Câteva aspecte referitoare la specificul propagandei chineze în Uniunea Europeană

Pandemia coronavirusului a deschis capitolul unui adevărat război informaţional între democraţiile liberale şi statele autocrate. Între soluţiile oferite de tehnocraţii liberali şi liderii populişti. În tot acest bombardament informaţional şi-a făcut simţită şi campanie de propagandă a Chinei, unde se folosesc o serie de tehnici asertive de manipulare a percepţiilor cetăţenilor europeni referitoare la actuala criză.

Analiză realizată de Nicolae Ţîbrigan*

Proiectul Alianţei pentru securizarea democraţiei (German Marshall Fund) – Hamilton 2.0 Dashboard oferă date în timp real despre numeroase tehnici de influenţare şi manipulare folosite de oficialii, diplomaţii şi mass-media ruse şi chineze pentru a câştiga „minţile şi inimile” opiniei publice globale, inclusiv prin adoptarea strategiilor de manipulare regăsite chiar în manualele de propagandă sovietică (vezi cazul Operaţiunii Infektion).

Pe baza acestor date, experţii de la Alianţei pentru securizarea democraţiei au formulat ipoteza de lucru că la baza propagandei chineze în Europa s-ar afla experienţa Moscovei în campaniile sale de dezinformare. China îmbrăţişase această tactică subversivă şi ostilă de măsuri active a Rusiei încă de la începutul anului 2018, dar atunci campania nu era aşa de vizibilă în spaţiul public european. Regimul politic al preşedintelui Xi Jinping, marcat de un grad ridicat de rigiditate ideologică acompaniată de o politică externă impulsivă, de confruntarea (geo)politică sino-americană, precum şi de succesele minore ale influenţei maligne ruse la nivelul statele europene, a schimbat semnificativ tiparul naraţiunilor strategice chineze – actorii de propagandă ai Chinei şi-au însuşit lecţii esenţiale de pe urma eşecurilor agresiunilor hibride şi războaielor informaţionale ruse la adresa democraţiilor europene.

De exemplu, diplomaţia chineză a început să profite din ce în ce mai mult de pe urma reţelelor de socializare, mai cu seamă de pe urma platformei Twitter (blocată în China) care are în prezent circa 262 milioane de utilizatori la nivel global. De la primul protest anti-guvernamental al Revoluţiei Umbrelelor din 2014 şi până la sfârşitul lunii martie 2019, numărul conturilor de Twitter afiliate ambasadelor, consulatelor şi membrilor corpului diplomatic ai Chinei au crescut cu peste 250%. În decembrie anul trecut, jurnaliştii de la BBC au reuşit să identifice 55 de conturi Twitter ale diplomaţilor chinezi, dintre care 32 erau create în 2019. Până la apariţia crizei, postările diplomaţilor erau formulate într-un limbaj colocvial, unele chiar cu o doză de umor, emoji şi chiar acronime specifice internauţilor. Unele tweet-uri erau virale şi conţineau mesaje pozitive însoţite de poze, gif-uri şi clipuri video.

Sursa: BBC

Jurnalista Rose Luwei Luqiu, asistentă la Universitatea Baptistă din Hong Kong, denumea acest fenomen drept „Twiplomacy” – indicator că strategia diplomatică a Chinei devenea începând cu 2019 mult „mai proactivă”. Este vorba despre încercarea conducerii politice chineze de a se interconecta direct la o audienţă globală, în vederea influenţării într-o direcţie pozitivă a naraţiunilor despre China sau despre liderul chinez Xi Jinping.

Asta s-a văzut mai cu seamă pe tot parcursul lunii martie 2020, când China, susţinută în paralel de Rusia, a demarat o aşa-numită „diplomaţie sanitară” faţă de statele europene (mai ales cele din Europa Centrală şi de Est), definită de jurnaliştii europeni drept un „un război al măştilor”. Miza acestei „diplomaţii sanitare” chineze, secondată de „Twiplomacy” pe social-media, fusese explicată de Jeremy Youde în analiza sa despre diplomaţia sanitară a Beijingului în Africa: „încurajarea relaţiilor strânse între naţiuni pentru a preveni rupturi comerciale”. Cu alte cuvinte, establishmentul politic chinez urmăreşte nu doar menţinerea prestigiului internaţional al statului, ci şi decuplarea imaginii acestuia ca „sursă primară a pandemiei de coronavirus”. Aşa se explică şi gestul disperat al presei chineze de a arunca pisica în curtea Europei, precum că virusul ar fi apărut în Italia încă din luna octombrie 2019, şi nu în China. Şi asta după ce mai mulţi diplomaţi chinezi acuzaseră armata americană şi centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor din Statele Unite că ar fi adus virusul SARS-CoV-2 în Wuhan.

În acest context, Centrul European de Valori pentru Politica de Securitate (PEV) din Cehia a monitorizat pe tot parcursul anului 2019 influenţa malignă rusă şi chineză în Europa, inclusiv în Europa Centrală. Raportul evidenţiază câteva particularităţi ale „operaţiunilor de influenţă” chineză în statele europene:

1. China se alătură Rusiei în cadrul „diplomaţiei de intimidare” la adresa democraţiilor occidentale

Angajamentul diplomatic al ambasadelor chineze este mult mai agresiv spre deosebire de anii precedenţi, semnalând chiar un stil de manipulare a informaţiilor similar cu cel al Rusiei. În România, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Republicii Chineze emisese două comunicate succesive pe 27 şi 30 martie prin care făcea presiuni şi atenta la principiul libertăţii presei stipulat în Constituţie (Articolul 30). Argumentul era că o parte a „mass-media din România” a citat „numai opiniile părţii americane”, ceea ce ar fi stârnit „o puternică indignare în rândul poporului chinez”.

În Europa Centrală, regimul comunist chinez şi-a mobilizat resursele mediatice în vederea demarării unei campanii agresive pentru a constrânge unele state vizate să: 1) faciliteze folosirea tehnologiei Huawei pentru implementarea viitoarelor reţele 5G şi; 2) să izoleze informaţional şi diplomatic Taiwanul.

 2. Naraţiunile de propagandă ale Beijingului mimează „neutralitatea strategică”

La fel ca Rusia, China foloseşte naraţiunea strategică a „falsei neutralităţi” (geo)politice în Europa Centrală şi de Est. Totuşi, aici mai pot fi identificate şi câteva nuanţe uşor distincte de propaganda pro-Kremlin: oficialii şi diplomaţii chinezi susţin că statele europene nu sunt obligate să aleagă neapărat între Statele Unite şi China, şi că acestea pot face afaceri doar cu China fără implicaţii negative pentru securitatea lor naţională. Această strategie reuşeşte cu succes să instrumentalizeze antiamericanismul latent prezent la nivelul unor elite politice locale din statele europene, pentru ca mai apoi China să-şi poată promova liber interesele economice şi comerciale. Din păcate, Bruxellesul a neglijat avertizările SUA despre hegemonia chineză în plin avânt, aceasta vizând mai cu seamă interconectarea reţelelor de infrastructură trans-europene cu cele construite de guvernul comunist în cadrul iniţiativei „One Belt One Road”. De aceea, agravarea pandemiei în statele europene, mai ales în Italia, au permis Chinei să se folosească de oportunitatea de a-şi extinde „diplomaţia sanitară” din Italia, spre Spania, Belgia, Lituania, Cehia, Ungaria, inclusiv România.

3. Influenţa Chinei în UE este mult mai mare decât ne aşteptăm să fie

Folosirea „ecosistemelor mass-media alternative” pentru amplificarea teoriilor conspiraţiei şi pentru a disemina atitudini de neîncredere faţă de evenimentele politice majore – reprezintă cele mai des utilizate tactici de influenţă malignă a Moscovei. Beijingul, în schimb, se dovedeşte a fi mult mai subtil atunci când e vorba de promovarea propriilor naraţiuni strategice, încercând în mod sistematic să coopereze şi să reducă la tăcere o parte a comunităţii academice europene, prin diferite burse şi programe de schimb de experienţă în China. De acest lucru se ocupă Departamentul de lucru al Frontului Unit (UFWD) al Partidului Comunist Chinez (PCC), care dispune de o infrastructură de influenţă destul de sofisticată, concepută special pentru „colaboratorii” străini. Proiectele finanţate de ambasadele chineze din Europa, Institutele Confucius, asociaţiile de studenţi chinezi (care fac parte din UFWD), dependenţa universităţilor de taxele studenţilor originari din China şi facilitarea accesului la vize de călătorie pentru experţii locali au sufocat aproape în întregime cercetarea academică privind interferenţa Chinei în viaţa social-politică a statelor europene. Totuşi, Beijingul nu a insistat prea mult pe tehnicile de manipulare a informaţiilor sau pe distribuirea de informaţii false sau cu conţinut conspiraţionist, în schimb a pus mai mare accent pe cenzurarea conţinutului critic la adresa statului şi autorităţilor chineze venit din presa occidentală.

4. China este mult mai încrezătoare în brandul de ţară

În timp ce strategia informaţională a Rusiei e de a respinge naraţiunile venite dinspre Occident, prezentând şi distribuind propriile contranaraţiuni strategice, guvernul chinez este mult mai preocupat de promovarea la nivel internaţional a unei imagini pozitive a ţării, solicitând chiar oficialilor europeni să vină în spaţiul public cu comentarii pozitive la adresa Beijingului şi liderului Xi Jinping. Mai mult, ambasadele chineze nu duc o campanie de discreditare la adresa Uniunii Europene, ci mai degrabă un „management al comunicării” pozitive. Fapt confirmat de colajul video realizat de reţeaua de propagandă chineză cu declaraţia preşedintelui sârb, Aleksandar Vučić, că „doar China ne poate ajuta”, dar din care lipseau criticile acestuia la adresa Uniunii Europene. Până acum regimul comunist de la Beijing vede doar oportunităţi în întărirea şi extinderea pieţei europene, cu reguli standardizate, previzibile şi clare pentru producătorii chinezi. Dar să nu ne facem prea mari iluzii, mai ales că pornirile hegemonice ale liderilor de la Beijing pot oricând schimba discursul oficial într-o direcţie anti-occidentală, după cum spune şi proverbul chinezesc: „Nu vă fie teamă să creşteţi încet, temeţi-vă doar să staţi pe loc”.

China, în calitate de putere emergentă, urmăreşte în schimb să modeleze ordinea internaţională într-un mod favorabil intereselor sale. De asemenea, sursele de presă şi platformele de social-media controlate de Beijing încearcă să promoveze sistemul de guvernare autoritară în defavoarea democraţiilor liberale, încercând astfel să alimenteze indirect „neîncrederea în capacitatea instituţiilor democratice de a oferi răspunsuri eficiente pentru combaterea pandemiei de coronavirus” (EUvsDisinfo, 2 aprilie 2020). Astfel, guvernul chinez acţionează prin evidenţierea punctelor forte ale propriului model de guvernare. Procesul fusese demarat cu mult timp înainte de apariţia crizei COVID-19. În acest sens, criza a furnizat Beijingului condiţiile perfecte pentru o campanie de influenţă şi manipulare de lungă durată în Europa.

5. Naraţiunile Chinei ademenesc liderii europeni prin oportunităţi comerciale

De-a lungul experienţei sale diplomatice China a reuşit să cultive sistematic o adevărată reţea de active politice şi informaţionale la nivel global. De aici vine şi efortul constant al regimului comunist de a construi oportunităţi comerciale pentru producătorii chinezi. De aceea, regimul foloseşte drept extensie a actualei „diplomaţii sanitare” şi „diplomaţia economică”, prin care sunt promovate interesele companiilor de IT (cum ar fi Huawei). Aceste companii nu sunt interesate doar de operaţionalizarea la nivel european a viitoarelor tehnologii 5G, ci şi de promovarea noilor tehnologii de supraveghere şi gestionare a fluxului de date personale în vederea combaterii răspândirii Covid-19 – tehnologii şi aplicaţii deja implementate în China şi exportate la nivel global (Statista, 6 decembrie 2019).

Sursa: Statista

Democraţiile pot cădea în capcana sporirii acestor achiziţii tehnologice de supraveghere, mai ales dacă elitele politice preferă achiziţiile directe şi netransparente, în detrimentul licitaţiilor publice şi a transparentizării procedurilor de achiziţie. De aceea, un rol important îl au, în acest sens, jurnaliştii de investigaţii şi societatea civilă care pot urmări transparentizare acestui transfer de tehnologie sensibilă pentru prezervarea libertăţilor cetăţenilor europeni.

Un alt exemplu este platforma de cooperare 16+1 (acum 17+1 cu participarea Greciei) iniţiată de guvernul chinez pentru Europa Centrală şi Balcanii de Vest. Aceste două regiuni sunt mult mai slabe din punct de vedere instituţional comparativ cu restul Europei, şi mult mai susceptibile faţă de influenţa malignă a Chinei, interesată în cooptarea elitelor strategice din statele vizate (adevăraţi „cai troieni”). Ori, toate aceste „daruri” oferite de Beijing pe diverse proiecte de infrastructură (terminale portuare, autostrăzi, căi ferate, tehnologii IT, etc.) reprezintă deseori un „debt-trap” (capcană a îndatorării – n.a.) întinsă decidenţilor politici cu scopul de a neutraliza alianţele strategice cu Statele Unite.

PS. În timpul redactării acestui material, Radio Europa Liberă anunţa că a consultat un document al Uniunii Europene unde se menţiona despre identificarea unei „convergenţe trilaterale a naraţiunilor de dezinformare” promovată de China, Iran şi Rusia privind pandemia de coronavirus şi despre care se afirmă că este „multiplicată" într-o manieră coordonată. Documentul, care este datat 20 aprilie, vorbeşte de teme comune precum cele care susţin că noul coronavirus este o armă biologică creată de Statele Unite pentru a lovi oponenţii, iar China, Iran şi Rusia „se descurcă mult mai bine decât Vestul” în lupta cu pandemia.

Raportul mai afirmă că Rusia, şi într-o mai mică măsură China, continuă o campanie de amplificare a naraţiunilor conspiraţioniste în statele europene, inclusiv şi în cele din vecinătatea lor.

*Nicolae Ţîbrigan este membru în Consiliul de Experţi LARICS.