„WandaVision”, cel mai piratat serial în 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S

Serialul Disney „WandaVision” a fost cel mai piratat anul acesta, potrivit site-ului TorrentFreak. A depăşit „The Mandalorian”, serialul cu cele mai multe descărcări în mod ilegal în 2020.

Nu mai puţin de cinci seriale Marvel se află în top 10 al celor mai piratate seriale în 2021. „Loki” se află pe poziţia a doua, urmat de „The Falcon and the Winter Soldier” (poziţia 4) şi de „Hawkeye” şi „What If...?”. 

Două seriale fantasy apar în această listă, „The Witcher”, produs de Netflix (cu Henry Cavill) şi „The Wheel of Time” (cu Rosamund Pike), adaptat de Amazon.

„Fondation”, după opera lui Isaac Asimov, şi adaptat pentru ecran de Apple TV+, este pe locul 7. Două seriale animate, „Rick and Morty” şi „Arcane” (Netflix), completează acest clasament. 

TorrentFreak constată însă că, datorită metodei de calcul adoptate, serialele care oferă un episod pe săptămână - precum Disney - sunt avantajate faţă de cele al căror sezon întreg este publicat online deodată. „La Casa de Papel” şi „Squid Game”, foarte populare anul acesta, sunt astfel eliminate din listă. Această selecţie ia în calcul o mică parte a piratării, descărcării, şi nu contabilizează streamingul.  

Clasamentul celor mai piratate seriale în 2021:

  •  „WandaVision” (Disney+)
  •  „Loki” (Disney+)
  •  „The Witcher” (Netflix)
  •  „The Falcon and the Winter Soldier” ( (Disney+)
  •  „Hawkeye” (Disney+)
  •  „What If…?” (Disney+)
  •  „Foundation” (Apple TV+)
  •  „Rick and Morty” (Adult Swim)
  •  „Arcane” (Netflix)
  •  „Wheel of Time” (Amazon)
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite