Analiză Stratfor. Uniunea Europeană va intra într-un an dificil. Care sunt principalele provocări în 2019

Analiză Stratfor. Uniunea Europeană va intra într-un an dificil. Care sunt principalele provocări în 2019

Parlamentul European Foto: EPA/EFE/Arhivă

Anul 2019 se anunţă a fi unul ieşit din comun pentru Uniunea Europeană. La numai câteva luni după preconizata ieşire a Regatului Unit din blocul comunitar, va fi ales un nou Parlament European. Alegerile europarlamentare vor fi urmate de selectarea unei noi Comisii Europene şi a noilor preşedinţi ai Băncii Centrale Europene şi Consiliului European.

Va fi primul an din istoria UE în care posturi din atât de multe instituţii-cheie îşi vor schimba titularii în aceeaşi perioadă, relevă Stratfor.
 
Aceste schimbări care vor genera o nouă ordine politică ce va duce Uniunea în următorul deceniu vor avea loc într-o perioadă în care state-cheie din bloc par vulnerabile, iar forţele anti-europene sunt în ascensiune.
 
Potrivit previziunilor Stratfor, forţele pro-UE vor controla în continuare Parlamentul European, însă o evoluţie bună a partidelor eurosceptice va duce probabil la fragmentare, îngreunând adoptarea legislaţiei.
 
Totodată, numirea preşedinţilor Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene va duce la fricţiuni între membrii sudici şi cei nordici pe tema reformei eurozonei şi a politicii monetare.
 
Iar vulnerabilitatea politică din unele dintre cele mai mari economii ale Uniunii Europene va permite ţărilor mai mici să-şi facă vocea mai bine auzită la negocierile pentru posturile de conducere din instituţiile europene.
 
Analiza realizată de Stratfor scoate în evidenţă cele mai importante momente ale anului viitor.
 
Mai: Parlamentul European
 
Bătălia pentru instituţiile UE va începe în mai cu alegerea noului Parlament European (PE). Scrutinul va avea loc în întregul bloc în perioada 23-26 mai, fiecare stat urmând a-şi alege reprezentanţii în organul legislativ suprastatal. PE este parte integrată a procesului legislativ din blocul comunitar şi, drept urmare, compoziţia sa ideologică influenţează politicile continentului.
 
Sondajele sugerează că Partidul Popular European (PPE), grupul transnaţional care reprezintă principalele partide conservatoare în PE, va câştiga cele mai multe locuri, urmat de grupul Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), care reprezintă partidele de centru-stânga. Dar sondajele arată şi că aceste partide nu vor reuşi să obţină o majoritate, în parte şi pentru că este de aşteptat ca formaţiunile eurosceptice şi naţionaliste să înregistreze scoruri foarte bune.
 
Aceste alegeri vor avea un impact în cele mai multe state UE. 
 
Teoretic, candidaţii pentru Parlamentul European  ar trebui să aibă programe suprastatale, iar votanţii ar trebui să se orienteze în funcţie de chestiuni care sunt relevante la nivelul Uniunii Europene. 
 
Practic, însă, mulţi dintre cei care vor un mandat în acest for legislativ tind să se concentreze pe probleme naţionale, iar alegătorii tind să se folosească de acest scrutin pentru a-şi pedepsi sau recompensa propriul guvern. Ca urmare, aceste alegeri devin, de cele mai multe ori, un test de popularitate pentru partidele de guvernare şi de opoziţie din întregul bloc.
 
Bunăoară, în Germania, partidele tradiţionale sunt în declin, iar coaliţia de guvernare e fragilă. Votul va arăta dacă forţe emergente precum formaţiunea naţionalistă Alternativa pentru Germania (AfD) sau Verzii vor câştiga popularitate.
 
În ceea ce priveşte Franţa, o evoluţie slabă a formaţiunii La Republique en Marche! (LRM) a preşedintelui Emmanuel Macron îl va slăbi pe acesta în momentul în care el încearcă să introducă reforme structurale pentru a face economia ţării sale mai competitivă.
 
Iar în Italia, votul va conduce la fricţiuni în interiorul coaliţiei de guvernare, deoarece cele două partide aflate la putere - Mişcarea Cinci Stele, populistă, şi Liga, cu orientare de extremă-dreapta - vor avea fiecare candidaţi separaţi, ceea ce va scoate în evidenţă punctele în care programele lor politice sunt divergente.
 
