Mă refer la toţi "Charlie" de pe Pământ, ce calcă în picioare demnitatea altora, şi nu la bietul director de "Caţavencu" francez (să mă ierte ai noştri, mai talentaţi...) sau la "îngerii" lui. Mai concret, la unii ziarişti, ca nu cumva să se confunde numele cu cel generic dat luptătorilor Viet Cong-ului...
Textul meu nu se doreşte a fi o justificare a crimei oribile sau o pledoarie pentru limitarea dreptului la liberă exprimare, ci un îndemn patetic la luciditate şi responsabilitate, noţiuni fără de care libertatea îşi pierde sensul şi care viaţa ne dovedeşte atât de crud că nu pot fi lăsate strict pe seama indivizilor.
 
Îndrăznesc să spun că deznodământul tragic era —cumva— inevitabil şi că "inocenţa" jurnaliştilor (în general, a formatorilor de opinie care se potrivesc acestor tipare, şi nu doar a celor ucişi ieri, Dumnezeu să-i ierte!) e un sofism pernicios! Mi se face rău când aud că teribiliştii au murit apărând-ne valorile, respectiv libertatea de exprimare! Valorile supreme care fac ca modelul nostru de societate sa fie superioară celei islamice sunt toleranţa si respectul faţă de viaţa individului (inclusiv faţă de cea mistic-spirituală), şi nu batjocorirea şi umilirea celor care nu sunt ca noi! 
 
În opinia mea, foarte liber exprimată (unii o s-o considere cinică chiar), ca şi a lor, dar care-mi pune —eventual— doar siguranţa mea în pericol, activitatea acestora a fost, prin substanţa, durata şi obstinaţia ei, esenţialmente intolerantă şi violentă, încadrându-se în aceeaşi logică strâmbă după care funcţionează toţi extremiştii şi radicalii de pe această planetă. Şi-au căutat-o cu lumânarea, punând însă în pericol nu doar vieţile lor! 
 
Nu excesul de satiră (în niciun caz de umor) e păcatul lor major, ci ANTI-DEISMUL deşănţat, cu nimic mai puţin nociv decât habotnicia, de orice "culoare" ar fi ea! Agresivitatea celor care nu mai prididesc să ne convingă că există Dumnezeu se întâlneşte într-un punct fatal al spiralei nebuniei cu a celor care Îi neagă vehement existenţa, iar de acolo până la crimă şi războaie (războiul este o crimă organizată, la scară mare) nu mai este - iată - niciun pas... 
Agnosticul din mine descoperă un alt sens îngrozitor al sintagmei "om fără Dumnezeu". Doar cineva care nu crede în nimic poate umili un alt om pentru credinţa lui! Deloc întâmplător, aceşti ziarişti îşi făceau un titlu de glorie din ateismul lor şi considerau (toate) religiile ca fiind o insultă adusă fiinţei umane...Ce nefericiţi...
 
Nu lipsa protecţiei "poliţieneşti" (de ce oare ar trebui să fie nişte cetăţeni obişnuiţi protejaţi —altfel decât toţi ceilalţi— din banii tuturor?!) trebuie reproşată statului francez, şi nu numai, ci tolerarea fără limită a acestui grav model de exces de "liberă exprimare", culmea, în numele unei libertăţi de care se abuzează atât de des şi pentru care au murit de-a lungul istoriei o mulţime de oameni!
 
Aceşti ziarişti iresponsabili - că altfel nu le pot zice! - pe care-i plângem cu toţii acum (inclusiv eu, scriu aceste rânduri cu lacrimi în ochi, asa să-mi ajute Dumnezeu!), ar fi trebuit "protejaţi" demult cu nişte "căluşuri" sau chiar "răcoriţi" niţel! Aceasta întrucât au încălcat principiul fundamental potrivit căruia limita libertăţii personale este încălcarea libertăţii celorlalţi. Această regulă sacră a libertăţii umane se aplică perfect şi în cazul celei de exprimare! Libertatea e un non-sens fără demnitate, deci terfelirea demnităţii echivalează perfect cu încălcarea (depăşirea) libertăţii individului şi ea trebuie aspru sancţionată de către orice societate democratică! 
 
Sunt de acord, e a naibii de complicat să reglementezi chestiuni atât de subiective...Dar cine a zis că viaţa într-o democraţie e simplă?! Dacă însă nu avem curajul să spunem ACUM aceste lucruri, rugându-ne (apropo, către cine?) să le şi pricepem cândva, vom rata un excelent prilej de a învinge răul cel mare în singurul mod posibil, transformându-l într-un (mic) Bine! Învăţămintele de acest gen doar imediat după clipe pline de intensă emoţie se pot trage...
 
Din pricina prestaţiei "culturale" a acestui gen de "artişti", Franţa a fost nevoită să-şi închidă în ultimii ani nu mai puţin de 20 de reprezentanţe diplomatice! Or, misiunea diplomatică a oricărei ţări democratice într-o altă ţară, aflată în plin Ev Mediu (aşa cum sunt majoritatea ţărilor musulmane, indiferent de cât petrol au), are un rol eminamente civilizator, răspunzând unui interes legitim şi major, de-a dreptul existenţial, al Lumii Libere, ce nu poate fi periclitat de nişte rătăciţi cu gura (sau, mă rog, "carioca") spurcată!
 
Cum şi-au permis aceşti veritabili profitori (consideraţi azi "martiri"!) ai imensei libertăţi conferite de democraţia plătită cu săngele unor adevăraţi eroi, să pună în primejdie siguranţa concetăţenilor lor şi, în definitiv, însuşi fundamentul paşnic al democraţiei?! 
 
Cum poate fi limitată libera exprimare în astfel de cazuri? E foarte riscant să o faci instituţional...Dar bunul-simţ poate funcţiona, surprinzător (uneori) şi remarcabil! De exemplu, în marea ei majoritate, presa noastră - altfel hiper-patetică, paradoxal - a ales, aproape miraculos, să NU publice "glumele" acelea penibile, în plin tumult belicos-caricatural...
 
Ce altceva decât o (jalnică) caricatură a ceea ce înseamnă în fond democraţia occidentală, cea mai avansată formă de organizare a societăţii umane din istorie (aceasta e una din puţinele certitudini istorice pe care le avem), este "curajul" de a te lupta cu fundamentalismul islamic, de pe "baricadele" Parisului?!...("...luptă, luptă, şi dă-i, şi dă-i şi luptă!...mă întzeledzi...?")
 
Noi, cei care trăim în Democraţiile Liberale, ne-am câştigat dreptul (vorba vine, noi, românii, l-am primit, să avem măcar decenţa să recunoaştem) la iluzia că putem trăi făra arme în casele noastre, fără spaimele cu care au trăit, într-un fel sau altul, toţi înaintaşii noştri.
Nu contează cât de întemeiată este această iluzie, aşa cum nu contează că, prin excepţie, cei care trăiesc izolaţi (de pildă, locuitorii imensului "Midwest") au tot dreptul să-şi apere familia şi avuţia!

Nimeni nu are dreptul însă să se joace cu acest drept de a trăi în pace în ţările şi casele noastre, nici emigranţii şi nici băştinaşii, nici musulmanii, şi nici creştinii sau ateii! Nici politicienii sau ziariştii!
 
Să nu ne flatăm aiurea. Şi noi, creştinii, ne-am simţi jigniţi "de moarte" dacă am vedea ceva similar, la adresa Dumnezeului nostru. Faptul că nu suntem "degrabă vărsătorii de sânge...", că nu recurgem atât de lesne la omorârea celor care ne insultă grav, nu e un merit individual, să fim serioşi, suntem şi noi nişte bestii, dar ţinute sub obroc, ci semnifică tocmai superioritatea civilizaţiei noastre seculare! 
 
Altfel, în numele Domnului, nimeni nu a dat —de când Lumea— dovadă de mai multă cruzime ca noi..."bunii creştini".
 
Je suis Charlie!

Postfaţă:
Răspund scurt câtorva idei critice din comentarii, cu riscul de a repeta involuntar unele idei.
Titlul articolului l-am dorit teribilist şi şocant, exact ca şi publicistica victimelor de ieri. Nu este, evident, un titlu pe care l-aş da unui articol despre un subiect asemănător, în care însă atentatul ar fi fost împotriva unor oameni perfect nevinovaţi, aşa cum au fost marea majoritate a atentatelor teroriste în istorie. 
De data acesta însă, aceşti ziarişti nu sunt nevinovaţi! Cu bună ştiinţă şi imensă perseverenţă, deşi au fost in repetate rânduri somaţi să se oprească, de către organizaţii musulmane (inclusiv de unele moderate, deci nu mă refer doar la ameninţări), şi avertizaţi de către autorităţi asupra pericolului la care se expun, au ales să se joace în continuare cu sensibilităţile populaţiei musulmane de pretutindeni şi implicit cu vieţile lor, ale apropiaţilor lor şi, nu în ultimul rând, cu cele ala concetăţenilor. 
În numele unui aşa zis umor, au batjocorit simboluri sacre pentru mai bine de 20% din populaţia Planetei. O mică parte din aceştia sunt, într-adevăr, terorişti, duşmanii noştri, dar imensa majoritate a musulmanilor, care, deşi n-au omorât pe nimeni, s-au simţit la fel de jigniţi, sunt oameni normali, şi nu ne sunt duşmani! 
În numele cărui drept la liberă exprimare avem voie să ne batem joc de simbolurile unei alte civilizaţii?! Faptul că aceşti ziarişti înfierbântaţi şi aroganţi au ironizat de-a lungul vremii şi simboluri creştine şi mozaice, nu-i scuză deloc. Dimpotrivă! Acestea din urmă aparţin însă civilizaţiei occidentale, putem fi ironici şi auto-ironici în privinţa propriei noastre societăţi, dar nu şi a altora! 
Sau, mă rog, după cum spun vajnicii apărători ai "charlilor", putem face orice. Okay, dar să ne şi asumăm consecinţele...Şi le asumă cineva?...Nu cred. 
Am încheiat articolul cu "Je suis Charlie" nu pentru că m-aş considera vreun "Charlie", Doamne fereşte!, ci în semn de solidaritate cu acesta/aceştia, pentru că oricâte păcate le-aş găsi acum, tot mai aproape îmi sunt, faţă de musulmani, şi aş lupta, la o adică, să le apăr drepturile fundamentale, comune tuturor celor care trăim în democraţiile liberale. 
Cred însa că dreptul la obrăznicie şi lipsă de bun simţ faţă de alte culturi ar trebui auto-cenzurat, cel puţin.