Nigel Farage, catalogat drept rasist după ce a insistat că nimeni nu ar fi trebuit să permită aderarea României la UE
0Europarlamentarul Nigel Farage a fost catalogat drept rasist în timpul unei dezbateri radio aprinse, după ce a insistat că liderii europeni nu ar fi trebuit să permită aderarea ţărilor est-europene în 2007, întrucât acestea nu au reuşit să facă o tranziţie completă de la regimul comunist.
De asemenea, britanicul a făcut trimitere inclusiv la ordonanţa abrogată, care ar fi dezincriminat abuzul în serviciu dacă prejudiciul nu depăşea 200.000 de lei, scrie Express.
„Dacă eşti un funcţionar public şi ai ciordit doar 35.000 de lire sterline, atunci e ok, primeşti doar o palmă peste spate. Sincer, nu ar fi trebuit să primească niciodată permisiunea de a intra în UE“, a precizat controversatul politician de la UKIP. De asemenea, acesta a ignorat faptul că ordonanţa a fost abrogată în urma protestelor masive din România.
Farage a sugerat inclusiv că acesta este cel mai potrivit moment pentru ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, pentru că ”nu poate să creadă” de ce britanicii sunt într-o uniune politică cu România.
Însă, un ascultător a intervenit în timpul dezbaterii radio şi l-a catalogat drept rasist pe policianul eurosceptic de la UKIP.
„Cred că eşti un rasist şi chiar mă simt jignit de modul în care vorbeşti despre români şi România“, a spus Tony din Tottenham.
Însă, Farage s-a apărat şi a susţinut că în societatea română corupţia este endemică, iar din acest motiv Marea Britanie nu ar trebui să fie într-o uniune politică cu România.
„Mai mult, este o ţară în care până la patru milioane de oameni sunt discriminaţi într-un mod oribil din cauza rasei şi îmi vine greu să cred că suntem într-o alianţă politică cu o ţară care este în situaţia României“.
Europarlamentarul a încheiat dezbaterea aprinsă precizând că românii nu sunt oameni răi şi a întâlnit foarte mulţi români minunaţi.