„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns Draga Olteanu-Matei să fie „victima“ naţionalizării din 1948
0
Îndrăgita actriţă a debutat în calitate de scenaristă cu ocazia filmului „Patima“, ecranizare a nuvelei „Hiena“ de Petru Vintilă, o dramă socială plasată în mediul burghez al oraşului Lugoj din anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pelicula care a câştigat trofeul „Portocala de Argint“ la Antalya a consemnat şi debutul ca regizor al operatorului „Ginel“ Cornea.
„Pelicula este sfântă: ea te arată, cu cruzime şi fără putinţă de a te minţi, cum eşti, ce poţi, cât poţi. Filmul este document, este urma pe care o laşi după tine, el ştie cel mai bine să te păstreze exact, cinstit. Pătrunde până în adâncurile tale şi te dezvăluie tot, necruţător, el îţi vede, ca la microscop, şi ghemul de sentimente şi fibra nervoasă. În teatru, convenţia te obligă să te încadrezi în cubul de lemn al scenei şi aici trebuie să amplifici şi să îngroşi totul — voce, gest, trăire — ca să te primească şi cel de sus, din ultimul rând de la galerie“, mărturisea Draga Olteanu-Matei într-un interviu acordat revistei „Cinema“ în decembrie 1972.
Tot atunci, actriţa mărturisea că a scris un scenariu pe care i-l propusese spre realizare lui Dumitru Fernoagă, influentul şef al Casei de Filme nr. 5: „Am scris - pornind de la o nuvelă a lui Petru Vintilă, împreună cu autorul şi cu operatorul George Cornea - un scenariu de film. I-am zis până una alta «Râsul hienei» pentru că titlul acesta defineşte exact personajul central, Păuna, o femeie aprigă şi hulpavă, obsedată de bogăţie, care urcă încăpăţânată şi fără scrupule, treptele înavuţirii ca apoi să se prăbuşească, în anii aceştia ai noştri, în propria-i nimicnicie. N-am scris numai pentru mine, sunt acolo câteva roluri foarte mari, care ar cere un George Calboreanu, un Radu Beligan, un Ilarion Ciobanu...“.
„Uite, duduie, am scris o nuvelă...Cred că ţi-ar sta foarte bine în rolul principal“
Pelicula a intrat în producţie abia la 25 ianuarie 1975, avându-l pe operatorul George Cornea în scaunul regizoral, acesta fiind sfătuit şi de cel alături de care lucrase la filmul „Mihai Viteazul“, Sergiu Nicolaescu, care a fost cooptat în echipă în calitate de consultant artistic. Ecranizare a nuvelei „Hiena“ de Petru Vintilă, filmul spune povestea Păunei Varlam, ce care, văduvă fiind, se căsătoreşte din interes cu proprietarul unui atelier de tăbăcărie din Lugoj, pe care-l dezvoltă într-o fabrică, intrând în lumea industriaşilor. Rămasă din nou văduvă, femeia se recăsătoreşte cu avocatul casei. Chiar dacă acesta o ajută în unele procese, nu poate face nimic atunci când Păuna se confruntă cu reforma monetară din 1947, pierzând sume uriaşe de bani gheaţă, înghesuţi în saltea. Intenţionând să pună mâna pe averea ei, cel de al treilea soţ o convinge să i-o cedeze lui, iar apoi o internează într-un ospiciu. Când fuge de aici şi se întoarce acasă, fabrica e naţionalizată, iar toată marfa este confiscată de noile autorităţi.
Chiar dacă nu i-a inclus pe actorii sugeraţi de Draga Olteanu-Matei în interviul din 1972, distribuţia filmului „Patima“ (titlu de lucru „Cine râde la urmă“ a fost una de zile mari, avându-i pe afiş pe Vasile Cosma (Dionisie Popovici, al doilea soţ al Păunei), Gheorghe Cozorici (Martalogu, al treilea soţ al Păunei), Ovidiu Moldovan (Sever Varlam, fiul Păunei), Mariana Buruiană (Sabina Varlam, fiica Păunei), Zephi Alşec (Vlaiculescu) şi Emanoil Petruţ (calfa Tie).
Draga Olteanu-Matei îşi aminteşte astăzi că întâlnirea cu Petru Vintilă a fost providenţială. „Eram prin 1966 în turneu la Lugoj cu piesa lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, «Apus de Soare». La un moment dat, un domn mărunţel, jovial, mi-a zis: «Uite, duduie, am scris o nuvelă...Cred că ţi-ar sta foarte bine în rolul principal, dacă s-ar face un film...». Sincer, nici nu l-am băgat în seamă, am crezut că era o nuvelă proastă şi din cauza asta o lăuda atât. După ceva vreme, m-am întâlnit din nou cu Petru Vintilă, căci el era domnul respectiv, la Bucureşti, pe Calea Victoriei. M-a întrebat dacă i-am citit nuvela şi i-am zis că nu. Atunci m-a poftit într-o librărie, mi-a cumpărat cartea şi mi-a oferit-o cu autograf. M-am îndrăgostit de cartea aia, mi-am dat seama imediat că ar ieşi un film foarte bun şi m-am apucat să scriu. Aveam acasă un dulăpaş plin cu variante ale acestui scenariu, pentru că au trecut nouă ani până să lansăm filmul“, a povestit îndrăgita actriţă, care e dezamăgită şi de compromisurile pe care a fost nevoită să le facă, împreună cu regizorul şi co-scenaristul George Cornea, pentru a-l convinge pe Dumitru Popescu „Dumnezeu“ să aprobe difuzarea peliculei: „Mi-au distrus filmul cu adaosuri politice şi morale. Această femeie, Păuna, este modelul omului de succes al zilelor noastre. Oricum, filmul «Patima» a fost primit extraordinar în epocă. Când am avut premiera, s-a dat la «Scala» – n-au vrut să aprobe organizarea ei la «Patria», era o coadă imensă pe trei rânduri, a fost bătaie, s-au spart geamuri. Într-o lună de zile a depăşit milionul de spectatori“.
Lăsată cu ochii-n soare de Sergiu Nicolaescu
„Preluând pentru ecran «Hiena», adevăratul film a rămas însă la mine în cap, dar scriind scenariul, dându-i eu de la început viaţă Păunei, am înţeles şi altfel decât ca actor ce înseamnă creaţia… A gândi tu, totul, de la început, e o mare bucurie…Există o adevărată voluptate de a juca în minte roluri şi în «sertarul» meu se găsesc, schiţate pentru ecran, şi «Mara» şi «Baltagul», îmi clocoteşte şi Panait Istrati cu «Ţaţa Minca» sau ecranizări după «O făclie de Paşti», «Dezertorul», sau, fiindcă îi iubesc atât pe toţi cei tineri, adaptări după «Capra cu trei iezi», «Dumbrava minunată», basmul «Aghiran Viteazul»“, scria Draga Olteanu-Matei în programul de sală al premierei filmului „Patima“. Pe lângă faptul că şi-ar fi dorit mult s-o interpreteze pe Vitoria Lipan în „Baltagul“ lui Mircea Mureşan (partitură interpretată de Margarita Lozano), Draga Olteanu îşi aminteşte şi de un rol pierdut pe ultima sută de metri, în filmul „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“ al lui Sergiu Nicolaescu. „Chiar dacă nici un regizor nu m-a văzut în Vitoria Lipan, eu aş fi cutezat să mă prezint cu ea la orice concurs. N-aveam eu ochii ei mari şi negri, şi nici faţa ei smeadă, dar cred că aş fi ars cu atâta patimă pe dinăuntru, încât mi s-ar fi transformat până şi ochii în cărbune. Dar n-am avut parte de acest rol, deşi am trecut pe lângă el, pe micul ecran: am jucat-o, acolo, pe cârciumareasă...Mi-am dorit să o joc pe Fumegoaia din «Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte»: nevasta lui lpu, beţiva satului. Mi s-a propus să o joc. Am acceptat. Mi s-a cerut să stau toată vara în Bucureşti, aşteptând filmările. Am stat. Şi dintr-odată, am aflat că rolul a fost încredinţat altei actriţe şi că eu va trebui doar să-i fac post-sincroanele. Dacă n-ar fi vorba de o artistă atât de mare ca Eliza Petrăchescu, n-aş fi acceptat în ruptul capului! Mi se pare cel puţin lipsit de eleganţă procedeul acesta de a încurca actorii...“.
„Se făceau economii şi nu aveau decât un singur tort“
Totuşi, Draga Olteanu-Matei a fost distribuită ulterior de către Nicolaescu în „Zile fierbinţi“, „Pentru patrie“ şi „Nea Mărin miliardar“, unde a jucat-o pe Veta, nevasta lui Nea Mărin. „Cu Amza ne-am înţeles nu ca doi fraţi, ci ca doi fraţi bărbaţi. L-am iubit şi o să-l iubesc toată viaţa pe Amza Pellea. Am fost colegă de facultate cu el în anii ‘50, am şi fost şi la Băileşti, unde am cunoscut toate personajele despre care vorbea Amza. A fost o mare plăcere să o joc pe Veta şi în scurtmetrajele pe care le-am făcut pentru Televiziunea Română, dintre care unul, «Răvaşul misterios» a fost regizat tot de Sergiu Nicolaescu. Am primit rolul soţiei şi în «Nea Mărin miliardar», unul mai mic, ce-i drept. Dintre toate rolurile pe care le-am făcut, despre acesta s-a vorbit cel mai mult. Una dintre scenele importante, de care îmi aduc aminte cu plăcere, a fost cea cu tortul, spre finalul filmului. Se făceau economii şi nu aveau decât un singur tort. Ni s-a atras atenţia că dacă începem să filmăm, nu mai putem opri scena ca să o reluăm. Ne-am concentrat ca să iasă bine. La un moment dat, spre final, l-am văzut pe Ştefan Mihăilescu-Brăila plin de frişcă pe faţă şi am izbucnit în râs, nu m-am mai putut abţine. Atunci Amza m-a strâns în braţe, la pieptul lui, salvând momentul, ca să nu se vadă că râdeam“, a povestit actriţa.
Maşina Regelui Mihai, la filmările de la Lugoj
Printre automobilele de epocă care au fost folosite la filmările lungmetrajului „Patima“ s-a numărat şi un Packard care aparţinuse Casei Regale a României, autoturism al cărui proprietar era în acel moment chiar fostul şofer al Regelui Mihai I. O altă limuzină folosită la filmări a fost un Buick negru, model 1945, aparţinând lui Francisc Toth. Maşina avea numărul de înmatriculare BT 353 şi fusese adusă, la vremea ei, direct din Statele Unite ale Americii. După terminarea filmărilor, autoturismul a intrat în posesia Studioului Cinematografic Bucureşti, care i-a oferit proprietarului suma de 5.000 de lei în schimbul acestuia.
O reformă monetară traumatizantă pentru mulţi români
Reforma monetară din 15 august 1947, în urma căreia Păuna Varlam şi-a pierdut o bună parte din avere, a avut consecinţe dramatice şi în realitate. Aceasta a impus retragerea din circulaţie a bancnotelor emise de Banca Naţională a României, a banilor de metal emişi de Ministerul Finanţelor, a bonurilor de tezaur, a bonurilor de casă, a certificatelor de plată şi a altor asemenea semne băneşti. Un leu nou reprezenta 20.000 lei vechi. Agricultorii puteau preschimba maximum 5 milioane lei vechi, salariaţii şi pensionarii câte 3 milioane de persoană, cei fără profesie doar 1,5 milioane. Întreprinderile particulare au schimbat doar valoarea salariilor pentru luna iulie, iar întreprinderile comerciale nu au avut dreptul de a schimba nicio sumă, pentru a fi obligate să pună în vânzare stocurile de mărfuri existente. Un salariu mediu din anul 1947 era în valoare de 5,2 milioane de lei vechi. Din cele 48,5 miliarde lei vechi aflaţi în circulaţie au fost schimbate 27,5 miliarde, circulaţia monetară fiind redusă la 1,377 milioane lei.
Se încarcă comentariile...
