Ceea ce mi se pare însă teribil de grav este faptul că circul politic din Marea Britanie a pus în evidenţă două lucruri esenţiale, semnificative pentru degradarea sistemului global de putere şi pentru ceea ce ar trebui să însemne - şi nu mai înseamnă pentru nimeni - credibilitatea angajamentelor internaţionale.

După cum vedeţi, de trei ani şi jumătate, europenii, apoi, cu aceeaşi stupefacţie, întreaga comunitate internaţională, au descoperit că Uniunea Europeană, unul dintre principalii actori ai ordinii politice mondiale, funcţiona pe baza unui sistem croit în grabă, cu goluri uriaşe şi care s-au dovedit vulnerabilităţi seriose din momentul în care s-a declanşat criza BREXIT. Atunci s-a văzut că partenerii din procesul de divorţ erau obligaţi să înceapă prin a definini divorţul însuşi, el nefiind reglementat decât cu numele în Tratatul fundamental al UE. De aici cei trei ani şi jumătate în care, din nou pe banii (mulţi de tot) nefericiţilor de contribuabili care, de proşti ce sunt, au şi obosit să numere reuniunile şi Summit-urile în care echipele de negociatori au încercat să ajungă la un numitor comun, de fiecare dată anunţat ca final glorios de drum în ceremonii pe cât de solemne, de atât de dovedit inutile.

Şi ne aflăm acum exact în momentul de început, în faţa unei noi sesiuni de circ instituţional în care actorii nu sunt nişte oarecare, profesionişti a căror menire în viaţă este să repete la nesfârşit şi mecanic scenele din commedia dell'arte cu Arlecchino, Brigella, Perollino, Pantalone Pulcinella, il Dottore sau Flavio şi Isabela.

Ai noştri, mai nou, sunt şefi de state şi guverne care joacă după un scenariu ale cărui reguli se schimbă continuu în timpul aceleiaşi reprezentaţii, astfel încât bieţii spectatori, după ce au încercat inutil să înţeleagă de ce, cine şi cu cine şi pentru ce, stau şi aşteaptă cu nerăbdare momentul, totuşi inevitabil, în care cineva va primi un şut în fund şi se va rostogoli pe scenă înspre satisfacţia moralizatoare a tuturor.

O problemă? Chiar deloc dacă, după ce ai auzit goarna cam răguşită care te cheamă la spectacol şi ai plătit biletul, asta vrei să vezi şi să auzi. Dar dacă plăteşti biletul şi descoperi că, de trei şi jumătate, tot stai şi te uiţi la un spectacol absolut fără sens în care doar actorii se schimbă, fapt care ţi-e profund indiferent deoarece ei toţi, când ies pe scena publică să vă ameţească de cap, îşi pun masca asumată prin alegerea rolului care presupune un personaj pe care-l interpretează cu bruma de talent pe care o au şi în care trebuie să crezi că altceva tot n-ai de ales.

Cam asta este şi situaţia de acum. Numai că există şi vor exista consecinţe.

Prima este continuarea decridibilizării din ce în ce mai puternice a ceea ce înseamnă puterea şi credibilitatea UK în a lua şi respecta un angajament. Ce se petrece acum spune partenerilor prezenţi şii viitori că există un imens risc de a negocia şi semna un deal  internaţional cu Marea Britanie reprezentată legal de prim-ministru, în condiţiile în care Acordul semnat şi parafat de Theresa May cu UE a fost aruncat la coş şi al doilea, cel semnat de Boris Johnson, este aproape să aibă aceeaşi soartă.

De partea cealaltă, cu aceeaşi stupefacţie şi îngrijorare privim la lipsa de decizie a liderilor europeni, ţinuţi în şah de trucurile partenerului britanic care trage de timp tocmai fiindcă ştie că UK nu a putut şi nu poate produce un pachet legislativ funcţional care să dubleze Acordul de ieşire din UE. Iar liderii europeni ştiu că nici la ei acasă lucrurile nu stau mult mai bine şi, în consecinţă, toată lumea se complace în jocul aparent dramatic al prelungirilor, fără ca nimeni să ia în seamă posibilitatea ca, în definitiv, auto-discreditarea să fie atât de puternică, încât să alimenteze profunda neîncredere faţă de sistemul instituţional european care devine o caracteristică importantă a vieţii politice a multora dintre ţările din UE.

Asta e problema de fond şi asta poate duce la adâncirea unei prăpăstii deja existente între electoratul european şi liderii săi naţionali dar, în primul rând, în sistemul birocraţiei europene care, public, pare chiar să nu se mai sinchisească de faptul că tot circul nu are alte surse financiare de funcţionare decât bugetul comunitar, altfel deplâns ca insuficient pentru a plăti tot ce este necesar. Printre altele şi înnoirea periodică a decorurilor şi echipelor de performeri necesare întreţinerii curiozităţii şi amuzamentului unui public cam plictisit şi care începe să aducă roşii şi ouă clocite pentru a-şi exprima aprecierea pentru distinşii actori.

Şi ce, avem ceva mai bun decât Boris Johnson, Barnier, Juncker, Tusk, Merkel, Macron, Sanchez, Conti et comp.? Aici e marea durere, căci eu cred că nu şi ce ne aşteaptă, cu noua echipă ce tot stă să vină şi încă nu poate, spectacolul nu va fi mult diferit.