INTERVIU Alex Gavrilescu, noul arhitect de la „Visuri la cheie“: „Nu renovăm doar casele oamenilor, reclădim şansa la o viaţă mai bună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhitectul Alex Gavrilescu s-a alăturat echipei emisiunii Visuri la cheie FOTO PRO TV
Arhitectul Alex Gavrilescu s-a alăturat echipei emisiunii Visuri la cheie FOTO PRO TV

Alex Gavrilescu, noul arhitect al emisiunii „Visuri la cheie“, povesteşte cum a ajuns în sezonul opt al show-ului, dar şi despre cât de mult îşi doreşte să le redea oamenilor pe care-i întâlneşte speranţa într-o viaţă mai bună.

Arhitectul Alex Gavrilescu, în vârstă de 32 de ani, s-a alăturat echipei „Visuri la cheie“, alături de Andra Marinescu. Astfel, cei doi îi înlocuiesc în emisiunea de la PRO TV pe Omid Ghannadi şi Valentin Ionaşcu, care făceau parte din show sezonul trecut. Arhitectura a făcut mereu parte din viaţa lui Alex Gavrilescu, după cum el însuşi mărturiseşte – „şi a fost dragoste la prima înţelegere“! La 15 ani a dat admitere la liceul de artă, după ce i-a zis mamei că merge să vadă un film cu un prieten. De atunci a adunat aproape două decenii de experienţă în domeniu. Având-o alături doar pe mama lui, Gavrilescu şi-a dorit să facă parte din echipa emisiunii pentru a le insufla oamenilor speranţă. Crede că telespectatorii au multe de învăţat din emisiunea „Visuri la cheie“, îndemnându-i pe toţi un singur lucru: „Ajutaţi, ajutaţi şi iar ajutaţi“.

Weekend Adevărul: „Visuri la cheie“ este una dintre cele mai urmărite emisiuni de la Pro TV. Ce credeţi că îi atrage pe oameni în faţa micilor ecrane?

Alex Gavrilescu: Cred că motivul este doza de final fericit. Eu cred că toţi avem în noi o urmă de a face un bine pentru oameni – sunt persoane care nu au şansa să ajute mai mult, deşi îşi doresc, iar ei îşi primesc doza din acest sentiment din emisiune, trăiesc şi ei alături de noi. Apoi, mai este şi interesul de a vedea ce aduc nou arhitecţii, de a le vedea creativitatea, de la o ediţie la alta. Este o emisiune care se naşte din drama adevărului şi care se dezvoltă în bucuria speranţei. Noi nu renovăm doar casele oamenilor, reclădim speranţa şi şansa lor la o viaţă mai bună, iar asta, pentru mine, este o răsplată inestimabilă.

Cum aţi primit propunerea de a face parte din echipa emisiunii şi ce înseamnă pentru dumneavoastră această experienţă? 

Um om minunat care face parte din echipă m-a întrebat dacă vreau să dau un casting pentru „Visuri la Cheie“ şi aşa a început totul. Şi am să îi mulţumesc ori de câte ori voi avea ocazia. Însă nu mă aşteptam să fie încărcat de atât de multă emoţie. Încă din ziua castingului mi-am dorit să fiu implicat în acest proiect, mi-au plăcut mult oamenii, m-am simţit ca acasă.

Reacţiile familiilor, de nepreţuit

Care au fost cele mai emoţionante momente din timpul filmărilor care au rămas cu dumneavoastră?

Sunt nou venit în echipa „Visuri la Cheie“, însă pot să spun că cel mai emoţionant este când ne vedem cu familiile pentru prima oară. Reacţia lor este greu de descris în cuvinte, trăirea mea personală este: „Eu pot să ajut şi trebuie să o fac, oamenii aceştia merită, de asta sunt aici“. Privirile lor uimite, cuprinse de necredinţa că suntem reali şi că suntem acolo să îi ajutăm, te copleşesc. Este un moment greu de uitat şi sublim. Pe mine cred că o să mă urmărească mereu în memorie proiectul „Visuri la Cheie“ şi, să vă spun drept, am să îl păstrez cu mare drag si cu multă recunoştinţă că am ajuns aici şi că pot să ajut.

Dar o întâmplare amuzantă vă amintiţi?

Sunt câteva. Micile pariuri între mine şi Dragoş pe demolări, de pildă – bineînţeles că mereu pierd, dar sunt amintiri amuzante pentru mine. Sau mai sunt momentele în care, în spatele camerelor, eu şi colegii mei glumim între noi, iar uneori chiar şi momentele de presiune devin frumoase şi le transformăm în amintiri amuzante. Am parte de oameni frumoşi în jurul meu în acest proiect în care şi eu, uneori, mă simt ca într-un vis frumos.

Cum pregătiţi planul pentru fiecare locuinţă şi care sunt aspectele de care ţineţi cont?

Planurile de principiu sunt discutate între noi, arhitecţii. Ştim ce avem de făcut şi ne-am sudat repede ca echipă. Ne împărţim spaţiile şi ne apucăm de treabă, avem limbaj similar şi ne este uşor să ne înţelegem – chiar dacă limbajul este unul desenat. Primele aspecte de care ţinem cont sunt stabilite de la bun început: dorinţa familiei, bugetul, timpul de execuţie şi, evident, funcţionalitatea şi utilitatea. Acestor ingrediente le adăugăm o notă personală şi individuală şi aşa se naşte imaginea pe care o avem de executat. 

alex gavrilescu foto protv

Andra Marinescu şi Alex Gavrilescu sunt noii arhitecţi de la Visuri la cheie FOTO PRO TV 

Adaptarea la camerele de filmat

Este mai dificil să vă faceţi profesia în cadrul unei emisiuni de televiziune? Cum vă împăcaţi cu camerele de filmat? Resimţiţi o presiune în acest sens?

Nu este dificil, este intens şi solicitant, dar nu dificil. Ne-am împrietenit destul de repede, în zilele libere simt dorul camerelor de filmat şi când reluăm filmările, emoţiile de început se întorc. Iar presiune nu pot să spun că simt, simt doar o responsabilitate faţă de întreaga echipă, că trebuie să iasă bine şi nu vreau să pierd timpul niciunui coleg, îi respect pe toţi şi îmi doresc să ne simţim cât mai bine unii cu alţii.

Ce v-a impresionat cel mai mult la oamenii pe care i-aţi ajutat? 

Până în acest moment am cunoscut două familii, ambele profund emoţionante şi de admirat, exemple de oameni puternici care te fac să te simţi umil când îi vezi cu cât de multă forţă si demnitate îşi duc viaţa – cum în toate lipsurile materiale, unde ai spune că nu este nimic, este atât de multă iubire. Te lasă fără cuvinte. Ambele poveşti m-au impresionat, într-una din ele m-am regăsit, în cazul unui băiat care este extrem de pasionat de lumea fantastică pe care şi-o creează singur şi indiferent de cât de aspră a fost viaţa cu el până acum, nu şi-a abandonat niciodată pasiunea. 

O echipă unită de un scop comun 

Cum vă înţelegeţi cu ceilalţi membri? Faceţi o echipă bună? 

Mă înţeleg minunat cu ei. Deşi suntem nou-veniţi şi eu, şi colega mea, Andra, ne-am 

integrat repede şi plăcut, pentru că este o echipă în care am fost primiţi cu braţele deschise. Eu, personal, mă simt de parcă îi cunosc de o viaţă şi ăsta este un sentiment de apartenenţă. Facem o echipă bună din simplul motiv că toţi urmărim un singur scop – să ajutăm familiile care au nevoie de noi. Când toţi au acelaşi scop, indiferent de echipă şi domeniu, consider că nu are cum să fie altfel decât bine.

Ce lecţii credeţi că ar putea învăţa telespectatorii din această emisiune?

Bună întrebare! Ar fi multe lecţii – de la ajutor solidar până cum să îţi amenajezi casa. Însă cred că cel mai frumos ar fi să înveţe sentimentul de empatie şi compasiunea faţă de un om. Recomand o singură lecţie: ajutaţi, ajutaţi şi iar ajutaţi. 

De unde motivaţia dumneavoastră de a ajuta alţi oameni? 

Nu am motivaţia de a ajuta, am dorinţa de a o face. Este cu totul altceva. Iar eu cred că vine din evoluţia mea ca om, pentru că eu am fost ajutat de oamenii pe care i-am întâlnit să fiu ce sunt astăzi. Crescând cu ajutor, pentru mine este firesc să ajut de câte ori pot – aşa văd eu normalitatea. 

alex gavrilescu foto protv

Cristina Joia, Alex Gavrilescu şi Andra Marinescu, la fimările noului sezon Visuri la cheie FOTO PRO TV 

„Am intrat în examenul de admitere la liceu fără pic de informaţie despre ce înseamnă arhitectura“

Cum v-aţi descrie? Şi cum vreţi să vă perceapă telespectatorii?

Prefer să îmi las comportamentul să mă descrie, aşa că urmăriţi-mă alături de colegii mei în sezonul opt „Visuri la cheie“. Sunt responsabil de cum mă comport faţă de oameni şi telespectatori, însă nu pot să fiu responsabil de percepţia lor.

Aveţi o carieră de 17 ani în spate. V-aţi dorit dintotdeauna să fiţi arhitect?  

Nu dintodeauna, însă, am început din copilărie. Iniţial am vrut să fiu grafician – desenam bine pentru un copil de 11 ani –, iar la 15 ani, când am intrat la liceul de artă din oraşul natal, m-am ciocnit cu arhitectura. A fost dragoste la prima înţelegere, iar când profesorul meu din liceu, pentru care am şi lucrat, mi-a deschis uşile acestei lumi, am intrat şi am decis să uit că există vreo ieşire. 

Părinţii v-au sprijinit în această alegere?

Mama mi-a dat încredere multă când am văzut-o fericită datorită preocupărilor mele, a fost o femeie minunată. Pe tatăl meu nu l-am cunoscut, însă, i-am găsit repede înlocuitor când am    luat creionul în mână pentru prima dată. Arhitectura în viaţa mea a apărut brusc şi cred că m-a ales ea pe mine, 

nu eu pe ea.

La admitere, ghidat de instinct

Ce vreţi să spuneţi?

Terminasem şcoala primară, nu eram un elev bun la carte, nu aveam preocupările copiilor de vârsta mea. Desenul îmi era cel mai bun prieten, aşa că am decis să merg la liceul de artă. Ţin minte şi acum că i-am spus mamei că mă duc la un prieten să ne uităm la un film şi aşa am plecat eu să dau examenul la liceu. Eu voiam să dau la grafică sau la pictură, însă singura secţie în anul respectiv era secţia de arhitectură. Am intrat în examen fără pic de informaţie – ce este aia arhitectură?! –, iar când au venit subiectele am avut un sentiment tare ciudat, de parcă nu era prima oară când vedeam aia şi am ştiut exact ce aveam de făcut. 

Sunteţi pasionat şi de sculptură. Cum  v-aţi apucat de ea?

Pasiunea mea pentru artă, în general, a fost mereu în mine, nu îmi amintesc ziua în care să nu o fi avut. Arta se subordonează unui singur părinte, şi anume, desenul. Mi-am dorit sculptura la fel de tare ca arhitectura şi, încă din copilărie, nu reuşesc eu să le îmbin, ele se întrepătrund prin natura lor. Sunt similare – arhitectura este un limbaj şi sculptura un altul, cu întrebuinţare diferită: dacă arhitectura este forma utilă şi funcţională omului, ca individ, sculptura este o arhitectură utilă şi funcţională sufletului. Ambele oferă bucurie oamenilor, acum depinde de măiestria persoanei care le studiază. 

alex gavrilescu foto protv

Alex Gavrilescu FOTO PRO TV 

Brâncuşi şi jocul de-a arta 

Apropo de momentele acestea de acasă, ce fel de copilărie aţi avut? 

Am copilărit în oraşul lui Brâncuşi (n.r.–Târgu Jiu), lucrările lui m-au marcat enorm şi mă marchează şi astăzi, iar el ca personaj mi-a fost şi îmi este exemplu demn de urmat. Un om care din nimic a reuşit să scrie istorie – consider că merită să îl porţi în călătoria vieţii. Da, am avut o copilărie fericită, acum depinde şi cu ce o comparăm. Din prisma desenului, a fost minunată. Desenam foarte mult şi asta 

mă ţinea preocupat şi departe de orice gând negativ sau neajuns, mai ales că într-o familie cu un singur părinte nu este uşor. Îmi desenam jucăriile pe care ulterior mă apucam să le construiesc din diferite materiale – bineînţeles, atât cât putea să facă un copil. Cele mai frumoase amintiri sunt în camera copilărie mele, unde mereu mă jucam de-a arta. 

Secretul succesului

Ce înseamnă că aţi avut un început greu în viaţă?  

Eu nu l-aş numi „început greu în viaţă“, doar că am fost nevoit să mă descurc şi să iau decizii singur de mic. Într-un fel, asta a fost un privilegiu, am călcat în viaţă mai de copil şi asta mi-a dat un avantaj în faţa celor de vârsta mea. Indiferent de cât de greu sau uşor a fost, mereu mi-am urmat visul şi calea de a studia – ceea ce fac şi astăzi. Este o călătorie care nu se opreşte. De povestit este mult, însă pot să vă spun secretul de a merge mai departe oricum ar fi drumul – cu neajunsuri, cu singurătate. Secretul este să nu uităm niciodată motivul pentru care am plecat de acasă şi pentru care luptăm de fapt.

Inamicul arhitectului

Care este cea mai dificilă parte a profesiei de arhitect? Dar cea mai frumoasă?

Sunt mai multe părţi dificile. Prima care îmi vine în minte este timpul. Niciodată nu este suficient timp să stai să studiezi mai mult proiectul care urmează să fie realizat. Cred că partea cea mai frumoasă a profesiei mele este actul creativ în sine: să îţi vezi raţiunea şi creativitatea aranjate în materiale de construcţii este un sentiment fabulos.

Cum a fost perioada de pandemie pentru dumneavoastră? 

A fost o perioadă grea. Pandemia a însemnat şi o lecţie de economie financiară plătită scump. 

Arhitect şi sculptor 

Nume: Alexandru Gavrilescu

Data şi locul naşterii: 19 iunie 1989, Târgu-Jiu 

Studii: A studiat Arhitectura la Universitatea „Spiru Haret“, iar ulterior, a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Arte Plastice Bucuresti- Secţia Sculptură

A fost premiat la Olimpiada Naţionala de arte vizuale, în liceu. Ani mai târziu, a câştigat un concurs organizat de Uniunea Arhitecţilor, pentru amenajarea foaierului urban din faţa teatrului de operetă „Ion Dacian“

Locuieşte în: Bucureşti

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite