„Din culisele cinematografiei“. Cum a vrut bulibaşa Cioabă să-şi pună averea la bătaie pentru a cumpăra un film

„Din culisele cinematografiei“. Cum a vrut bulibaşa Cioabă să-şi pună averea la bătaie pentru a cumpăra un film

Ion Cioabă, primul rege internaţional al romilor

După ce regizorul Laurenţiu Damian a realizat unui film documentar privind desfăşurarea adunării tradiţionale a romilor corturari şi căldărari din localitatea Costeşti, de la 8 septembrie 1984, bulibaşa Ion Cioabă a făcut demersuri pentru a achiziţiona pelicula care ulterior ajunsese să ruleze zi şi noapte într-un cinematograf din Sibiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Una dintre cele mai insolite întâmplări din istoria cinematografiei autohtone l-a avut drept protagonist pe Laurenţiu Damian, actualul preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“ (promoţia 1981), regizorul s-a angajat, după terminarea facultăţii, la Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia“, consacrându-se filmului documentar şi devenind unul dintre cele mai promiţătoare talente ale generaţiei '80.

Din această postură a realizat, în 1984, cu sprijinul sociologului Gheorghe Nicolae, un film documentar privind desfăşurarea manifestării tradiţionale a romilor corturari şi căldărari de la 8 septembrie 1984 în localitatea Costeşti din judeţul Vâlcea. „Ce m-am gândit eu, entuziast la Sahia-Film? Să mergem şi să filmăm un material de «Cinecronică» despre întâlnirea romilor din toată ţara la Costeşti, care celebrau cu această ocazie şi pe Sfântul Grigorie (n.r. - Sfântul Grigorie Decapolitul). Mi-au dat cam 60 de metri de peliculă color, care nu însemnau decât câteva minute acolo, ca să se consemneze evenimentul şi atât! Numai că s-a făcut vâlvă cu această plecare şi trupa de romi de la Sahia s-a mobilizat. Puceanu a adus 2.000 de metri de peliculă. El ştia de unde! «Economii, şefu'...». Unii au adus proiectoare. Şoferul, alt rom mi-a zis: «Şefu’, am benzină câtă vrei…! De unde? Treaba mea!». A apărut lângă proiectoare şi o nagră pentru sunet: «O să se cânte, şefu’…o să se danseze, trebuie să înregistrăm!». Puceanu mi-a mai zis: «Nevasta mea, Mandarina, este prietenă cu nevasta unuia care lucrează la IRAN International…luăm şi microbuz bun, şefu’, ieftin ieftin…». Şi uite aşa o echipă de 15 oameni a plecat spre Costeşti. Fericiţi erau romii mei. Se uitau la mine cu respect: «Uite, face şefu’ şi un film despre noi…»“, şi-a reamintit Laurenţiu Damian.

Bineînţeles, pregătirile pentru manifestaţia tradiţională găzduită anual pe 8 septembrie fuseseră făcute în acelaşi registru. „La Costeşti cred că erau 3.000 de romi şi vreo 300 de maşini…nebunie! Bulibaşa Cioabă ne aştepta! M-a privit… scanner… avea o cicatrice pe obraz, ehe, om încercat de viaţă…A adus navete de bere şi a dat comandă să se frigă la jar un purcel de lapte, A venit şi fata lui, Luminiţa, care a cântat şi ne-a recitat versuri, au găsit un copac, l-au smuls din rădăcină să facă un foc mare, să avem şi lumină…am filmat, am tot filmat până dimineaţă. Câţiva metri de peliculă s-au dus pe o bătrână care fuma pipă. Era atât de frumoasă...Am plecat fericiţi“, a mai povestit regizorul.

