India a lansat un plan de salvare a pangolinului, animalul care ar fi transmis noul coronavirus la oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pangolin FOTO Shutterstock
Pangolin FOTO Shutterstock

Un stat din India a lansat un plan de salvare a pangolinului, animalul suspectat că ar fi intermediat transmiterea noului coronovirus la om.

Al treilea cel mai braconat animal din lume, după elefanţi şi rinoceri, pangolinul este pe cale de dispariţie. Este vânat mai ales pentru carnea sa, considerată o delicatesă, şi pentru solzi, folosiţi în Asia pentru prepararea unor medicamente tradiţionale.

În India, unde trăiesc două din cele opt specii de pangolini, autorităţile din statul Maharashtra (centru-vest) au decis să acţioneze pentru a salva acest animal.

După cum relatează cotidianul „Hindustan Times”, citat de „Le Point”, autorităţile din Maharashtra au trecut la implementarea unui plan de salvare conceput pentru cinci ani.

Planul prevede sensibilizarea publicului cu privire la dispariţia pangolinului, identificarea reţelelor ilegale de comerţ şi protejarea habitatului natural al animalului. În plus, Maharashtra mizează pe coordonarea eforturilor cu celelalte state indiene în această chestiune.

„Spre deosebire de tigri şi leoparzi, pangolinii nu au fost niciodată în centrul atenţiei, în pofida rolului lor ecologic foarte important”, subliniază „Hindustan Times”.

Carnea de pangolin este considerată o delicatesă, valorând până la 1.000 de dolari pe piaţa neagră. În China, solzii de pangolin sunt căutaţi de localnici care îi transformă în leacuri folosite în medicina tradiţională.

Există opt specii de pangolin, răspândite în zone din Africa şi Asia, potrivit Encyclopaedia Britannica. Aceste animale au lungimi cuprinse între 30 şi 90 de centimetri şi cântăresc între 5 şi 27 de kilograme. Unele specii îşi petrec aproape tot timpul în copaci. Altele, precum pangolinul uriaş, trăiesc doar pe sol.

Potrivit unui studiu efectuat în China, pangolinul ar fi transmis noul coronavirus la oameni.

O analiză genetică a arătat că tulpina SARS-CoV-2 este identică în proporţie de 96% cu cea găsită la lilieci. Totuşi, potrivit spuselor lui Arnaud Fontanet, de la Institutul Pasteur din Franţa, boala nu a fost transmisă direct de la lilieci la oameni. „Credem că ar fi fost vorba de un alt animal, un intermediar”, susţine Fontanet.

După testarea a peste 1.000 de mostre colectate de la animale sălbatice, cercetătorii de la Universitatea de Agricultură South China au concluzionat că secvenţele genomice de virusuri găsite în pangolini erau identice în proporţie de 99% cu cele descoperite la persoanele infectate cu noul coronavirus. Astfel, potrivit lor, pangolinul ar putea fi „veriga lipsă” dintre lilieci şi oameni.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite