Un nou an şcolar, aceleaşi realităţi

Ieri, România şi-a primit din nou copiii pe băncile şcolilor. Cu o imagine de ansamblu dezolantă: un ministru interimar şi perspectiva ca doar peste câteva zile să avem un minister fără ministru; peste 1000 de şcoli cu toaleta în curte (conform Ministerului de Interne); un sistem de finanţare care nu ţine cont de nevoile reale ale copiiilor şi realităţile din satele şi comunele ţarii.

În multe locuri, deschiderea anului şcolar a însemnat acelaşi veşnic careu din curtea şcolii, unde directorul a dat citire mesajului ministrului. Mesaj care, şi în acest an, a fost scris în aceeaşi veşnică limbă de lemn. 

Daniel Breaz, interimar peste educaţia românească, a vorbit în mesajul său despre respectul pe care îl poartă elevilor şi familiilor lor. Ori domnul ministru şi cu mine definim diferit conceptul de respect, ori cuvintele sale au fost aşternute pe hârtie fără să însemne cu adevărat ceva. Cum poţi să crezi că îi respecţi pe elevii din România, atunci când, fără o zi de consultare publică şi fără să ai în spate un studiu sau o analiză a efectelor, dai peste noapte un ordin care schimbă logica intrării la liceu şi afectează mii de elevi, care vor rămâne în afara sistemului de educaţie deoarece nu au o medie de minim 5?

Stimaţi reprezentanţi ai partidelor/decidenţi de la nivel central,

Vă propun ceva. Haideţi să admitem împreună că acest an şcolar este momentul de "stop şi de la capăt" de care sistemul românesc de educaţie are nevoie. Politicile educaţionale nu trebuie făcute după ureche şi, mai mult decât atât, nu trebuie făcute crezând că poza sistemului de educaţie din România este aceeaşi cu poza celor câteva şcoli şi licee din centrul Bucureştiului. 1 din 5 copii români dintr-o cohortă nu reuşesc să termine clasa a VIII-a, iar din aceeaşi cohortă doar 3 din 5 încep liceul. Majoritatea sunt din mediul rural, iar ceea ce îi opreşte să meargă la şcoală este, de cele mai multe ori, sărăcia şi ignoranţa autorităţilor. Ce se întâmplă cu restul? Sunt lăsaţi pe drum, abandonaţi de cei care ar trebui să asigure acces la o educaţie de calitate pentru toţi copiii.

Domnilor primari/aleşi locali,

Mi-aş fi dorit azi să văd că aţi mers la o şcoală aflată de la periferia oraşului sau la una care, în urma proiectelor Primăriei, a reuşit să crească nivelul de integrare al celor din medii defavorizate sau să reducă abandonul şcolar. Din păcate, cei mai mulţi aţi mers la liceele "de top" din oraş, cele cu un grad mare de promovabilitate la Bacalaureat şi olimpici naţionali. Dar, fie vorba între noi, aceştia se datorează mai degrabă eforturilor părinţilor şi meditaţiilor plătite de aceştia pentru copiii lor. Mulţi spuneţi că vă pasă de educaţie. Dacă nu sunt doar vorbe, aveţi şansa să o dovediţi atunci când veţi pregăti bugetul pe anul 2020: acordaţi burse la un cuantum care să răspundă nevoilor elevilor, asiguraţi paza şcolilor, precum şi banii necesari pentru reabilitarea şi modernizarea clădirilor şi a dotărilor. Adică, mai pe scurt: îndepliniţi-vă obligaţiile din lege.

Dragi elevi,

Ştiu că în şcoală încă se preda lecţia nepăsării şi a lui "capul plecat, sabia nu-l taie", din clasa a I-a şi până la final. Dar, asta nu ne poate opri să ne autoeducăm în spiritul curajului şi al unei atitudini proactive. Mi-aş dori ca în fiecare clasa din România să existe acei elevi care spun lucrurilor pe nume, fără să le fie frică de consecinţe şi repercusiuni. Pentru că asta este, după părerea mea, una dintre cele mai importante şanse pe care şcoala românească le mai are: beneficiari implicaţi, care nu tac atunci când în faţa lor, la catedră sau în conducerea unităţii de învăţământ, se întâmplă un abuz sau o nedreptate. Ştiu, pe propria piele, că uneori poate părea complicat. Dar, atunci când legea este de partea voastră, nimic nu vă poate opri.

Ca o urare de final, să avem un an şcolar 2019-2020 în care să conteze fiecare copil!