„Cum să nu se vândă? Am bani...cât costă?“

După un timp, filmul a fost gata, iar bulibaşa Ion Cioabă, căci despre el era vorba, înştiinţat probabil de prietenii săi, a dat telefon la „Alexandru Sahia“, căutându-l pe directorul Aristid Moldovan, cel care a condus studioul din 1954 şi până în 1988. Dorea să vadă filmul. „A venit într-un Mercedes alb, cu unul de la cultură care se ocupa de minorităţi. I s-a arătat filmul. În sală, directorul Aristid Moldovan, eu, bulibaşa Cioabă, cel de la cultură şi încă vreo doi colegi curioşi. «Vreau să cumpăr filmul!», a zis bulibaşa Cioabă. Aristid a transpirat brusc. «Nu se poate, nu se vând filme la particulari!». «De ce?...Cum să nu se vândă? Am bani...cât costă?». Aristid a aruncat o sumă mare, nu mai ştiu, cert e că era descurajant pentru oricine. «Nu e problemă, peste două zile aveţi banii…». Artistid mi-a aruncat o privire în care se citea şi reproşul şi disperarea! «Tovarăşe Cioabă, nu se poate…». «Ba se poate! Băiatul acesta a făcut un film şi a pus din când în când poza cu o bătrână cu pipa care fumează şi priveşte ea aşa la tot ce se întâmplă. Ea este mama mea. Şi eu vreau s-o cumpăr cu film cu tot!». «Tot ce putem face», a mai zis Aristid, aflat în pragul leşinului, «este să trimitem filmul în copie la cinematograf la Sibiu». «Bine!», a zis bulibaşa Cioabă şi a plecat cu cel de la cultură şi cu Mercedesul. La plecare m-a privit iar de m-au trecut fiorii şi mi-a zis: «Auzi, tu eşti ţigan?» Nu. «Chiar dacă nu eşti...simţi ca noi!». După un timp, am fost sunaţi de responsabilul cinematografului, care urla în telefon că trimite filmul înapoi la Bucureşti. La Sibiu, filmul rula zi şi noapte, în buclă, intrau romii cu sutele, au spart şi geamurile şi au nenorocit scaunele…«E prăpăd!». În ’90 filmul a fost cerut la Berlinală. După festival… a dispărut! În viaţa mea nu am primit atâţia bani pe rulaj cât mi-au dat pentru mama bulibaşei Cioabă!“, a mai spus Laurenţiu Damian.

„Aş fi vrut să intru în ecran ca să cânt şi eu alături de Sara Montiel!“

Laurenţiu Damian a prins „microbul“ cinematografului în copilăria petrecută la Calafat, acolo unde tatăl său conducea garnizoana militară de grăniceri. „Mă duceam de multe ori la cinematograful «Arta». Duşumeaua mirosea a petrosin iar ecranul se unduia din când în când atunci când se deschidea uşa de la intrare, încât aveai impresia că personajele de pe pânză se clatină ca într-un vals, dar eram nelipsit atunci când se anunţa un film nou! Tatăl meu îmi citea subtitlurile şi evident că mulţi spectatori vociferau: «Mai încet! Mai încet!». Nu am văzut filme deosebite. Veneau filme istorice («Ben Hur», «Căderea Imperiului Roman») şi foarte multe filme cu o vedetă la modă. Aş fi vrut să intru în ecran ca să cânt şi eu alături de Sara Montiel! O iubeam cu disperare! Nu ca Dichi (n.r. - Ion Dichiseanu)...cu disperare! Plângeam în hohote la «Regina cântecelor». Rochiile ei pline cu paiete, mulate pe trupul divin... nefericirea ei atunci cînd iubitul i se îneca...Nu mai plînge Sara, şopteam , eu sunt iubitul tău...te rog aşteaptă-mă, am să mai cresc!(era cântecul Margaretei preluat de la Cinquetti, «Non ho l'età»...de mă iubeşti / te rog aşteaptă-mă, c-am să mai cresc / şi atunci voi fi al tău). Apoi mă duceam acasă, mă urcam în pătul şi de acolo, cântam într-o pâlnie «Es Mi Hombre» şi «Tu No Eres Eso» pana începeau câinii să latre şi maica-mare să strige la mine: «Dă-te jos de acolo, încarnatule!». Nu mă dădeam. După un timp am uitat-o pe Sara...a urmat pe ecran şi în inima mea Nargis - Rita din «Vagabondul». Dar cânta prea subţire şi nu puteam să ridic vocea atât. Apogeul a fost atins după ce am descoperit în beci, lângă o damigeană, o pâlnie şi mai mare şi mama mi-a adus un disc cu Doina Badea. Uliţele răsunau de glasul meu: Nu, pentru nimic în lume/ Pe tot focul din soare/ Ochii tăi nu i-aş da! ...Tu!...Şoapte de iubire“, a povestit regizorul. „Un timp, la cinematograful «Arta» nu a mai apărut nici o cântăreaţă. Au venit la căminul cultural. Rolanda Camin, Aida Moga, Ilinca Cerbacev. Eu m-am urcat pe scenă şi le-am dat flori. Apoi m-am urcat in pătul şi mi-am îmbogăţit repertoriul: «O chitară cânta» şi «Tangoul de demult». Toate vedetele m-au îmbrăţişat. Doar Dorina Drăghici, cu o rochie plină cu paiete, o rochie cum avea Sara, nu m-a băgat în seamă şi a aruncat buchetul meu de flori în sală. În pătul , am exclus-o din repertoriu! Oricum, cânta nişte cântece bătrâneşti, romanţe! Atunci când în familie s-a luat hotărâtea să se demoleze pătulul şi să se facă un corp de casă m-am hotărât şi eu...să nu mai cânt! Pătulul fusese prima mea scenă. Cu iubiri cu tot“, şi-a reamintit Damian.

Ion Cioabă s-a proclamat rege internaţional al romilor

Ion Cioabă (1935 - 1997) a fost unul dintre liderii de necontestat ai romilor încă din perioada „Epocii de Aur“. Născut la Băileşti (Dolj) într-o familie care a condus destinele romilor nomazi căldărari încă din secolul al XIX-lea, Cioabă a deţinut funcţia de responsabil al UTC pentru tineretul rom din judeţul Dolj (1949-1955), după care a devenit bulibaşă al romilor corturari-căldărari din judeţul Dolj, fiind în paralel şi activist al Comitetului Central al UTC (1955-1960), apoi instructor de partid pentru fostele regiuni Craiova şi Piteşti. Ulterior a fost lăcătuş-mecanic la Cooperativa Tehnică Nouă Sibiu, muncitor la cooperativa orăşenească si apoi şef de echipă la Constructorul. În 1971 a fost ales ca bulibaşă al tuturor romilor nomazi din România, funcţie nerecunoscută de autorităţi. În această calitate, el a participat Congresele Mondiale ale Romilor şi şi-a îndemnat semenii să se adapteze la viaţa modernă, să treacă de la o existenţă nomadă la una sedentară, să-şi trimită copiii la şcoală, să se încadreze în muncă.

Membru în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională

Arestat în 1986 pentru furt, Cioabă a pretins ulterior că a fost maltratat pentru a spune Securităţii unde sunt ascunse „salbele de aur ale ţiganilor“, fiind eliberat numai după ce familia a plătit o „atenţie“ de un kilogram de monede de aur. În 1990 a devenit membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul parlament post-decembrist, iar în 1992 s-a proclamat rege internaţional al romilor, afişându-se cu o coroană şi un sceptru de aur pe care şi le comandase în Turcia. Nu toţi romii l-au recunoscut pe Cioabă drept rege. Printre opozanţi s-au aflat şi Mihai Ilie, preşedinte al Partidului Ţiganilor, şi Iulian Rădulescu, preşedinte al Partidului Romilor Nomazi şi Căldărari (funcţie la care renunţase Ion Cioabă). Cumnat al lui Ion Cioabă, Iulian Rădulescu s-a declarat „împărat al tuturor romilor“, anunţând că poziţia de „împărat“ este superioară celei de „rege“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: