Cutremur în Filipine. Cel puţin patru persoane au murit şi peste 100 au fost rănite FOTO VIDEO

Cutremur în Filipine. Cel puţin patru persoane au murit şi peste 100 au fost rănite FOTO VIDEO

FOTO EPA-EFE

Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 pe scara Richter a avut loc, miercuri, în nordul Filipinelor. Institutul Seismologic al SUA (USGS) a estimat iniţial la 6,8 magnitudinea cutremurului. Cel puţin patru persoane au murit şi peste 100 au fost rănite, transmite AFP, conform Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

Cutremurul de mică adâncime a avut loc în provincia Abra, pe insula principală Luzon, la ora locală 08:43. Agenţia seismologică locală a anunţat că ar putea exista pagube materiale. Cutremurul a fost resimţit de locuitorii capitalei Manila, relatează Agerpres.

De asemenea, cutremurul a fost resimţit şi în capitala Filipinelor, Manila, situată la 300 de kilometri distanţă de epicentru. 
 
Circulaţia la metrou a fost oprită în Manila, chiar la o oră de vârf, imediat după producerea cutremurului, conform declaraţiilor Ministerului Transporturilor. 
 
Peste 100 de persoane au fost rănite şi au fost înregistrate şi pagube materiale, zeci de alunecări de teren inclusiv întreruperi ale alimentării cu energie electrică. 
 
Doi muncitori care lucrează în construcţii au murit în provincia Benguet. O femeie, în vârstă de 23 de ani, a murit strivită de un zid la Bangued, capitala provinciei Abra, iar o altă persoană a murit în provincia Kalinga, unde cel puţin alte 8 persoane au fost rănite, potrivit poliţiei. 
 
Comandantul poliţiei locale Edwin Sergio a afirmat pentru AFP că în localitatea Dolores, situată în apropierea epicentrului, oamenii speriaţi au fugit din locuinţele lor, iar ferestrele pieţei locale au fost sparte.  
 
„Cutremurul a fost foarte puternic. Tarabele cu fructe şi legume de la piaţă au fost răsturnate", a declarat comandantul poliţiei locale. 
 
Potrivit autorităţilor, cel puţin 58 de alunecări de teren au fost semnalate în regiune. 
 
În luna octombrie a anului 2013, un seism cu magnitudinea de 7,1 produs pe insula Bohol, din centrul Filipinelor, s-a soldat cu peste 200 de morţi. 
 

FOTO EPA-EFE

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările