În liniştea gravă a creaţiei unui regim cu tendinţe iliberale, Viktor Orban lucrează cu o violenţă consecventă: a visat garduri de sârmă ghimpată la graniţa sudică după ce a epuizat construcţia retorică a zidurilor menite să separe refugiaţii sirieni pe care îi numeşte „invadatori musulmani“ de cetăţenii Ungariei. A utilizat sintagme precum „societati paralele“ (doar Erdogan a adus în spaţiul public sintagma „statul paralel“, devenită sintagmă fetiş a retoricii politice româneşti) pentru a sugera falimentul politicii Uniunii Europene privind migraţia. A sufocat presa, a salutat glorios cea mai nouă formaţiune anti-UE, The Movement, invitând-l pe fondatorul ei, Steve Bannon, să conferenţieze la Budapesta într-o mare afinitate de idei şi ethos. A declarat de nenumărate ori că multiculturalismul e o o iluzie şi că George Soros este bad guy-ul istoriei recente. Aşa cum era de aşteptat într-un scenariu al distopiei politice, a ajuns să fie incomodat de Central European University din raţiuni legate de o de prea multă libertate academică. Şi de George Soros.

Sub forma unei lupte împotriva instituţiilor susţinute financiar prin fundaţiile lui George Soros, campania Guvernului a culminat vineri, 26 octombrie, cu introducerea „legii agentului străin“ în Adunarea Naţională. Miza acestei legi, dacă va intra în vigoare, e crearea unui regim special pentru organizaţiile nonguvernamentale care primesc finanţare din străinătate. Astfel, orice organizaţie a societăţii civile care este finanţată dintr-o sursă externă cu o suma mai mare de 23.200 euro pe an (echivalentul a 7,2 milioane HUF) este obligată să declare că a devenit „organizaţie susţinută din străinătate“ şi să menţioneze acest lucru în fiecare material media. E limpede ca efectul scontat e dizolvarea organzaţiilor nonguvernamentale susţinute de George Soros şi nu exclusiv şi anihilarea spaţiilor de libertate de exprimare. În aceeaşi notă, a fost promulgată lex CEU, probabil unul dintre cele mai grave atentate la libertatea academică din istoria recentă.

Legea, promulgată luni - seara, ca iliberalii - de preşedintele Ungariei Janos Ader, stabileşte noi condiţii pentru universităţile străine şi are ca efect închiderea Universităţii Central-Europene, universitate fondată de George Soros în anul 1993. Ca răspuns, câteva mii de persoane s-au adunat vineri într-o manifestaţie paşnică pentru a-şi exprima solidaritatea cu universitatea şi dezacordul faţă de lex CEU.

Să te lupţi cu o universitate, spaţiul prin excelenţă al libertăţii, e fie o formă de neghiobie politică, fie o formă de masochism.

Ce pare să omită Viktor Orban e faptul că, dincolo de opoziţia politică încă fragilă, cel mai mare duşman al lui este chiar Viktor Orban. Nu „maleficul“ George Soros, din liniştea bonomă a casei lui londoneze. Nu Momentum, platforma civico-politică fondată în 2015 care a “instigat“ cetăţenii la nesupunere civică şi care, foarte probabil, are şanse consistente să se constituie într-o formaţiune politică credibilă. Nu presa neprietenoasă, rara pasăre a normalităţii, care încearcă să-i arate faţa din oglinda autoritarismului. Şi nu refugiaţii, nici măcar cei 1300 pe care a crezut de cuviinţă că Ungaria îi poate primi cu braţele deschise şi sârma ghimpată, deşi atentează la „valorile creştine“, în accepţia lui. Nu, inamicul cel mai mare al lui Viktor Orban este chiar Viktor Orban. Să te lupţi cu o universitate, spaţiul prin excelenţă al libertăţii, e fie o formă de neghiobie politică, fie o formă de masochism. Să te lupţi cu libertatea academică e un mai 68 inversat. Un semn că imaginaţia nu e la putere sau că, în fine, puterea nu are imaginaţie. Să loveşti într-un spaţiu al libertăţii, al formării sau consolidării reflexelor critice, al construcţiei intelectuale e un act de disperare politică uşor de detectat de orice cetăţean dotat cu luciditate şi instinct democratic. (Ca scurtă notă, Viktor Orban a declarat inclusiv că studiile de gen sunt o inutilitate academică mult prea costisitoare şi că generează absolvenţi neangajabili.Va fi doar un pas până şi-ar putea extinde ostilităţile şi asupra domeniului socio-uman în integralitate.)

Mai e, însă, ceva care mie mi-ar ridica semne de îngrijorare - o tulburare care ar putea face obiectul unui studiu clinic. Pe 30 decembrie 1989, tânărul Viktor Orban îi trimitea lui George Soros CV-ul şi scrisoarea de atenţie pentru a aplica la o bursă. Pe atunci, Orban visa să studieze ştiinţele politice la Oxford. Şi tot pe atunci Soros nu era epitoma răului. Se pare că scrisoarea lui l-a convins pe Soros, iar Orban a primit o bursă de 10.000$. A plecat, deci, la Oxford printr-o finanţare a unui „agent străin“. Sigur, teribilismul vârstei! Dar din care se pare că, sub o altă formă, nu a scăpat nici azi.