Carla's Dreams a cântat pe celebra Arena O2 din Londra şi a lansat o nouă piesă, „Până la sânge“: cum a fost la concert şi cum sună noul single VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa Carla’s Dreams a susţinut un concert pe celebra Arena O2 din Londra în faţa a mii de spectatori. Artiştii urmează să cânte şi pentru publicul din România, iar înaintea show-ului au lansat un nou single.

Înainte de concertul de pe 13 mai, de la Arenele Romane din Bucureşti, grupul Carla’s Dreams a susţinut un concert extraordinar într-unul dintre cele mai faimoase locuri din capitala Marii Britanii. 

Duminică seara, pe Arena O2 din Londra peste 3.000 de spectatori au ascultat live cele mai cunoscute melodii ale formaţiei, precum „Sub Pielea Mea“, „Acele“ şi „Imperfect“, dar şi două piese noi, „Animal de Pradă“ şi „Formula Apei“, ce urmează să fie incluse pe cel mai recent album, „Antiexemplu“.

   

Întorşi în ţară, băieţii de la Carla’s Dreams au lansat single-ul şi videoclipul „Până la sânge“, regizat de Roman Burlaca. Piesa este compusă de Carla’s Dreams şi Alex Cotoi şi este inclusă pe noul album ce va fi lansat sâmbătă, pe 13 mai, în cadrul unui show live regizat chiar de ei.

„Suntem bucuroşi să lansăm o piesă speciala pentru noi, o piesă despre iubire şi pasiune. Mulţumim, Global Records, Alex Cotoi şi Roman Burlaca“, au declarat cântăreţii.

Pe 13 mai, la Arenele Romane, publicul va avea ocazia să asculte live piesele de pe noul album al formaţiei, „Antiexemplu“, care include atât melodii deja cunoscute, dar şi unele ce vor putea fi auzite în premieră, printre care o nouă colaborare cu o artistă consacrată. 

Bilete mai pot fi cumpărate de pe site-urile bilete.carlasdreams.com şi www.iabilet.ro

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite