Excluşi din proiectele pentru imigranţi

Excluşi din proiectele pentru imigranţi

Cursurile gratuite organizate de ONG-urile care primesc fonduri pentru imigranţi pot deveni, în viitor, inaccesibile românilor

Românii ar putea să nu mai beneficieze de pregătire gratuită pentru învăţarea limbii spaniole sau pentru integrarea în societatea iberică după aprobarea bugetului pe anul 2010. În Spania locuiesc 798.892 de conaţionali cărora li s-ar putea restrânge accesul la proiectele sociale desfăşurate gratuit pentru imigranţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministerul Muncii şi Imigraţiei intenţionează să nu mai ia în calcul comunităţile de români şi de bulgari din Spania la distribuirea fondurilor de ajutor pentru integrarea imigranţilor. Cel mai probabil, măsura va fi aplicată după aprobarea bugetului destinat acestui program pentru 2010.

Potrivit declaraţiilor consilierului pe probleme de imigraţie din Comunitatea Valenciană, Rafael Blasco, noua prevedere se va aplica treptat, pe o perioadă de patru ani. În acest timp, fondurile vor scădea puţin câte puţin şi, în aceste condiţii, Comunitatea Valenciană va fi una dintre cele mai afectate regiuni autonome, pentru că „aici locuiesc 137.500 de români şi aproximativ 36.000 de bulgari care au în continuare nevoie de acest ajutor, chiar dacă sunt cetăţeni comunitari", după cum a precizat Blasco.

Fonduri acordate extracomunitarilor

Astfel, suma alocată în 2010 autorităţilor locale din Comunitatea Valenciană, pentru români şi bulgari, va fi cu 30% mai mică decât până acum, ceea ce înseamnă că în bugetul pentru 2010 nu vor fi luaţi în calcul 52.042 de cetăţeni români şi bulgari.

În Spania, în termeni juridici, un imigrant este un cetăţean extracomunitar, motiv pentru care banii din „Fondul de Ajutor pentru Integrarea Imigranţilor" se împart guvernelor locale în funcţie de numărul străinilor proveniţi din afara Uniunii Europene.

Deşi România şi Bulgaria sunt membre ale UE încă din 2007, cetăţenii din aceste ţări au beneficiat până acum de o perioadă de graţie, guvernele locale spaniole primind fonduri şi pentru integrarea acestora.

Printre proiectele iniţiate din bani publici în sprijinul imigranţilor se numără cursurile gratuite de: informatică, reorientare profesională, secretariat, contabilitate informatizată, design pentru pagini web şi limba spaniolă.

„Situaţia românilor din Spania este mai specială"

De asemenea, există servicii de asistenţă şi de intervenţie socială, precum ajutoarele de urgenţă pentru întreţinere temporară sau pentru plata chiriei, în cazul persoanelor aflate în situaţii dificile.

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Spania (Fedrom), Miguel Fonda Ştefănescu, a precizat că discuţiile despre ajustarea fondurilor destinate proiectelor pentru integrarea românilor există încă din 2007, de la intrarea României în UE.

„Nu am fost anunţaţi despre vreo schimbare în proiectul de buget pentru 2010. Situaţia românilor din Spania este considerată mai specială, de aceea încă se alocă fonduri pentru proiectele destinate integrării lor. La un moment dat, probabil că nu vor mai fi acordate, însă, deocamdată, nu ni s-a semnalat nimic în această privinţă", a declarat preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Spania, Miguel Fonda Ştefănescu.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările