DOCUMENT Cele 24 de invenţii ale României la Salonul de la Geneva 2014

DOCUMENT Cele 24 de invenţii ale României la Salonul de la Geneva 2014

Scannerul pentru avioane românesc a câştigat anul trecut marele premiu la Salonul de la Geneva

La ediţia cu numărul 42 a Salonului Internaţional de Invenţii, care se va desfăşura în perioada 2-6 aprilie, la Geneva, România participă cu 24 de invenţii, în cadrul unui stand naţional cu o suprafaţă de 32 de metri pătraţi. Printre invenţiile de pe lista oficială de anul acesta se numără şi o instalaţie pneumatică de scuturat pomii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ale invenţii ce vor fi prezentate începând de azi sunt o metodǎ de reciclare a deşeurilor din sticlǎ securizatǎ, robot de alimentare microscopul de forţă atomică cu produse nanotehnologice, bicicletă cu sistem de recuperare energetică accentuată, o platformă plutitoare sau un procedeu biotehnologic de obţinere a aunui aluat acid uscat din făină integrală de secară. 

Pe lângă acestea, există şi standuri ale unor inventatori români, care participă în regim independent cu alte opt invenţii.

România este reprezentată şi în Juriul Internaţional al competiţiei de personalităţi ale comunităţii ştiinţifice din ţară: Radu-Ioan Munteanu, fost rector al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Doru-Dumitru Palade, fost ministru al Cercetării şi Tehnologiei  şi Constantin Oprean, fost rector, actualmente preşedinte al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

De asemenea, din 2010, a fost cooptat ca membru în Juriul Internaţional şi Mircea Tudor, preşedinte al MBTelecom, distins cu Marele Premiu al Salonului de la Geneva în anul 2009, performanţă reeditată şi anul trecut.

Inventii Participante La Salonul de La Geneva 2014

Vineri, 4 aprilie, la ora 15:00, în standul României, realizat sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, va fi organizată ZIUA ROMÂNIEI, eveniment de promovare a cercetării naţionale. 

Alături de delegaţia inventatorilor români vor participa reprezentanţi ai Ambasadei României în Confederaţia Elveţiană, Misiunii Permanente a României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva şi organizaţiilor internaţionale cu sediul în Elveţia. Vor mai lua parte reprezentanţi ai organizatorului elveţian al salonului, şefii celorlalte delegaţii participante la salon, reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate intelectuală şi reprezentanţi ai presei. În seara aceleiaşi zile, la ora 19:15, va avea loc festivitatea de premiere, se mai arată în comunicat.

Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, cel mai prestigios eveniment la nivel mondial în domeniul inventicii, este organizat sub înaltul patronaj al Guvernului Federal Elveţian, Statului şi Oraşului Geneva şi al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (OMPI).

Invenţiile româneşti de la Geneva 2013

Marele premiu la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, ediţia 2013, a mers la compania românească MB TELECOM pentru sistemul de scanare cu raze X a avioanelor, numit Roboscan 2M Aeria, varianta upgradată a sistemului de scanare a camioanelor, cu care echipa a obţinut acelaşi premiu în 2009.

România a participat la cel de-al 41-lea Salon Internaţional de Invenţii de la Geneva-Elveţia, care va avea loc în perioada 10-14 Aprilie 2013, cu 20 de invenţii selectate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) pentru finanţarea prezentării lor la eveniment, la care se adaugă alte 10 invenţii susţinute de mediul privat, a explicat pentru adevarul.ro Camelia Marinescu, cea care coordonează delegaţia României la Geneva din 2002 şi de asemenea membru al juriului internaţional care va stabili câştigătorii de anul acesta.

Dacă cei din mediul privat au venit cu o invenţie care reprezintă o premieră şi creşte şansele ţării noastre, un scanner pentru avioane realizat de cei de la MB Telecom, care au luat de altfel premiul cel mare la ediţia din 2009 cu Roboscan 1 M - sistemul de radiografiere cu raze gama a camioanelor, cele 20 de invenţii selectate de stat vizează în special sfera medicală.


Pe aceeaşi temă:

Dispozitivul care reduce consumul de combustibil la camioane va fi prezentat la Geneva de Corneliu Birtok Băneasă

România a obţinut premiul cel mare la Salonul de invenţii de la Geneva cu scanner-ul pentru avioane al MB Telecom

Lista completă a invenţiilor cu care România merge la Salonul de la Geneva

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările