FOTO VIDEO Premiera săptămânii: „12 ani de sclavie“, filmul superb cu iz de Oscar care şochează prin brutalitate

FOTO VIDEO Premiera săptămânii: „12 ani de sclavie“, filmul superb cu iz de Oscar care şochează prin brutalitate

Drama „12 Years a Slave/ 12 ani de sclavie“, cel mai aşteptat film al anului 2014 şi cel căruia criticii de specialitate i-au acordat deja „Oscarul“, are premiera pe marile ecrane din România astăzi.

Ştiri pe aceeaşi temă




Unul dintre filmele favorite în cursa pentru prestigioasa statuetă, cu şapte nominalizări la Globurile de Aur şi 13 la Critics Choice Award, „12 ani de sclavie“ are la bază romanul autobiografic omonim al lui Solomon Northup, un new yorkez de culoare care luptă pentru supravieţuire şi libertate, într-o perioadă în care culoarea pielii stabileşte valoarea umană. 
 
Solomon Northup, alături de familia sa, Alonzo, Margaret şi Anne Northup FOTO Ascot Elite
  
Solomon, interpretat în film de Chiwetel Ejiofor, este un negru liber, un om educat, care trăieşte, alături de familia sa, în Saratoga, New York-ul anilor 1841. Viaţa lui ia o întorsătura dramatică în ziua în care acceptă o slujbă în Washington, oferită de doi bărbaţi care, de fapt, îl vor răpi şi îl vor vinde ca sclav. 
 
Solomon Northup, într-o secvenţă din filmul „12 ani de sclavie“ FOTO Ascot Elite
 
Michael Fassbender joacă rolul lui Edwin Epps, stăpânul de sclavi, care timp de 12 ani îi marchează atât fizic, cât şi psihic viaţa lui Solomon, iar întâlnirea cu Brad Pitt, care îi dă viaţă lui Samuel Bass, un aboliţionist canadian, va fi una definitorie pentru destinul lui. Evenimentele din istoria Americii şi viaţa sclavilor din a doua jumătate a secolului XIX sunt temele principale ale filmului. 
 
Solomon Northup, alături de stăpânul sclavilor, Edwin Epps, interpretat de actorul Michael Fassbender FOTO Ascot Elite
 
Distribuţia este una de excepţie, cu nume precum Michael Fassbender, Chiwetel Ejiofor, Benedict Cumberbatch, Brad Pitt, Paul Giamatti, Quvenzhane Wallis, Sarah Paulson, Paul Dano, regia îi aparţine lui Steve McQueen, iar coloana sonoră este semnată de Hans Zimmer. 
 
Aplaudat de critici, apreciat de cineaşti şi aşteptat cu nerăbdare de către cinefili, „12 ani de sclavie“ este cu siguranţă cel mai important film al momentului, fiind considerat în unanimitate un film realizat şi interpretat superb, dar care şochează prin brutalitate. După vizionarea de presă, mulţi jurnalişti au ieşit cu ochii în lacrimi, iar alţii au părăsit sala înainte de final din cauza scenelor mult prea violente, după cum au mărturisit ei înşişi pe reţelele de socializare.
   
 
„12 ani de sclavie“, merită toate Oscarurile
 
Pelicula lui Steve McQueen a fost comparată cu două dintre filmele legendare ale lui Steven Spielberg, „Schindler's List/ Lista lui Schindler“ şi „Saving Private Ryan/ Salvaţi Soldatul Ryan“. 
 
„«12 ani de sclavie» este «Salvaţi Soldatul Ryan» al filmelor despre sclavie“, se arată într-un mesaj postat pe Twitter de către Mike Ryan, jurnalist la „The Huffington Post“. 
 
Sunt absolut convins că «12 ani de sclavie» este cel mai bun şi cel mai puternic film din punct de vedere emoţional pe care l-am văzut în ultimul deceniu, cel puţin
 
Adam B. Vary, jurnalist „BuzzFeed“
 
 
„«12 ani de sclavie» este unul dintre acele filme, cum ar fi «Lista lui Schindler», care te face să simţi cu adevărat istoria prin scoaterea din abstract a unei atrocităţi“, a notat la rândul lui Anthony Breznican, de la „Entertainment Weekly“.
   
Într-un articol intitulat sugestiv „«12 ani de sclavie» este filmul pe care nu ai voie să-l ratezi anul acesta şi care ar trebui să câştige toate Oscarurile“, Adam B. Vary, reporter de film la BuzzFeed, a mărturisit că pelicula este una magistrală: „Sunt absolut convins că «12 ani de sclavie» este cel mai bun şi cel mai puternic film, din punct de vedere emoţional, pe care l-am văzut în ultimul deceniu, cel puţin“. 
 
 
Scenă din drama „12 ani de sclavie“ FOTO Ascot Elite
 
Un regizor de culoare care ar putea scrie istorie
 
Vary nu a fost singurul care a vorbit la superlativ despre drama lui McQueen, mai mult, jurnaliştii de la vulture.com, site afiliat revistei „New York Magazine“, au elaborat un material în care argumentează de ce „12 ani de sclavie“ va câştiga Oscarul. 
 
Tocmai am văzut filmul care va lua Oscarul fără niciun fel de îndoială: «12 ani de sclavie». În mintea mea nu există alt candidat mai serios pentru acest premiu
 
Kyle Buchanan, jurnalist „Vulture“
 
 
„Tocmai am văzut filmul care va lua Oscarul fără niciun fel de îndoială: «12 ani de sclavie». În mintea mea nu există alt candidat mai serios pentru acest premiu“, notează Kyle Buchanan, de la vulture.com. Mai mult, acesta consideră că Steve McQueen ar putea scrie istorie şi are şanse să fie recompensat pentru cea mai bună regie, devenind primul regizor de culoare care primeşte prestigiosul trofeu. 
 
„Pariez toţi banii pe un premiu care va rămâne în istorie ca fiind acordat lui Steve McQueen pentru cea mai bună regie şi cred cu tărie că Chiwetel Ejiofor este favorit în cursa pentru cel mai bun actor în rol principal. Cine ar putea bate acest film?“, a mai adăugat Buchanan. 
 
Actorul Chiwetel Ejiofor, alături de Benedict Cumberbatch, care interpretează personajul Ford FOTO Ascot Elite
 
Brad Pitt, care este şi producătorul filmului, a mărturisit pentru publicaţia „Variety“ că acest proiect a fost o onoare pentru el: „Dacă nu voi mai putea juca niciodată într-un alt film, asta a fost pentru mine. A fost un privilegiu“. 
 
 
Dacă un film atât de mistuitor, atât de genial şi atât de important cum este «12 ani de sclavie» nu câştigă premiul pentru cel mai bun film, atunci Oscarul nu are niciun scop
 
Tim Robey, jurnalist „The Telegraph“
 
„Steve McQueen reuşeşte prin «12 ani de sclavie» a reuşit să dea o faţă umană – de fapt, mai multe – acelor momente şi locuri, forţându-ne să ne confruntăm cu ororile sclavismului şi să realizăm că oamenii de atunci nu sunt cu mult diferiţi de cei de acum. Răul este o alegere pe care omul o poate face în fiecare zi, chiar şi azi, într-o formă sau altă“, a apreciat criticul Kristy Puchko, de la cinemablend.com. 
 
Alţi jurnalişti au fost încă şi mai drastici: „Dacă un film atât de mistuitor, atât de genial şi atât de important cum este «12 ani de sclavie» nu câştigă premiul pentru cel mai bun film, atunci Oscarul nu are niciun scop. Este incredibil“, a apreciat Tim Robey, care scrie pentru „The Telegraph“. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările