De la Dantzig la Doneţk: 1939-2014. Lecţiile celui de-Al Doilea Război Mondial sau cum s-ar putea repeta istoria

De la Dantzig la Doneţk: 1939-2014. Lecţiile celui de-Al Doilea Război Mondial sau cum s-ar putea repeta istoria

Proteste anti-Putin ale ucrainenilor după ce liderul de la Kremlin a anexat Crimeea

La 75 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, un grup de 20 de intelectuali polonezi a lansat un apel, de la Gdansk, liderilor europeni să nu comită în cazul lui Putin aceleaşi greşeli pe care le-au făcut înaintaşii lor cu Hitler. Apelul a fost preluat de cotidianul francez „Le Monde“.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Să mori pentru Dantzig“. Această frază simbolizează atitudinea Europei Occidentale  faţă de războiului care izbucnea în urmă cu 75 de ani. Franţa şi Marea Britanie au dat de trei ori undă verde dictatorului german. Nici Anschluss, nici ocuparea Sudeţilor sau dezmembrarea Cehoslovaciei nu au atras o replică serioasă din partea Occidentului la adresa lui Hitler.

Când, la 1 septembrie 1939, ca urmare a pactului germano-sovietic, primele focuri răsunau în Dantzig, occidentalii tot un „război fals“ vedeau. Astfel, l-au lăsat în pace pe Hitler pentru a patra oară, gândindu-se că, cu preţul Dantzig, ei îşi vor salva propriile lor vieţi. Următoarea capitală ocupată a fost Paris, apoi bombele naziştilor au căzut peste Londra. Doar atunci au început să strige, „Stop“ şi „Până aici!“ Această politică egoistă şi pe termen scurt a europenilor faţă de agresor nu trebuie să se mai repete.

Cu toate acestea, recentele evoluţii de pe scena mondială readuc în memorie anul 1939. Rusia, stat agresiv, ocupă o parte a teritoriului Ucrainei vecine : Crimeea. Armata şi serviciile speciale ale preşedintelui Putin, intervenind incognito, operează în estul Ucrainei, sprijinind separatiştii pro-ruşi care terorizeată populaţia şi ameninţă cu invazia.

Este nevoie de o nouă „Ostpolitik“

Cu toate acestea, există o noutate faţă de 1939, atacatorul a reuşit să atragă de partea sa politicieni şi oameni de afaceri, iar occidentalii încă mai cred în „faţă lui umană“. Printr-un lobby puternic şi-a asigurat influenţe politice în multe ţări. Europa are nevoie urgentă acum de o nouă Ostpolitik (politică faţă de Est).

François Hollande, preşedintele Republicii Franceze, este pe punctul de a face un pas care ar putea fi mai rău decât pasivitatea Franţei în 1939. În  săptămânile următoare, Franţa este hotărâtă să devină singurul stat european care ajută atacatorul: Parisul intenţionează să livreze Rusiei lui Putin două portelicoptere Mistral. Această cooperare a început în 2010 şi chiar de atunci au existat contestatari, dar Nicolas Sarkozy, pe atunci preşedintele Franţei, a răspuns că „Războiul Rece s-a terminat“.

Acum, este război deschis şi nu mai există niciun motiv să-şi onoreze angajamentele vechi. Mai mulţi politicienii au propus deja Franţei să-şi vândă navele, fie NATO, fie Uniunii Europene. În cazul în care Hollande nu se răzgândeşte, cetăţenii Europei ar trebui să-l convingă prin boicotarea produselor franceze.
Din 1982, Germania (pe atunci Germania Federală) a început să depindă de gazul rusesc, în ciuda avertismentelor că instalarea de noi gazoducte ar putea fi potenţiale „instrumente de şantaj“.

Dar germanii, poate din cauza celebrului complex de vinovăţie, au crezut în „miracolul economic rus“, apreciind cooperarea cu Moscova. Toate acestea în numele unei tradiţii germane nefericite: „în Orient, vom discuta doar un singur partener, Rusia“. Astfel, companii deţinute de statul rus sau oligarhii săi s-au instalat în Germania. Berlinul ar trebui să pună capăt acestui tip de dependenţă în spatele căruia ascunde mereu presiuni politice. Toţi europenii şi fiecare ţară în parte trebuie să se implice în acţiuni de sprijinire a Ucrainei ameninţate. Sute de refugiaţi din estul Ucrainei şi din Crimeea au nevoie de ajutor. Economia sa este îngenuncheată de anii sub care s-a aflat legată de un contract draconic cu gigantul rus Gazprom care deţine monopolul pe piaţa de energie. Economia Ucrainei are nevoie de noi parteneri de afaceri pentru a supravieţui.

Timp de mulţi ani, UE a lăsat clar să se înţeleagă că Ucraina nu are nici o şansă să devină membră a Uniunii şi a beneficiat doar de un ajutor simbolic.  Politica „Parteneriatului Estic“ nu a schimbat prea multe. Pentru prima dată în istorie, cetăţenii unei ţări au pierit sub gloanţe cu drapelul european în mână. Dacă Europa nu arată nici un semn de solidaritate cu ei, înseamnă că idealurile de libertate şi fraternitate moştenite de la Revoluţia Franceză nu mai înseamnă nimic pentru ea.

Ucraina are dreptul să-şi apere teritoriul şi cetăţenii şi să răspundă la agresiuni externe. În regiunea Doneţk şi în restul ţării a domnit pacea  între 1991-2014. Dar Vladimir Putin, eliberând demonii războiului şi testând un nou tip de agresiune, a transformat Ucraina în poligon de manevre. Cei care nu-i vor spune lui Putin „Pe aici nu se trece!“ expun UE la ridicol în timp ce consimt la destabilizarea ordinii mondiale.

Nimeni nu ştie cine va conduce Rusia peste trei ani. Nu este clar ce se va întâmpla cu elita conducătoare responsabilă pentru această politică aventuroasă şi contrară intereselor poporului rus. Cu toate acestea, ştim un singur lucru: cei care continuă să facă afaceri ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat riscă moartea a mii de ucraineni şi ruşi, exodul de sute de mii de refugiaţi şi noi atacuri ale imperialismului lui Putin asupra tinerelor state. Ieri Danzig, astăzi Doneţk, nu putem admite ca Europa să trăiască în anii ce vin cu o rană sângerândă deschisă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările