Nominalizările Zmeura de Aur 2020: care sunt cele mai proaste filme şi interpretări

Nominalizările Zmeura de Aur 2020: care sunt cele mai proaste filme şi interpretări

Matthew McConaughey şi Anne Hathaway au primit nominalizări la Zmeura de Aur 2020 pentru rolurile principale din Serenity FOTO Ascot Elite

Cu doar o zi înainte ca Hollywood-ul să celebreze cele mai bune filme la gala premiilor Oscar 2020, au fost dezvăluite nominalizările la Zmeura de Aur 2020, trofee ce sunt acordate anual celor mai proaste interpretări şi producţii cinematografice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Musicalul „Cats“, comedia „A Madea Family Funeral“ şi thirller-ul „Rambo: Last Blood“ conduc în topul nominalizărilor la premiile Zmeura de Aur 2020, având câte opt fiecare, inclusiv la categoriile Cel mai prost film, Cel mai prost scenariu şi Cea mai proastă actriţă în rol secundar.
 
Actorul american Tyler Perry a primit cinci nominalizări, iar printre cei ale căror interpretări au lăsat de dorit se numără şi nume mari, precum Anne Hathaway, Matthew McConaughey, Sylvester Stallone şi John Travolta. 
 
Anul acesta, la cea de-a 40-a ediţie, organizatorii au decis să introducă o nouă categorie dedicată filmelor care aduc atingere vieţii umane şi proprietăţii publice, iar „Joker“ este singurul film nominalizat la Oscar care primeşte şi o nominalizare la Zmeură. 
 
În ceea ce priveşte singura categorie „pozitivă“ a premiilor Zmeura de Aur – Razzie Redeemer Award – nominalizaţi sunt Eddie Murphy („Dolemite Is My Name“), Keanu Reeves („John Wik 3“ şi „To Story 4“), Adam Sandler („Uncut Gems“), Jennifer Lopez („Hustlers“) şi Will Smith („Aladdin“). Acest trofeu este acordat anual unui actor care a fost nominalizat sau a câştigat în trecut la Zmeura de Aur, dar care „şi-a spălat păcatele“ între timp. 
 
În mod normal, gala de decernare a premiilor Zmeura de Aur are loc cu o seară înainte de Oscaruri, însă anul acesta, din cauza faptului că Academia a programat ceremonia mai devreme decât de obicei, a fost decalată, iar o dată oficială urmează a fi anunţată. Premiaţii cu Zmeura de Aur vin rareori să îşi ridice premiile, excepţiile notabile fiind Sandra Bullock, care a primit titlul de Cea mai proastă actriţă în 2010, pentru „All About Steve“, cu o zi înainte de a lua premiul Oscar pentru „Povestea unui campion/ The Blind Side“.
 
Premiile Zmeura de Aur, care valorează fiecare doar 5 dolari şi au formă de zmeură aurie, aşezată pe o rolă de film de 8 mm, au fost create în 1980, la iniţiativa lui John Wilson, un cinefil împătimit, ca „antidot“ la frenezia care cuprinde Hollywoodul în sezonul premiilor cinematografice, ce culminează în fiecare an cu gala premiilor Oscar, motiv pentru care detestatele trofee sunt oferite chiar cu o zi înainte de Oscaruri. 
 

Nominalizări Zmeura de Aur 2020: lista completă

 

Cel mai prost film

„Cats“
The Fanatic
The Haunting of Sharon Tate
A Madea Family Funeral
Rambo: Last Blood

Cel mai prost actor

James Franco, Zeroville
David Harbour, Hellboy
Matthew McConaughey, Serenity
Sylvester Stallone, Rambo: Last Blood
John Travolta, The Fanatic, Trading Paint

Cea mai proastă actriţă

Hilary Duff, The Haunting of Sharon Tate
Anne Hathaway, The Hustle, Serenity
Francesca Hayward, Cats
Tyler Perry (As Medea), A Madea Family Funeral
Rebel Wilson, The Hustle

Cea mai proastă actriţă în rol secundar

Jessica Chastain, Dark Phoenix
Cassi Davis, A Madea Family Funeral
Judi Dench, Cats
Fenessa Pineda, Rambo: First Blood
Rebel Wilson, Cats

Cel mai prost actor în rol secundar

James Corden, Cats
Tyler Perry, A Madea Family Funeral (în rolul lui Joe)
Tyler Perry, A Madea Family Funeral (în rolul unchiului Heathrow)
Seth Rogen, Zeroville
Bruce Willis, Glass

Cel mai prost combo

Oricare două personaje jumătate feline, jumătate oameni, Cats
Jason Derulo şi imaginea lui CGI, Cats
Tyler Perry şi Tyler Perry (sau Tyler Perry), A Madea Family Funeral
Sylvester Stallone şi furia sa impotentă, Rambo: Last Blood
John Travolta şi orice scenariu

Cel mai prost regizor

Fred Durst, The Fanatic
James Franco, Zeroville
Adrian Grunberg, Rambo: Last Blood
Tom Hooper, Cats
Neil Marshall, Hellboy

Cel mai prost scenariu 

Cats, Lee Hall, Tom Hooper
The Haunting of Sharon Tate, Danial Farrands
Hellboy, Andrew Cosby
A Madea Family Funeral, Tyler Perry
Rambo: Last Blood, Matthew Cirulnick, Sylvester Stallone

Cel mai prost remake sau sequel

Dark Phoenix
Godzilla: King of the Monsters
Hellboy
A Madea Family Funeral
Rambo: Last Blood

Cea mai mare jignire adusă vieţii umane şi a proprietăţii publice

Dragged Across Concrete
The Haunting of Sharon Tate
Hellboy
Joker
Rambo: Last Blood
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: