Letonii au fost chemaţi, sâmbătă trecută, la alegeri legislative. Cele mai multe voturi le-a obţinut formaţiunea Armonia, care e deschis pro-moscovită, fiindcă reprezintă minoritatea rusă din ţară, adică peste un sfert din populaţie. Din 2010, când a fost creată, Armonia a fost exclusă de la guvernare, prin asocierea altor 2, 3 sau 4 partide. De data aceasta, alcătuirea unei majorităţi fără pro-ruşi va fi mai dificilă decât în trecut. Într-adevăr, formaţiunile politice care formau guvernul anterior – Unitate, Uniunea Verzilor şi Fermierilor, Alianţa Naţională – au pierdut 30 de procente, ajungând să aibă acum abia 32 din cele 100 de mandate ale Saeima. Au intrat în legislativ trei noi forţe: un partid populist, care se cheamă „Cui aparţine ţara?“ şi care a câştigat 16 mandate; Noul Partid Conservator, care are tot atâtea; a treia forţă e o alianţă de trei partide (Mişcarea pro, Dezvoltarea Letoniei şi Creştere), care va deţine 13 mandate. S-ar putea ca abia la Crăciun să fie format un nou cabinet.

Tot sâmbătă, dar şi duminică, românii au mers, la rândul lor, la un referendum, care viza introducerea în Constituţie a definirii familiei ca rezultat al „căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie“. Sputnik – vocea Kremlinului în regiune – a susţinut consultarea, mizând pe solidaritatea ortodocşilor, deşi aceştia nu au fost singura Biserică implicată în declanşarea procedurii de modificare a Actului fundamental şi în campanie. În sprijinirea modificării propuse de Biserici, partidelor care alcătuiesc majoritatea – PSD şi ALDE – li s-au alăturat cele din afara arcului guvernamental (PNL, UDMR, PMP). La urne a ajuns doar unul din cinci alegători. Aşa că pragul de 30% pentru a valida consultarea nu a fost atins. Propagandiştii de la Moscova au dat vina pe un „război hibrid“ pornit de europeni, care ar căuta să creeze „un rift între populaţia şi instituţiile fundamentale“.

Tot duminică au fost chemaţi la vot şi cetăţenii din Bosnia şi Herţegovina, pentru a-i desemna pe cei trei membri ai preşedinţiei statului, pe preşedinţii celor două entităţi şi pe deputaţii celor cincisprezece parlamente de la nivelul statului, al entităţilor şi al cantoanelor. Doi dintre foştii preşedinţi – ambii din familia popularilor europeni – au ratat realegerea în funcţie: pe locul rezervat sârbilor, Mladen Ivanić a pierdut în faţa lui Milorad Dodik, care s-a şi grăbit să ceară recunoaşterea Crimeei ca parte a Rusiei. Pe locul rezervat croaţilor, Dragan Cović a fost înfrânt de social-democratul Željko Komšić. Al treilea membru al preşedinţiei colective va fi Šefik Džaferović, de la Partidul Acţiunii Democratice, afiliat la PPE. Viteza cu care vor fi formate guvernele va condiţiona răspunsul Comisiei Europene la cererea Bosniei şi Herţegovina de a fi recunoscută ca stat-candidat la aderare.

După cum se vede, succesul intervenţiilor Rusiei în treburile celor trei ţări ex-comuniste e diferit: în Letonia cel mai puternic partid e cel înfrăţit cu Rusia Unită, în România propaganda Moscovei câştigă teren pe zi ce trece, iar la Sarajevo unul dintre cei trei preşedinţi e mai apropiat de Putin decât de oricine altcineva.