Iunie-octombrie: Comisia Europeană
 
Alegerile europarlamentare vor influenţa şi numirea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, braţul executiv al blocului. Noua Comisie va prelua puterea în noiembrie, pentru o perioadă de cinci ani. 
 
Preşedintele Comisiei este ales de către statele membre cu vot de majoritate calificată, „ţinându-se cont“ de rezultatul alegerilor parlamentare. Odată ce ţările aleg un candidat, persoana în cauză va trebui ratificată de Parlamentul European.
 
Însă în 2014 numirea s-a făcut pentru prima dată pe baza unei proceduri cunoscute drept „Spitzenkandidat“ (sau candidatul de top) ceea ce înseamnă că preşedintele Comisiei trebuie să fie din partidul care a obţinut cele mai multe locuri în PE. 
 
Ideea constă în creşterea legitimităţii democratice prin crearea unei legături directe între alegerile pentru PE şi preşedintele Comisiei. Cele două mari familii de partide europene şi-au desemnat deja candidaţii principali. 

PPE l-a nominalizat pe Manfred Weber, membru important al Uniunii Creştin-Sociale (CSU) din Germania, iar S&D l-a nominalizat pe olandezul Frans Timmermans, actualmente prim-vicepreşedinte al Comisiei.
 
Numai că unele ţări argumentează că mecanismul „Spitzenkandidat“, care nu este menţionat în niciun tratat UE, subminează rolul guvernelor naţionale în numirea preşedintelui Comisiei, iar unele partide mici argumentează că sistemul conferă o prea mare influenţă marilor familii politice. Franţa este unul dintre principalii critici ai acestui sistem. 
 
În cazul în care sondajele sunt corecte şi alegerile se vor traduce printr-un legislativ european în care niciun grup nu va avea majoritatea, Franţa se va plasa în fruntea celor care vor face presiuni pentru ca preşedintele Comisiei să fie ales prin negocieri politice între guverne, şi nu prin mecanismul „Spitzenkandidat“. 
 
Indiferent cine va veni la conducere, viitoarea Comisie va sprijini integrarea europeană, consideră Stratfor. Totuşi, o Comisie conservatoare se va concentra probabil pe negocierea unor acorduri de liber-schimb şi pe reducerea imigraţiei din afara blocului, în timp ce o Comisie progresistă se va concentra mai degrabă pe asigurarea unei mai mari coeziuni economice între statele membre.
 
Alocarea portofoliilor, adică a domeniilor de responsabilitate, în cadrul Comisiei va face obiectul altor negocieri. 
 
Octombrie: Banca Centrală Europeană
 
Mandatul de opt ani al lui Mario Draghi la preşedinţia Băncii Centrale Europene (BCE) se va încheia pe data de 31 octombrie 2019, iar lupta pentru succesiune va fi aprigă. 
 
Potrivit regulilor UE, statele membre aleg preşedintele băncii prin vot de majoritate calificată, însă, în practică, selecţia se face prin negocieri între membrii zonei euro. 
 
În mandatul lui Draghi, BCE a introdus programul de relaxare cantitativă pentru achiziţii de obligaţiuni şi a dus ratele dobânzii la niveluri scăzute record. 
 
În 2012 el promitea că va face „orice va fi necesar“ pentru a proteja zona euro, sugerând că banca era pregătită să cumpere un număr nelimitat de obligaţiuni de la oricare ţară a zonei euro aflată în dificultate (o promisiune care nu s-a materializat vreodată, dar care a contribuit la stabilizare).
 
Unele dintre politicile băncii nu au fost bine primite în nordul Europei, unde criticii lui Draghi argumentau că dobânzile scăzute i-au lovit pe deponenţii din nord şi că programul de achiziţii de obligaţiuni a recompensat guverne iresponsabile din sud.
 
Până acum, BCE a avut preşedinţi olandezi, francezi şi italieni, iar unii politicieni de la Berlin consideră că a venit acum vremea pentru un preşedinte german. Acest fapt a provocat speculaţii potrivit cărora Germania va face presiuni pentru numirea în acest post a lui Jens Weidmann, actualul preşedinte al Bundesbank şi unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai lui Draghi.
 
Însă sudul Europei este reticent, astfel că este posibil ca Berlinul să decidă să nu cheltuiască prea mult capital politic în sprijinul lui, având în vedere că sunt disponibile multe alte poziţii importante în UE.
 
Noiembrie: Consiliul European
 
Dintre toate funcţiile ce vor fi ocupate anul viitor, cea cu influenţa cea mai mică este, probabil, aceea de preşedinte al Consiliului European, care include şefii de stat şi de guvern ai membrilor UE. Preşedintele este însărcinat cu prezidarea întrunirilor Consiliului şi cu medierea negocierilor în scopul obţinerii consensului. 
 
De asemenea, el reprezintă UE în străinătate şi contribuie la politica externă a blocului. Totuşi, deciziile Consiliului sunt luate de guvernele naţionale, iar preşedintele are puţină influenţă asupra lor.
 
Deşi membrii Consiliului aleg preşedintele prin vot de majoritate calificată, în practică, alegerea lui constituie rezultatul unui compromis politic. 
 
Din moment ce numirea are loc spre finalul anului, guvernele pot încerca să folosească preşedinţia acestui organism ca o modalitate de a păstra balanţa puterii în bloc, oferind poziţia unei ţări sau regiuni care a avut ceva de pierdut la negocierile pentru alte funcţii.
 
Câştigători şi perdanţi
 
Selectarea liderilor unor instituţii-cheie ale UE implică găsirea unei combinaţii funcţionale între satisfacerea intereselor naţionale (întrucât guvernele propun candidaţi care corespund propriilor viziuni) şi păstrarea unei balanţe a puterii între nord şi sud şi, într-o mai mică măsură, între est şi vest. 
 
Alegerile de anul viitor vor fi cu atât mai importante cu cât principalele puteri politice ale blocului vor juca pe un teren instabil. 
 
Germania, de pildă, traversează o fază de tulburări politice care ar putea duce chiar şi la alegeri anticipate. 

În Franţa, dreapta naţionalistă va obţine probabil rezultate bune la alegerile europene, erodând şi mai mult capitalul politic al preşedintelui Macron. 
 
În Italia, guvernul eurosceptic va diminua probabil şansele Romei de a-şi numi oamenii săi în poziţii importante. 
 
Iar Spania va încerca să revină la vârful conducerii UE, după un deceniu de criză, însă guvernul ei minoritar are mari dificultăţi în plan intern, fiind posibile şi în acest caz alegeri anticipate.
 
În timp ce marile puteri ale UE slăbesc, altele se ridică. Mai multe state nord-europene şi-au intensificat recent cooperarea sub conducerea Olandei. Acest grup, cunoscut colocvial drept Noua Ligă Hanseatică, se opune planurilor de creştere a distribuirii riscului financiar la nivelul zonei euro şi vrea o aplicare mai exigentă a regulilor fiscale ale UE. 
 
În faţa unei Germanii anemice, aceste state vor insista să joace un rol mai mare în selectarea membrilor principalelor instituţii UE. Dar şi ţările Europei Centrale şi de Est vor revendica o prezenţă sporită la nivelul instituţiilor europene. 

Totuşi, neînţelegerile legate de aplicarea recomandărilor UE privind statul de drept în Polonia, Ungaria şi România le-ar putea reduce şansele de a influenţa negocierile, punctează Stratfor.
 
Pe cale de consecinţă, UE se va confrunta anul viitor cu două provocări simultane. Prima va fi împiedicarea amplificării disputelor din cadrul blocului de către negocierile pentru selectarea liderilor.   
A doua va consta în gestionarea unui peisaj politic mai fragmentat, în condiţiile în care partidele tradiţionale consacrate vor pierde teren în favoarea forţelor emergente, dintre care unele sunt extrem de critice la adresa integrării continentale.
 
Liderii UE vor fi nevoiţi să se confrunte cu aceste provocări într-un moment în care state-cheie ale blocului sunt fragile din punct de vedere politic, în vreme ce alte ţări se joacă cu focul în privinţa riscurilor financiare, iar altele sunt critice la adresa tendinţei federaliste a Uniunii. 
 
Şi mai important, consideră Stratfor, este faptul că o Uniune Europeană introvertită, care se concentrează pe propriile dispute instituţionale, va fi probabil mai puţin eficientă în gestionarea provocărilor externe, indiferent că este vorba despre dispute comerciale cu SUA, despre reformarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau despre prezenţa tot mai puternică a Chinei în Europa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările