Cum arată astăzi Adnana. Actriţa din „Toate pânzele sus“ revine după 30 de ecrane într-un alt rol

Cum arată astăzi Adnana. Actriţa din „Toate pânzele sus“ revine după 30 de ecrane într-un alt rol

Adnana- Julieta Szonyi

''Toate pânzele sus'' a fost filmul care a împrietenit-o cu celebritatea şi a făcut ca frumuseţea ei să nu treacă neobservată, iar ea şi-a pus tot sufletul în personajul cu care avea să îi cucerească pe români. La 30 de la premiera filmului care nu poate fi uitat nici astăzi, Julieta Szönyi, nimeni alta decât Adnana, se reîntoarce pe ecrane în filmul lui Corneliu Porumboiu, ''La Gomera''. Actriţa e total schimbată.

Adnana te cucerea de la prima aruncătură de pleoapă. Julieta Szönyi avea carismă, o privire care îţi tăia răsuflarea, iar cu ochii săi de un albastru cristalin te pierdeai în visare. ''În 1975, a venit „Toate pânzele sus” – o experienţă splendidă, fil­mul care cred că mi-a fost cel mai aproape de suflet din toată cariera. Pentru că, practic, n-am simţit că făceam un personaj: Adnana era din mine! O „cu­noşteam” pe Adnana, îi înţelegeam perfect spiritul, pricepeam de ce colindă ea mările lumii şi de unde s-a născut în ea atâta cutezanţă… Iar, pe de altă parte, echipa cu care am lucrat mi-a fost chiar ca o familie – deşi, azi, din păcate, ex­pre­sia asta parcă şi-a pierdut conţinutul. Toţi co­legii mi-au fost adevăraţi camarazi, re­laţiile dintre noi erau fireşti, neîncorsetate, erau adevărate şi cu miez. Şi-l aveam şi pe Lăbuş, care era un câine atât de afectuos şi, peste toate, şi extraordinar de inteligent: urma fără greş indicaţiile de regie! L-am iubit foarte mult. Bine, eu, în general, sunt o mare, mare iubitoare de animale. Cred că l-am moştenit pe bunicul din partea tatei, care a fost medic veterinar şi a iubit „ne­cu­vântătoarele” din tot sufletul'', spunea actriţa într-un interviu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: