Covid-19: Germania, nou record de contaminări zilnice. India a depăşit pragul de 8 milioane de infecţii cu SARS-CoV-2

Covid-19: Germania, nou record de contaminări zilnice. India a depăşit pragul de 8 milioane de infecţii cu SARS-CoV-2

Foto arhivă

Totalul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus a crescut în Germania cu 16.774, cel mai mare număr înregistrat într-o zi de la începutul epidemiei aici, a anunţat Robert Koch Institute joi, când India a devenit a doua ţară care a depăşit pragul de 8 milioane de contaminări, potrivit The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Totalul cazurilor în Germania este de aproximativ 487.000, potrivit datelor Johns Hopkins University, iar bilanţul deceselor asociate SARS-CoV-2 a ajuns la 10.272.
 
Cel mai mare număr de infecţii înregistrat până acum în Germania a fost de 14.964.
 
India este a doua ţară din lume cea mai afectată de Covid-19, cu peste 8,04 milioane de cazuri. Joi, autorităţile au anunţat 49.881 de noi contaminări.
 
Ministerul Sănătăţii a raportat şi 517 decese asociate, astfel că bilanţul a ajuns la 120.527.
 
Statele Unite rămâne ţara cu cele mai multe cazuri, peste 8,8 milioane, iar Brazilia ocupă locul al treilea, cu mai mult de 5,4 milioane.
 
În Europa, Franţa şi Spania au depăşit de câteva zile pragul de 1 milion de contaminări.
 
Franţa, cu 1, 28 milioane de infecţii, va intra de vineri din nou în carantină, în încercarea de a opri răspândirea noului coronavirus, iar în Spania (1,13 milioane de infecţii), unde Executivul a prelungit starea de urgenţă până în primăvara anului viitor, mai multe regiuni au instaurat carantină.
 
La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus, la finalul anului trecut, în Wuhan (China), au fost înregistrate aproximativ 44,5 milioane de cazuri de infectare şi peste 1,17 milioane de decese asociate, potrivit datelor Johns Hopkins University.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările