În 2001, o promoţie a învăţământului de 8 clase avea 259 000 de elevi, astăzi are doar 150.000. Dintre aceştia, în 2018, atunci când au dat evaluarea după încheierea studiilor gimnaziale, 55 000, adică 36 % au luat note mai mici de 5. Aproximările specialiştilor în domeniu arată că peste vreo trei-patru ani nu vom mai avea decât 60-70.000 de absolvenţi. Situaţia este dramatică.

Cifrele de mai sus dar şi afirmaţia referitoare la dramatismul situaţiei nu îmi aparţin mie. Nu le-am găsit eu. Ele au fost rostite, conform publicaţiei Info sud-est care apare la Constanţa, de doamna Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei Naţionale. Au fost făcute publice de doamna ministru săptămâna trecută, la Constanţa, cu ocazia participării la un eveniment organizat de Univeristatea  „Ovidius” din Constanţa.

Doamna Andronescu, primul ministru PSD al Educaţiei din ianuarie 2017 încoace care dă fie şi numai parţial cărţile pe faţă, se întreba, pe bună dreptate, ce se va întâmpla, în situaţia dată, ce se va întâmpla, aşadar, cu universităţile noastre. Mai ales că situaţia este pe alocuri încă de pe acum dramatică. Unele îşi duc deja viaţa de azi pe mâine, nu mai prea au studenţi şi nu e vorba neapărat despre secţiile ori specializările care, din start, sunt astăzi fără căutare. Altele sunt pe punctul de a se închide, câteva s-au închis deja. Doamna Andronescu avea dreptate atunci când spunea că trebuie să găsim soluţii. Sunt însă sceptic în privinţa celei oferite de doamna ministru. Şi anume că am putea să ne găsim studenţi de din afară.

Sunt de acord cu doamna ministru atunci când spune că lucrurile stau cum nu se poate mai prost în învăţământul preuniversitar, însă mă despart categoric de domnia-sa în clipa în care susţine că în învăţământul superior am sta, în privinţa calităţii, cu mult mai bine. Doamna Andronescu are o viziune edulcorată, lucru bizar pentru cineva care are o lungă carieră în domeniu. Să fie oare vorba despre o crasă lipsă de informare? De dorinţa de a prezenta negrul drept alb? 

Să îmi fie, aşadar, îngăduit să îmi pun cu glas tare câteva întrebări. Ştie oare doamna ministru că în multe universităţi din România se scrie tot cu creta tradiţională şi pe tabla neagră care arată de parcă ar fi făcut ambele Războaie mondiale? Că ordinatoarele sunt vechi? Că nu sunt bani pentru hârtia de copiator? Că nu există fonduri pentru programe de operare licenţiate? Că nu sunt bani suficienţi nici pentru cheltuielile cu lumina, apa şi căldura? Că nu s-au mai făcut demult achiziţii de carte pentru simplul motiv că nu sunt alocaţi bani la acest capitol? Fiindcă nu este de unde. Că sub pretextul aplicării sistemului Bologna s-au redus drastic şi anii de studii, şi orele din curriculum-ul obligatoriu? Cum oare să fii bine pregătit când, în cazul dublei specializări, de pildă, pe săptămână nu sunt alocate decât cel mult 22 de ore (nu pun la socoteală cele dedicate pregătirii psiho-pedagogice) şi aceasta nu fiindcă, cum iezuit se spune, studentul trebuie să se ducă şi la bibliotecă, să aibă timp şi pentru pregătirea individuală, ci pentru a nu spori şi mai mult cheltuielile din ce în ce mai insuportabile cu salariile?

 În astfel de condiţii de ce ar vrea studenţii din străinătate să vină să se pregătească în România? Doar fiindcă cheltuielile aferente taxelor şcolare sunt substanţial mai mici? Şi pentru că examenele se iau cu mai multă îngăduinţă, uneori făcându-şi loc tradiţionala corupţie românească pe care PSD, partidul din care face parte doamna Andronescu vrea să o ascundă precum gunoiul sub preş?.

Cifrele, mai mult sau mai puţin oficiale, arată că anual părăsesc România în jur de 200.000 de oameni. În marea lor majoritate, tineri. O fac din diferite motive. Economice, în căutarea unui trai mai bun, a unei slujbe mai bine plătite, a unor condiţii de muncă net superioare. Iată, se înmulţesc vocile  din interiorul sistemului de sănătate, care arată că degeaba a mărit guvernarea PSD-ALDE salariile medicilor. Aceştia continuă să emigreze pe capete. Deoarece în spitale condiţiile sunt la fel de proaste, dacă nu cumva încă şi mai rele decât erau în anul 2018. Alţii pleacă din motive politice. Se tem de turnura din ce în ce mai îngrijorătoare pe care o ia viaţa politică din România. De democratura la care visează conducerea partidului din care face parte însăşi doamna Ecaterina Andronescu. O a treia categorie îşi iau câmpii fiindcă doresc să le ofere copiilor lor condiţii mai bune de creştere şi educaţie. Vor profesori mai buni, mai motivaţi, şcoli mai serioase, mai adevărate, mai competitive. Ceea ce nu le poate oferi şcoala românească de astăzi. Şi din cauza precarităţii finanţării.

Să vedem ce surprize ne va oferi bugetul de Stat pe anul 2019. Cel real, nu cel minciunit pe hărtie de domnii Teodorovici şi Vâlcov.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro