După atacul de la Nisa credeam că oroarea îşi atinsese oarecum limitele. Evenimentele petrecute în ultimele zile în Germania nu făceau decât să adâncească prăpastia dintre lumea civilizată şi – Of, Dumnezeule, atât de naivă! – şi aceşti cavaleri ai Apocalipsei care au declarat război numai Occidentului, ci însuşi Creatorului acestei lumi. Această zi însă, asemeni unui pumnal ruginit, s-a înfipt adânc în inima mea, făcându-mă părtaşă a unor vremuri în care creştinii – Of, Dumnezeule, atât de greu încercaţi! – sunt ucişi chiar la ei acasă, chiar în lăcaşurile lor de cult, chiar în timp ce îşi rostesc rugăciunile nu pentru ei, ci pentru lumea întreagă. Căci blândul şi venerabilul părinte Jacques Hamel, în vârstă de 86 de ani, dintre care peste o jumătate de secol închinată în slujba lui Dumnezeu (mai precis 58 de ani), s-a înălţat către Tatăl ceresc chiar în timp ce îi rostea numele… Nu cred că a mai avut timp să-I spună însă: „Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac...”, fiind asasinat cu o cruzime fără margini de doi indivizi stăpâniţi de demonii infernului. Iar în aceste vremuri, pe pământ, infernul se numeşte Statul Islamic.   

Astăzi, 26 iulie, anul de graţie 2016, într-o biserică liniştită dintr-un orăşel normand la fel de liniştit, s-a petrecut o scenă greu de digerat de mintea umană. În timpul liturghiei de dimineaţă, doi indivizi mascaţi au dat buzna într-un lăcaş de cult şi au luat ostatici cinci persoane care participau la slujbă, printre care şi doi preoţi. Cu ajutorul îngerului său păzitor, o măicuţă a reuşit să scape şi să alerteze forţele de ordine povestind întreaga scenă:

Au intrat furioşi în biserică şi vorbeau în limba arabă. Am văzut un cuţit şi am reuşit să fug chiar în clipa în care l-au atacat pe părintele Jacques, dar nu cred că şi-au dat seama că am fugit. Părintele era în genunchi iar unul dintre ei i-a pus cuţitul la gât...

Măicuţa a dorit să-şi păstreze anonimatul, în prezent fiind acompaniată de o echipă de consiliere psihologică care intervine în astfel de situaţii dramatice. Iar în ultima vreme se pare că întreaga Franţă are nevoie de serviciile acestor echipe menite să îi sprijine pe cei aflaţi în stare de şoc.  

Conform primelor elemente ale anchetei, unul dintre atacatori era deja cunoscut de serviciile antiteroriste fiind subiectul unei fişe de tip „S”, acel instrument de monitorizare a indivizilor care pot constitui o ameninţare la adresa siguranţei statului. La ora la care scriu aceste rânduri, identitatea celor doi criminali nu a fost comunicată presei. Tot ceea ce se ştie până în acest moment e faptul că unul dintre atacatori purta o brăţară electronică, fiind condamnat anul trecut la un an de închisoare după ce a încercat de două ori să ajungă în zonele de război din Siria. Pentru admiraţia sa faţă de ideologia teroristă, autorităţile franceze l-au recompensat cu o brăţară electronică sfătuindu-l (cu blândeţe probabil, conform organigramei corectitudinii politice) să nu se îndepărteze prea mult de domiciliul familial şi eventual să nu facă prostioare în cartier. Deşi conform faimoasei fişe „S”, acesta constituia totuşi o posibilă ameninţare la siguranţa statului, i s-a mai acordat o şansă. Criminalul însă nu a apreciat gustul (semi)libertăţii, semnându-şi singur condamnarea la moarte şi chiar osândirea la muncile veşnice ale iadului. Dar cine mai are oare putere să-i ierte pe cei asemeni lui???

Ajuns cu viteza luminii la locul atentatului, mult PreaÎncercatul preşedinte François Hollande a confirmat, spre surprinderea nimănui, că cei doi terorişti se revendică, ca fiind soldaţi ai Statului Islamic şi a mai adăugat câteva banalităţi de genul „acest grup ne-a declarat război şi trebuie să ne luptăm cu toate mijloacele” sau „teroriştii vor să ne învrăjbească, dar noi trebuie să rămânem uniţi pentru ca nimic să nu ne dezbine”. Amen. De fapt, începând cu atacul de la Charlie Hebdo, Hollande nu face decât să se repete, singura evoluţie în discursul său fiind menţionarea cuvântului „islamist” atunci când vorbeşte despre terorism. Până la sângeroasele atacuri de la Bataclan, evita orice fel de asociere a terorismului cu islamul, dar revendicările criminalilor fiind atât de explicite, a fost nevoit totuşi să pună punctul pe I… de la islamism. În rest, nu am răbdare să iau în piept furtuna declaraţiilor oamenilor politici şi nici maliţiozităţile adversarilor bleu marini, vă invit politicos să răsfoiţi presa franceză de toate culorile politice, francofonia care încă mai posedă spiritul românilor fiind suficientă, cred eu, pentru a înlesni traducerea.

Din prea multă nefericire, şi acest oribil atentat nu face decât să confirme lipsa de seriozitate cu care au fost tratate ameninţările lansate cu surle, kalaşnicoave şi trâmbiţe, de către strategii Statului Islamic. În numărul 5 al publicaţiei acestei organizaţii teroriste, «Dar al Islam», în versiunea franceză, ISIS îşi îndeamnă soldaţii să atace cu orice fel de arme bisericile şi toate locurile frecventate de un număr mare de oameni. Printre recomandările barbarilor se află centrele comerciale (s-a pus deja în aplicare în Germania), sinagogile (supravegheate deja de ani zile în Franţa), lojile masonice (poate pe viitor), locurile frecventate de apostaţi (cu alt cuvinte întregul spaţiu public) şi evident bisericile unde se adună cruciaţii, „(...) le but étant d'installer la peur dans leur cœur”, scopul fiind acela de a instala frica în inimile lor. Reţelele de socializare cenzurează fotografii cu mămici alăptând în spaţiul public, dar astfel de mesaje care incită în mod explicit la comiterea unor crime sau imaginile cu decapitări circulă pe internet fără niciun fel de cenzură. Să mai spună cineva că viitorul nu sună sumbru. În ritmul acesta se aud deja clopotele Apocalipsei... 

La finalul acestei zile cutremurătoare, mă gândesc doar la faptul că această crimă abominabilă nu va face decât să evidenţieze şi mai mult frumuseţea creştinismului. 

Biserica catolică nu are alte arme decât rugăciunea şi fraternitatea între oameni.

Asta a afirmat îndurerat Monseniorul Dominique Lebrun, arhiepiscopul de Rouen, nevoit să se întoarcă în urgenţă din Polonia, unde în această săptămână la Cracovia se desfăşoară Ziua Mondială a Tineretului. „I-am sfătuit să nu cedeze în faţa violenţelor şi să devină apostoli ai civilizaţiei iubirii”, a mai adăugat prelatul francez. Noi, creştinii catolici, nu trebuie să ne crispăm, ci să mergem în întâmpinarea tuturor semenilor: atei, musulmani, evrei. Ca şi creştini, menirea noastră este să devenim artizani ai păcii şi ai dialogului între oameni. Îngerul păzitor al părintelui Jacques Hamel s-a dat uşor la o parte ca sufletul acestui martir să se aşeze lin în braţele Mântuitorului său. Iartă-i, Doamne, că sub ochii tăi au încercat să omoare însăşi rugăciunea... Iartă-ne, Doamne, că de acum încolo ne vom ruga în casa Ta cea sfântă apăraţi de arme...