Alegerile din Republica Moldova în cifre: Partidele au cheltuit două milioane de euro în campania electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
alegeri  moldova

Partidele şi alianţele electorale participante la alegerile parlamentare anticipate de duminică din Republica Moldova au cheltuit în campania electorală peste 43 de milioane de lei moldoveneşti, echivalentul a două milioane de euro, a anunţat, sâmbătă, Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit unui comunicat de presă transmis de CEC, sumele au fost centralizate pe baza rapoartelor privind finanţarea campaniei primite de autoritatea electorală din Republica Moldova până vineri, când a fost ultima zi de campanie.

Din cei 23 de competitori electorali, cinci au informat CEC că nu vor avea cheltuieli de campanie electorală şi, prin urmare, nu au deschis un cont bancar special prin intermediul căruia să efectueze plăţi cu caracter electoral.

Raportul CEC arată că suma cea mai mare, de 13,7 milioane de lei, a fost cheltuită de Blocul electoral "Renato Usatîi", urmat de Partidul Acţiune şi Solidaritate, cu 6,4 milioane de lei, şi de Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor, cu 6,39 milioane de lei. De asemenea, Partidul Politic "Şor" a cheltuit 5,3 milioane de lei, Partidul Politic "Platforma Demnitate şi Adevăr" 1,56 milioane de lei, iar Partidul Democrat din Moldova 1,31 milioane de lei.

Rapoartele centralizate de CEC arată că numărul total de donatori din campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate a fost de 3.484. Din totalul donatorilor, 3.019 au fost persoane fizice de pe teritoriul ţării, 409 persoane fizice din afara ţării şi 56 de persoane juridice. 

Concurenţi

-20 de partide, 2 blocuri electorale şi 1 candidat independent concurează la acest scrutin

– Pentru cele 101 fotolii de deputat pretind 1.791 de persoane, dintre care 53,5% bărbaţi, 46,5% femei

– Aproape jumătate din concurenţii înscrişi în cursă se declară pro-europeni, câte cinci concurenţi se declară pro-ruşi sau pro-moldoveni. Două formaţiuni pledează pentru unirea cu România, una vrea referendum pentru aderarea ţării la Federaţia Rusă

Secţii

– 3.521.642 buletine au fost pregătite pentru a fi distribuite în centrele de votare la un număr total de alegători de 3.282.837, conform datelor CEC

-2.150 de secţii de votare vor fi deschise în total, dintre care 2.000 în ţară şi 150 peste hotare. 41 de secţii sunt arondate alegătorilor domiciliaţi în localităţile din regiunea transnistreană, în special în localităţi limitrofe Zonei de Securitate

-Numărul secţiilor deschise peste hotare este cu 11 mai mare decât la prezidenţialele din noiembrie anul trecut şi cu 25 mai multe faţă de parlamentarele de acum doi ani. Aici găseşti harta interactivă a secţiilor de votare.

-La ultimul scrutin, turul al doilea al prezidenţialelor din 2020, în centrele de votare din străinătate au participat peste 260 de mii de alegători, un record, cu peste 100 de mii de votanţi mai mult faţă de primul tur. La precedentele alegeri parlamentare, din februarie 2019, s-au prezentat la urne în diaspora 76.583 de cetăţeni cu drept de vot. Până acum la cele două scrutine prezidenţiale, 2016 şi 2020, au participat mai mulţi cetăţeni cu drept de vot, aproape dublu, în secţiile de peste hotare decât la alegerile parlamentare. Autorităţile prezintă cifre diferite în ce priveşte numărul potenţial de votanţi aflaţi peste hotare – de la 800 de mii la peste un milion.

-În cazul secţiilor în care ar urma să voteze cetăţenii cu domiciliul în raioanele de est necontrolate de autorităţile constituţionale numărul de secţii s-a redus de la 42 la 41. La ultimele alegeri prezidenţiale au participat în acest segment de electorat 31.578 de cetăţeni dintr-un total estimat de 258.691 de votanţi, conform Registrului de stat al alegătorilor. La parlamentarele din 2019 aici au votat 37.257 de alegători cu domiciliul în raioanele de est.

Secţiile de votare organizate în România

Un număr de 12 secţii de votare sunt organizate în România pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, între care două sunt în Bucureşti:

* Bucureşti (sediul Autorităţii Electorale Permanente), str. Stavropoleos 6, sector 3;

* Bucureşti (sediul Biroului Electoral Central), str. Eugeniu Carada 1, sector 3;

* Iaşi - Casa de Cultură a Studenţilor, str. Vasile Conta, nr. 30;

* Suceava - Universitatea "Ştefan cel Mare Suceava", str. Universităţii, nr. 13;

* Galaţi - Universitatea "Dunărea de Jos", str. Domnească, nr. 47;

* Bacău - Universitatea "Vasile Alecsandri", Calea Mărăşeşti, nr. 157;

* Cluj-Napoca - Casa de Cultură a Studenţilor, Piaţa "Lucian Blaga", nr. 1 - 3;

* Timişoara - Colegiul Naţional de Artă "Ion Vidu", str. Cluj, nr. 12;

* Braşov - Casa de Cultură a Studenţilor, str. Memorandumului, nr. 39;

* Sibiu - Şcoala Gimnazială "Regina Maria", str. Zaharia Boiu, nr. 1;

* Constanţa - Universitatea "Ovidius", bd. Mamaia, nr. 124, Aleea Universităţii nr. 1;

* Craiova - Universitatea "Craiova", str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 13.

Toate secţiile de votare vor funcţiona între orele 7,00 şi 21,00.

Observatori

-2.436 de observatori acreditaţi vor monitoriza alegerile anticipate, dintre care 1.800 de observatori naţionali şi 636 observatori internaţionali. Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a anunţat, sâmbătă, că a acreditat 30 de experţi electorali internaţionali, din partea a zece autorităţi electorale străine, pentru monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate de duminică, se arată într-un comunicat de presă al CEC.

Potrivit sursei citate, experţii electorali provin din Ucraina, România, Azerbaidjan, Federaţia Rusă, Georgia, Turcia, Belarus, Kazahstan şi Kârgâstan.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite