Asistăm la ridiculizarea statului de drept şi la un atac frontal asupra libertăţii presei şi a dreptului la liberă exprimare, respectiv libertatea jurnaliştilor de a publica inclusiv adevăruri inconfortabile.

Nimeni nu poate crede că britanicii au cheltuit milioane, monitorizând ani la rând ambasada cu scopul punerii în aplicare a unui mandat de arestare emis în 2012.

Chiar şi în Marea Britanie pentru un asemenea lucru eşti pasibil de obicei numai de o amendă sau de maximum un an de închisoare.S-o spunem clar: nu i se poate imputa nimic lui Assange, dincolo de acuzaţia că fondatorul Wikileaks a încălcat în 2012 decizia unei instanţe care îl obliga să se prezinte la poliţie ca măsură de eliberare pe cauţiune.

Având în vedere că libertatea lui Julian Assange a fost masiv restricţionată timp de nouă ani - în ultimii şapte el fiind blocat în Ambasada Ecuadorului într-o cameră mică, lipsită de lumina soarelui -, ceea ce i se întâmplă acum poate fi descris fără ezitare drept absolut disproporţionat.

O prioritate pentru puterea mondială Statele Unite ale Americii

Toate acestea pot fi explicate doar luând în considerare imaginea de ansamblu: britanicii acordă asistenţă prietenilor lor americani. Deoarece Statele Unite vor solicita extrădarea, căreia Londra îi va da curs.

Din toamna trecută s-a ştiut că o instanţă din SUA pregăteşte punerea sub acuzare a lui Julian Assange pentru trădare. Această suspiciune există de ani de zile.

În 2017, vicepreşedintele SUA, Mike Pence, a numit arestarea lui Assange drept „prioritate“ a puterii mondiale SUA. Tot în 2017, în aprilie, Mike Pompeo, care tocmai fusese numit director al CIA, numise Wikileaks „serviciu secret ostil neguvernamental“, ameninţând că activităţile acestuia „vor înceta“.

Pompeo a putut să spere şi să lanseze ameniţări deoarece în Ecuador guvernul de stânga condus de Rafel Correa a pierdut alegerile. Sub guvernarea lui Correa, micul Ecuador îl apăra pe Assange împotriva SUA într-un mod care amintea de David şi Goliat.

Succesorul lui Correa, Lenin Moreno, a schimbat acest curs. Cu siguranţă nu este o coincidenţă faptul că situaţia deja dificilă pentru Julian Assange în ambasadă a devenit ulterior din ce în ce mai complicată.

Acum un an, toate conexiunile acestuia telefonice şi la internet au fost întrerupte. Nu i s-a permis să primească vizite, singurele persoane care puteau să-l vadă fiind avocaţii săi. De asemenea, ştim de puţin timp că, în mod ilegal, chiar şi aceste vizite au fost monitorizate electronic.

Intensificarea eforturilor americane de a-l condamna cândva pe Assange au ieşit la iveală în luna martie, mai precis de când Chelsea Manning - sursa celor mai cunoscute scurgeri de informaţii, între altele peste 400 000 de rapoarte ale armatei despre războiul din Irak şi în jur de 90 000 de rapoarte privind războiul din Afganistan - a ajuns din nou la închisoare.

Manning, care a fost închisă timp de aproape şapte ani până la graţierea ei de către preşedintele Barack Obama, a refuzat să depună mărturie împotriva Wikileaks.

Adevărul este adesea deranjant

Desigur că Wikileaks deranjează. Adevărul însuşi este adesea inconfortabil. Mai ales pentru organizaţiile cu putere mare care doresc să îşi desfăşoare afacerile departe de atenţia publicului.

De pildă, armata americană, serviciile americane de informaţii, diplomaţia americană, politica americană. Însă democraţia reală are nevoie de acest disconfort, are nevoie de cetăţeni informaţi - în special în legătură cu evenimente pe care guvernele vor să le ţină sub tăcere.

Julian Assange nu a dezvăluit niciodată secrete. El le-a publicat. La fel ca multe alte instituţii media, atunci când îşi fac bine treaba. Chiar şi presa germană a beneficiat din plin de materialele Wikileaks.

Acum este timpul să ne implicăm în apărarea celui care a făcut aceste materiale accesibile. Pentru că orice altă instituţie media ar putea urma la rând.

Explicând implicarea Bundeswehr (armata federală) în Afganistan, fostul ministru german al Apărării, Peter Struck, a declarat: „Securitatea Germaniei este apărată inclusiv la Hindukuş“..

La fel de legitimă ar fi şi următoarea afirmaţie: astăzi, libertatea presei şi libera exprimare trebuie apărate la Londra. De către noi toţi.

Matthias von Hein - Deutsche Welle