităţile de la Madrid au anunţat că, în urma restricţiilor şi a carantinei impuse în numeroase ţări în scopul combaterii pandemiei de coronavirus, Spania va încheia perioada ianuarie - august cu circa 40 de milioane de turişti străini în minus faţă de anul precedent, care ar fi cheltuit în ţară aproximativ 50 de miliarde de euro.
 
Teama turiştilor de a nu se infecta este un alt motiv care explică scăderea drastică a deplasărilor internaţionale, care au fost înlocuite cu vacanţe pe plan naţional, deşi în cazul Spaniei acestea nu compensează nici pe departe reducerea masivă a veniturilor derivată din absenţa străinilor.
 
Guvernul de la Madrid a anunţat recent că va aloca 2,5 miliarde de euro pentru sprijinirea turismului, extinzând eforturile de protejare a sectoarelor cheie ale economiei. Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut. 
 
Belgia relaxează restricţiile
 
Belgia a anunţat miercuri relaxarea unor măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus, deşi numărul de cazuri este în creştere, informează Reuters. Nu va mai fi obligatorie purtarea măştilor în spaţii deschise, iar perioada de autoizolare a celor care au intrat în contact cu persoane infectate se va reduce la şapte zile. Premierul Sophie Wilmes, care a anunţat măsurile într-o conferinţă de presă, a precizat că perioada de carantină voluntară va scădea de la 1 octombrie, iar măştile vor fi în continuare obligatorii în magazine, cinematografe, mijloacele de transport în comun şi pe străzile aglomerate.
 
„Portul măştii este foarte important în gestionarea epidemiei. Cu toate acestea, nu are rost să îl impune peste tot, în permanenţă”, a arătat ea. Până acum, măştile erau obligatorii şi în aer liber la Bruxelles şi în alte câteva oraşe. În ultima săptămână, în Belgia s-a înregistrat o medie zilnică de 1.374 de cazuri noi, la o populaţie de 11 milioane. La începutul lui iulie, se raportau doar 80 de cazuri pe zi. În total, în ţară au murit aproape 10.000 de bolnavi de COVID-19, unul din cele mai grave bilanţuri din lume, raportat la numărul de locuitori. Belgienii vor avea în continuare acces la evenimente cu 200 de participanţi în spaţii închise sau 400 în aer liber şi se vor putea întâlni în grupuri de până la şase persoane fără măsuri de distanţare.
 
Austria interzice petrecerile în staţiunile de schi pe durata următorului sezon al sporturilor de iarnă
 
Turiştii din staţiunile de iarnă din Austria nu vor putea organiza petreceri în timpul următorului sezon, măsură instituită pentru a preveni transmiterea maladiei COVID-19 şi pentru a salva industria vitală a turismului, a anunţat joi guvernul austriac, relatează DPA.
 
Oameni de afaceri şi politicieni din Austria şi-au exprimat îngrijorarea în ultimele zile după ce un număr în creştere de ţări europene au emis avertizări de călătorie nu doar pentru oraşul Viena, dar şi pentru regiunile alpine ale Austriei din cauza creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus.
 
Cancelarul Sebastian Kurz a spus că turiştii vor putea să practice schiul, să ia masa la restaurant şi să participe la evenimente culturale în timpul sezonului rece.
 
''Dar după schi, după cum ştim, nu va fi posibil'', a adăugat acesta, referindu-se la petrecerile care, în multe staţiuni, sunt organizate în fiecare seară, după închiderea pârtiilor.
 
Barurile din spaţii închise, precum şi cele aflate în exterior vor putea servi mâncare şi băuturi pentru clienţii aşezaţi la mese.
 
În plus, restaurantele şi barurile se vor închide la ora locală 10:00 PM (21:00 GMT) în regiunile muntoase din Austria.
 
Turismul şi activităţile pentru petrecerea timpului liber reprezintă 15% din economia Austriei.
 
Guvernul austriac a fost criticat pentru modul în care a organizat precedentul sezon de schi, când sute de turişti din Europa au contractat noul coronavirus în populara staţiune din Ischgl, cunoscută pentru petrecerile sale exuberante.
 
Un avocat specializat în drepturile consumatorilor a intentat proces guvernului austriac marţi în numele a trei turişti infectaţi la Ischgl şi în numele familiei unui pacient cu COVID-19 care a decedat.
 
Tot joi, Austria a emis avertizări de călătorie pentru cetăţenii care călătoresc spre Praga şi mai multe regiuni franceze printre care Paris şi Coasta de Azur, eliminând o alertă mai veche privind Suedia, a precizat Ministerul de Externe, potrivit Reuters.
 
Au mai fost de asemenea emise alerte pentru Andorra, Argentina, Bahrain, Costa Rica, Israel, Kuwait şi Maldive, în timp ce avertizarea vizând Portugalia a fost redusă la Lisabona şi regiunea Norte, a precizat ministerul într-un comunicat. Toate aceste modificări vor intra în vigoare începând de luni. 
 
Pandemia a costat turismul mondial 460 de miliarde de euro în primul semestru 
 
Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO) a anunţat o reducere cu 65% a numărului de sosiri internaţionale în primul semestru din 2020, ceea ce înseamnă pierderi de 460 de miliarde de euro pentru industria călătoriilor din întreaga lume, transmit AFP şi Reuters.
 
Veniturile pierdute în primele şase luni din acest an "sunt de aproximativ cinci ori mai mari faţă de veniturile globale din turism înregistrate în timpul crizei financiare din 2009", a estimat instituţia, cu sediul la Madrid.
 
Sosirile internaţionale au scăzut cu 440 milioane în perioada ianuarie - iunie 2020, sau 65%, cel mai sever declin fiind înregistrat în Asia, prima regiune care a simţit impactul pandemiei de coronavirus (Covid-19).
 
În primul semestru din 2020, sosirile turiştilor au scăzut cu 72% în Asia, cu 66% în Europa, cu 57% în Africa şi Orientul Mijlociu şi cu 55% în America de Nord şi de Sud.
 
"Este o scădere fără precedent, deoarece ţările din întreaga lume şi-au închis frontierele şi au introdus restricţii de călătorie, ca răspuns la pandemie". În timp ce turiştii revin lent către unele destinaţii, "reducerea cererii pentru călătorii şi a încrederii consumatorilor" va continua să afecteze turismul pentru tot restul anului, se arată în raportul UNWTO.
 
Instituţia estimează că numărul sosirilor vizitatorilor străini va scădea cu aproximativ 70% în 2020, din cauza efectelor pandemiei. Va fi nevoie de doi până la patru ani pentru ca sosirile turiştilor să revină la nivelul de anul trecut, în condiţiile în care mai mult de jumătate din destinaţii au relaxat restricţiile de călătorie până la începutul lunii septembrie. În 2019, numărul sosirilor turiştilor străini a urcat cu 4%, la 1,5 miliarde, cele mai vizitate ţări din lume fiind Franţa, Spania şi SUA.
 
"Călătorii internaţionale sigure şi responsabile sunt acum posibile în multe părţi ale lumii şi este esenţial ca autorităţile să colaboreze cu sectorul privat pentru a pune din nou în mişcare turismul global", a afirmat secretarul general al UNWTO, Zurab Pololikashvili. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările