Sau măcar să deschidă calea, lucru acum mai posibil ca în trecut, cel puţin în teorie, tocmai datorită fricţiunilor majore din spaţiul euro-atlantice şi rupturilor în serie, din ce în ce mai pline de semnificaţii geo-politice între SUA şi unii dintre marii săi aliaţi. Tocmai din această cauză, poate ar fi interesante elementele complet noi pe care le-am auzit ieri după întâlnirea Putin-Macron.

Primul element, doar în aparenţă formal şi neînsemnat, este precizarea spaţiului geografic în care s-ar putea să apară marele acord al viitorului: nu mai este totalmente actuală formularea lui de Gaulle, nu se mai vorbeşte despre o „Europă de la Atlantic la Urali“, ci despre una „de la Lisabona la Urali“, suavă schimbare ce nu mai pomeneşte de Atlantic, tocmai pentru ca cineva să nu confunde construcţia asta cu cea veche, care implica SUA.

Al doilea element esenţial şi de profunzime al acestei noi viziuni îl constituie definirea scopului viitoarei vizite a lui Macron la Moscova (mai 2020): proiectul unei noi arhitecturi „de securitate şi de încredere“.

Ei bine, acesta poate fi (dacă vreodată se va şi realiza) un element de tip „game changer“ nu numai la nivelul relaţiilor UE-Rusia, ci la nivel global, obligând toate marile puteri la o repoziţionare imediată la nivelul politicilor lor naţionale, dar şi la o posibilă regândire a locului lor în alianţele de putere din care fac acum parte. Mesajul transmis de Macron are (sau poate avea foarte rapid) consecinţe uriaşe deoarece despre această arhitectură nouă de securitate şi încredere face vorbire Franţa, membră NATO şi, alături de Germania şi Spania, susţinătoare ferventă a tuturor proiectelor legate de întărirea apărării europene şi dezvoltarea rapidă a industriei de apărare în ţările UE, dar şi iniţiatoare a marelui proiect de cooperare cu ţările mediteraneene, extins acum la nivelul întregii Africi. Este adresat acest mesaj Rusiei şi doar Rusiei sau Federaţiei Ruse parte a Uniunii eurasiatice şi organizaţiilor sale de cooperare militară, dar şi membră, în principal alături de China şi India, a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai? În fine, semnificaţia mesajului este şi altcumva globală, căci trebuie văzută şi ca o ofertă de construcţie comună între două state membre ale Consiliului de Securitate. Ceea ce, la modul cel mai evident, ar putea duce la schimbarea ponderii de vot (mai puţin importantă deoarece rămâne posibilitatea de a folosi dreptul de veto pentru blocarea oricărei iniţiative), ci pentru consolidarea puterii şi influenţei unui grup de state în Adunarea Generală, grupul care are principala pondere de vot dar care, în aceste condiţii, ar putea primi un nou tip de legitimitate.

Se şi poate? Nu se ştie, dar se încearcă deblocarea unei teme pentru a se vedea dacă ar fi posibil să se meargă mai departe. Dacă rezolvarea situaţiei din Ucraina rămâne principala condiţie a reprimirii Rusiei în formatul G8, atunci să vedem ce propun cei doi lideri. Interesant şi semnificativ pentru modul în care ar putea să se opereze în caz de criză, propuse nouă arhitectură de securitate şi încredere, la nivelul Ucrainei, ar aduce pe agendă, în următoarele săptămâni, o nouă reuniune în formatul „Normandia“ (Franţa, Germania, Rusia, Ucraina). Poate aşa să înceapă drumul spre o soluţie concretă, speră cei doi, mizând pe apariţia în joc a noului preşedinte ucrainian, cel care în campania electorală a avut, ca punct forte, tocmai promisiunea de a pune capăt conflictului cu regiunile separatiste din estul ţării sale şi, astfel, să încheie situaţia de război civil care deja a produs daune enorme, pierderi umane şi materiale care devin aproape imposibil de suportat.

Dar, pe fond, întrebarea esenţială este dacă invocarea imaginii de forţă „Europa, de la Lisabona la Urali“ este doar o chestiune relevantă în termenii unui eventual acord comprehensiv de liber schimb sau este vorba şi de ceva mai mult. Din punctul meu de vedere, referinţa este mai complexă deoarece, în mod obişnuit, nu se citează decât prima parte din spusele lui de Gaulle. Iată citatul complet: „Da, este Europa, de la Atlantic la Urali este Europa, întreaga Europă care va decide destinul omenirii!“.

De aici, poate justificarea afirmaţiilor categorice făcute de Macron privind necesitatea unei reveniri la politica de dialog cu Moscova deoarece, a spus el, „a lega din nou Rusia de Europa este ceva în interesul nostru deoarece este vorba despre istoria sa, destinul său şi interesul nostru“. Viziune clasică de realpolitik în care îşi are loc constatarea, făcută acum mai mulţi ani înainte de Germania, că „o Rusie care ne-ar întoarce spatele nu ar fi ceva în interesul nostru“.

Necunoscuta este dacă iniţiativa lui Macron are oarece şanse să devine imaginea viitoarei politici europene de politică externă şi de securitate sau măcar s-o influenţeze în mod foarte serios, având în orice caz susţinerea Germaniei, Spaniei şi Italiei. Este o formulă realistă de a construi nişte noi relaţii  sau este, în primul rând, în imediat, o formulă de a transmite un mesaje de avertisment cuiva şi de chemare la raliere, chiar înainte de G7?

Să vedem ce se va decide, căci subiectul devine extraordinar de important pentru Europa şi, mai ales, pentru statele de frontieră, printre care şi România. Interesele sunt atât de mari încât e previzibil că echipele de negociere de acum vor primi noi teme de discuţie şi vor fi chemaţi şi alţi „sherpas“, reprezentând puterile interesate în susţinerea noii viziuni. Întrevederile pentru primele testări au început la nivel de „sub-sherpas“, iar cele care sunt în desfăşurare la nivel de şefi de echipe sunt cele pentru pregătire reuniunii din Ucraina.  

Nu ştiu dacă, în tumultul strict local care ocupă întreaga scenă publică de la noi, decidenţii politici ar avea timp de asemenea fleacuri, prea puţin importante faţă de stabilirea principiilor în funcţie de care se vor face viitoarele permutări pe scaunele cam scălâmbe ale puterii. Ştiind că nu ne interesează, atunci s-ar putea, ca până acum, să fim lăsaţi la pachet pentru raţionamentele altcuiva. Şi nu ştiu cu ce rezultate finale.