MAE: Timpul de aşteptare pentru intrarea pe cale terestră din Bulgaria în Turcia este estimat la 6-8 ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto news.ro
Foto news.ro

Ministerul Afacerilor Externe avertizează, vineri seară, că timpul de aşteptare pentru intrarea pe cale terestră din Bulgaria în Turcia este estimat la 6-8 ore, din cauza afluxului mare de turişti. De asemenea, este aglomeraţie la trecerea graniţei din BUlgaria în Grecia, timpul de aşteptare fiind estimat la 2-3 ore.

”În contextul întârzierilor înregistrate la unele puncte de trecere a frontierelor dintre Republica Bulgaria, Republica Elenă şi Republica Turcia, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din cele trei state au făcut demersuri pe lângă autorităţile centrale şi locale, solicitând sprijin pentru adoptarea măsurilor necesare în vederea fluidizării traficului auto în punctele de frontieră”, a transmis MInisterul Afacerilor externe, vineri seară, într-un comunicat de presă.  

Potrivit informaţiilor obţinute de reprezentanţii Ambasadei României la Ankara şi Consulatului General al României la Istanbul, timpul de aşteptare pentru trecerea frontierei din Republica Bulgaria în Republica Turcia este de aproximativ 6-8 ore, din cauza fluxului ridicat de turişti din această perioadă, precum şi a procedurilor de verificare a documentelor în punctele de trecere a frontierei. 

”De asemenea, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Ambasadei României la Sofia şi ai Consulatului General al României la Salonic, timpul de aşteptare în punctele de trecere a frontierei dintre Republica Bulgaria şi Republica Elenă este de aproximativ 2-3 ore”, a mai transmis MAE. 

Având în vedere debutul sezonului turistic, MAE subliniază importanţa informării temeinice, anterior deplasării în străinătate, şi a verificării cu atenţie a informaţiilor postate pe pagina de internet a MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate. 

”MAE recomandă cetăţenilor români să ia în considerare posibile aglomerării pe sensul de ieşire din Republica Turcia, Republica Elenă şi Bulgaria la încheierea sejurului de Paşte, precum şi în contextul debutului sărbătorii „Ramazan Bayram", la începutul lunii mai”, a mai transmis MAE.  

Astfel, cetăţenii români sunt sfătuiţi să folosească toate cele trei puncte de trecere dintre Republica Turcia şi Republica Bulgaria, respectiv  Kapikule (TR) – Kapitan Andreevo (BG), Hamzabeyli (TR) – Lesovo (BG), Kirklareli (TR) – Malko Tîrnovo (BG) şi să se asigure că deţin suficient combustibil, apă şi alimente. 

MAE, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare, va continua să urmărească îndeaproape evoluţiile cu privire la tranzitul prin punctele de trecere a frontierei din cele trei state şi va rămâne în dialog constant cu autorităţile locale. 

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879; +30 210 6744544 şi al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, Ambasadei României la Ankara: +90 3124477945, +90 3124477940 şi Consulatului General al României la Istanbul: +90 2123583541, +90 2123580516, +90 2123583537, Ambasadei României la Sofia: +359 2 9733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. 

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +30 6978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +30 6906 479076, României în Republica Turcia: +90 532 318 1726 şi Consulatului General al României la Istanbul: +90 5335420695, precum şi al Ambasadei României în Republica Bulgaria: +359 879 440 758. 

MAE recomandă consultarea paginii de internet dedicată alertelor de călătorie (https://www.mae.ro/travel-alerts) şi subliniază că, în acest context, a fost emisă o atenţionare de călătorie pentru Republica Turcia  (http://www.mae.ro/node/58467). 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite