Totuşi, pe fondul unei prezenţe extrem de reduse, rezultatele sunt mai degrabă cele aşteptate, cu observaţia clară a unei forme deosebite a Republicanilor lui Nicolas Sarkozy – prins în bătălii juridice complicate şi condamnat deja – cărora le lipseşte un candidat prezidenţial. Iar spectrul lui Edouard Philippe, fostul premier al lui Macron, se ridică lent, ameninţător, în perspectiva prezidenţialelor de anul viitor.

Alegeri regionale fără istoric: absenteism, câştigul celor în funcţie, dominaţie Republicană

Regulile alegerilor franceze fac ca, în turul doi al alegerilor regionale, să intre toţi candidaţii ce au obţinut în primul tur peste 10% din sufragii, nu numai primii doi plasaţi, ca în cazul României. Totuşi oricât am dori să comparăm actualele alegeri regionale cu cele viitoare, generale şi prezidenţiale sau oricât am dori să anticipăm rezultatele scrutinului prezidenţial de anul viitor, comparaţia eşuează din cauza a cel puţin trei motive: prezenţa slabă la vot, agenda de dezbatere preponderent locală – cu excepţia siguranţei cetăţeanului, votul care reflectă mai degrabă organizarea în teritoriu a partidelor decât perspectivele votului la generale sau prezidenţiale.

Prezenţa la urne a atins un record negativ în acest an: doar 34%, un absenteism caracteristic prezenţei exclusive la urne a nucleelor de partid şi a lipsei de mize, în cea mai mare parte a regiunilor. În principiu, e vorba despre regiuni cu lideri consacraţi, care merg să se realeagă, acolo unde lumea nu are mari dubii şi unde miza turului doi ar putea anima, eventual, unele regiuni. Poate doar perspectiva Rassemblement National de a lua în premieră conducerea regiunii Provence-Alpes-Côte d'Azur să creeze ceva emoţie şi participare mai special, în turul 2.

Altfel, candidaţii în funcţii care merg să ia un nou mandat au luat cele mai multe voturi. Iar aici, Les Republicains sunt cel mai bine plasaţi şi ca urmare a unei moşteniri solide a reprezentării în teritoriu a celor mai puternice partide franceze de tradiţie gaullistă– RPR al lui Sarkozy devenit UMP – Uniunea Mişcării Populare – partidul pro-prezidenţial, apoi Les Republicains. Cu 27,2%, Republicanii depăşesc de la distanţă Rassemblement Naţional al lui Marine Le Pen, care a strâns doar 19% din voturi, în timp ce socialiştii partid decimat de timp, a reuşit să-şi păstreze Occitane şi Nouvelle Acquitaine şi mai are avansuri în trei regiuni, Bourgogne-Franche-Comté, Brittany şi Centre-Val-de-Loire.

Partidul pro-prezidenţial dependent de imaginea lui Emmanuel Macron

Partidul Preşedintelui Emmanuel Macron, La Republique en Marche – LREM a reuşit să ajungă la doar 10-11% la nivel naţional, o indicaţie a faptului că ultimii 4 ani, cei de existenţă ai partidului de Centru, nu au fost suficient pentru construirea unei infrastructuri puternice de partid. LREM rămâne partid de imagine. Mai mult, este foarte posibil ca partidul să nu poată participa în turul doi în unele dintre regiuni. În plus, partidul a înregistrat chiar o scădere substanţială faţă de reprezentarea locală anterioară pe fondul numeroaselor interdicţii locale luate cu ocazia pandemiei, fapt care a blocat afaceri şi dezvoltări locale şi au enervat puternic electoratul, care l-a găsit responsabil pe Preşedinte şi partidul său pentru gestiunea pandemiei de Covid-19.

Era cunoscut faptul că Partidul LREM este unul de imagine şi activism pe internet şi nicidecum un partid cu o bază solidă. Dar precedentele arată că acest lucru nu influenţează neapărat prezidenţialele. Cum nici Marine le Pen nu a valorificat perspectivele din sondajele de opinie – dând vina pe prezenţa slabă şi mobilizarea slabă la urne a propriului partid – Emmanuel Macron se află, în continuare, pe primul loc în sondajele de opinie şi câştigător în turul doi înaintea candidatei extremei drepte. Partidul contează, în continuare, ba chiar e dependent de imaginea lui Emmanuel Macron şi capacitatea sa de antrenare a votului naţional.

Problema majoră a preşedintelui Macron este potenţialul important al voturilor conservatorilor de dreapta, Les Republicains, care nu au încă un candidat. Apariţia unui asemenea candidat ar schimba radical calculele hârtiei şi l-ar propulsa, cel mai probabil, în turul doi, ba chiar l-ar putea construi într-un candidat aproape sigur să ia preşedinţia Franţei, mai ales că poate culege lesne voturi de la Rassemblement National şi chiar de la votanţii de astăzi ai lui Macron. Iar Republicanii au un asemenea posibil candidat, fostul premier Edouard Philippe, personaj cu notorietate importantă, primul premier al lui Macron, plasat deasupra sa ca notorietate şi favorabilitate, la plecarea din funcţie, ca nivel al încrederii publice.

Primar în le Havre, fără probleme la alegerea sa, în 2020, Edouard Philippe este un republican cu state vechi, inclusiv un mandat de deputat, are 51 de ani şi perspective importante dacă este convins să preia sarcina candidaturii. Fireşte că totul depinde şi de procesele lui Nicolas Sarkozy, şi de perspectiva acestuia de a lăsa conducerea partidului, şi de interesele conducerii din jurul său. Se vorbeşte despre spectrul unor negocieri ale fostului preşedinte care ar juca împotriva şansei Republicanilor de a prelua preşedinţia anul viitor. Dar toate perspectivele sunt, încă, deschise.