Repetenţie cu forţa, unică în Europa! Anul şcolar ar putea fi îngheţat: în ce scenariu ar fi elevii nevoiţi să repete anul

Repetenţie cu forţa, unică în Europa! Anul şcolar ar putea fi îngheţat: în ce scenariu ar fi elevii nevoiţi să repete anul

Vicepremierul a susţinut că sunt trei scenarii posibile luate în considerare cu privire la desfăşurarea aului şcolar

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că a solicitat Ministerului Educaţiei o analiză privind evoluţia cursurilor online şi a precizat că în acest moment există trei scenarii pentru desfăşurarea anului şcolar, unul dintre ele fiind cel al repetării anului şcolar. Sociologul Gelu Duminică a catalogat această declaraţie ca fiind „de o inconştienţă înfiorătoare” în contextul în care părinţii şi elevii încearcă să susţină şcolile.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) dezavuează declaraţia viceprim-ministrului Raluca Turcan potrivit căreia anul şcolar ar putea fi îngheţat .

„Criza provocată de Coronavirus are efecte dăunătoare procesului educaţional, acesta fiindîntrerupt pentru o perioadă considerabilă de timp - o măsură absolut necesară, pe care o salutăm, care a fost adoptată de autorităţile centrale în vederea protejării elevilor de infecţia cu virusul COVID-19. La momentul actual, se preconizează că şcolile îşi vor relua programul obişnuit după vacanţa de Paşte, la data estimativă 21 aprilie, însă acest lucru va depinde exclusiv de evoluţia cazurilor de Coronavirus depistate pe teritoriul ţării noastre şi, implicit, de riscul care va fi măsurat de grupul tehnico-ştiinţific din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, arată reprezentanţii elevilor, într-un comunicat de presă remis Adevărul.

CNE consideră că sistemul educaţional, blocat timp de cel puţin 4 săptămâni, care vor necesita recuperare, trebuie să răspundă nevoilor şi intereselor elevilor din România, astfel încât întreaga situaţie să fie gestionată cu calm şi responsabilitate de către autorităţile competente.În urma consultării elevilor din România, Consiliul Naţional al Elevilor emite următoarele propuneri:

  • Anul şcolar nu trebuie îngheţat, iar amânarea examenelor naţionale trebuie evitată.

Îngheţarea anului şcolar nu reprezintă o soluţie benefică niciunui actor implicat în sistemul educaţional, iar pentru a garanta coerenţa actului instructiv-educativ, este necesară conservarea acestei coerenţe, prin măsurile detaliate mai jos. De asemenea, amânarea examenelor naţionale ar fi o măsură ce ar aduce cu sine o serie de dezavantaje pentru elevi: impune o posibilitate ca elevii care nu vor mai avea ocazia de a susţine examenele naţionale în a doua sesiune să nu mai aibă opţiune de a urma cursurile unui liceu, dublată de lipsa consilierii vocaţionale şi profesionale a elevilor, iar viitorii absolvenţi de liceu se vor afla în situaţia de a nu mai putea opta pentru continuarea studiilor într-o instituţie de învăţământ superior.

  • Elevii din România îşi doresc ca structura anului şcolar să nu fie modificată, însă sănătatea trebuie prioritizată, iar actorii din educaţie trebuie să manifeste solidaritate şi înţelegere în aceste vremuri de criză.
  • Guvernul României trebuie să investească în programe de formare continuă a profesorilor astfel încât aceştia să poată livra cu profesionalism conţinuturi prin instrumente digitale, dar şi în achiziţionarea infrastructurii necesare pentru ca fiecare copil să aibă acces la digitalizarea educaţiei (device-uri, abonament de date) 

„În primul rând, având în vedere panta ascendentă pe care o străbate ţara noastră către o epidemie Coronavirus,ţinând cont de faptul că unităţile de învăţământ preuniversitar au cursurile suspendate pentru o perioadă care poate fi prelungită, iar examenele naţionale vor fi susţinute oricum, şi de elevii
care au acces la Internet – deci la educaţie digitală, şi de elevii care nu beneficiază de aceste facilităţi, solicităm Guvernului României iniţierea unui program social prin care să fie achiziţionate device-uri prin care elevii se pot conecta la Internet şi pot accesa aceste resurse educaţionale deschise”, mai spun elevii.

Pentru a garanta sustenabilitatea acestui program, este importantă valorificarea următoarelor recomandări, arată CNE:


-        Centralizarea datelor din fiecare unitate de învăţământ preuniversitar pentru a afla care sunt elevii şi profesorii care nu au acces la Internet şi nu dispun de device-uri prin care se pot conecta virtual, printr-o procedură transparentă şi nediscriminatorie;
-        Achiziţionarea device-urilor şi livrarea acestora către familiile provenind din mediile defavorizate. Potenţiale surse de finanţare: companii de telefonie, care pot fi ulterior scutite de impozit, mediul privat, fonduri europene, în funcţie de costul determinat;
-        Colaborarea cu administraţia publică locală în vederea asigurării accesului la reţele de Internet;
-        Monitorizarea impactului acestui program social astfel încât fiecare elev şi fiecare
cadru didactic se poate conecta la Internet şi poate continua procesul de învăţare,
independent de locul în care aceştia se află.


„În acest sens, solicităm Guvernului României să îşi asume soluţii reale pentrueficientizarea sistemului educaţional virtual într-un mod echitabil, în detrimental declaraţiilor de presă care au efecte nocive pentru comunităţile şcolare. Suntem de părere că guvernanţii trebuie să coordoneze cât mai eficient depăşirea acestei crizei, iar îngheţarea anului şcolar nu trebuie să constituie o măsură în niciun plan de acţiune propus
de Guvern. Declaraţiile doamnei viceprim-ministru, Raluca Turcan, denotă iresponsabilitate faţă de elevii din România, pentru care Consiliul Naţional al Elevilor va lupta în această perioadă, astfel încât niciun beneficiar direct al educaţiei să nu fie nevoit să repete anul şcolar în curs. Regretabil, doamna viceprim-ministru Turcan, să propagaţi un astfel de mesaj menit să demoralizeze elevii (elevii care din solidaritate şi responsabilitate trec acum prin momente de panică, anxietate, pentru că nu e uşor să fii adolescent în plin criză epidemiologică), un mesaj scenaristic şi total neprofesionist, inducând panică în rândul populaţiei în mod gratuit! Un reprezentant al Guvernului declară că ia in calcul  posibilitatea de repetare a anului şcolar, tocmai când cetăţenii acestei ţări au nevoie de mesaje care să exprime solidaritate şi coerenţă”, susţine CNE.

 

UPDATE  Ministrul Educaţiei a precizat că nu ia în calcul repetarea anului şcolar. „În acest moment, nu se ia în calcul repetarea anului şcolar! Ministerul Educaţiei lucrează la mai multe scenarii, uitându-se cu atenţie şi la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de învăţământ din statele UE. Nu se pune problema îngheţării anului şcolar. Lucrăm în acest moment la mai multe scenarii pe care le  vom face publice în momentul în care vom avea o situaţie clară cu privire la stare de urgenţă în care ne aflăm”, a spus Monica Anisie, luni, la Realitatea Plus.

„Nu există un astfel de scenariu. În acest moment nu luăm în calcul sub nicio formă îngheţarea anului şcolar. Scenariile pe care le fac specialiştii din cadrul Ministerului vor fi făcute publice în momentul în care vom avea o situaţie clară. Toate aceste scenarii vor fi luate în calcul în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus din România. Fac un apel la calm. Îi rog pe elevi, pe părinţi şi pe studenţi să stea acasă şi să continue învăţarea de acasă”, a mai spus Monica Anisie la Digi24.

”Sunt trei etape posibile, cel puţin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul şcolar să continue şi evaluările să fie aşa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea şcolilor peste perioada anunţată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluţia”, a precizat pentru RFI, vicepremierul Raluca Turcan.

 
 „Toate scenariile sunt posibile, nu există o ţară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”, a spus Turcan.
 
De asemenea, liderul liberal a anunţat că a solicitat Ministerului Educaţiei o analiză privind evoluţia cursurilor online, în contextul coronavirusului: ”Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educaţiei, tocmai pentru a vedea cum se desfăşoară educaţia online şi în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educaţia copiilor. Plecăm de la principiul că nici o evaluare nu poate să fie în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că evident, România are şi segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la Internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcţie de aceste evaluări cum vom proceda cu anul şcolar”.
 

Gelu Duminică: Declaraţia doamnei Turcan, de o inconştienţă  înfiorătoare

 
Sociologul Gelu Duminică a criticat dur declaraţia vicepremierului Raluca Turcan. „Declaraţia doamnei Turcan, cum ca e posibil sa se îngheţe anul scolar, e de o inconştienţă  înfiorătoare. Să explic, pe foarte scurt, şi de ce:
- în momentul de faţă, şcolile investesc enorm in a găsi platformele cele mai bune pentru a putea să-şi continue activitatea. Aceasta stire demotiveaza.
- Părinţii fac eforturi majore să susţină şcoala , aşa cum nu au mai făcut-o până acum. Aceasta ştire demotiveaza.
- Elevii incearca sa suplinească lipsa interacţiunii faţă in faţa prin munca individuală susţinută. Aceasta stire demotivează.
- Foarte multe companii au sărit în ajutorul sistemului educaţional, oferind sprijin şi  resurse. Aceasta stire demotiveaza.
- Cam 70% din materie a fost deja parcursă până în momentul apariţiei crizei. 
- o eventuală "îngheţare" (repententie generala) atrage după sine provocări mult mai mari decât cele care ar fi generate de găsirea celor mai bune soluţii pentru finalizarea anului şcolar (la toate ciclurile educaţionale precum şi pentru piata muncii).
- în atare condiţii, cum va justifica doamna vice-prim-ministru plata salariilor celor din sistem?”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
 
 
Săptămâna trecută Monica Anisie dădea asigurări că anul şcolar nu va fi îngheţat ca urmare a suspendării cursurilor din cauza epidemiei cu noul coronavirus, iar elevii nu vor fi nevoiţi să repete anul.
 
„Elevii şi studenţii nu vor repeta anul şcolar sau pe cel universitar. Înţeleg îngrijorarea celor care vor susţine examenele naţionale şi, în acest sens, vă asigur că în aceste momente, Ministerul Educaţiei şi Cercetării lucrează la o serie de măsuri clase şi eficiente pe care le va comunica public, în cel mai scurt timp, în mod oficial. Deocamdată, trebuie să fim responsabili, să arătăm solidaritate şi să continuăm învăţarea de acasă. Indiferent de situaţia în care ne aflăm, îndemn părinţii, cadrele didactice, elevii şi studenţii să se informeze numai din surse oficiale şi să nu ia în seamă fake news-urile care au invadat spaţiul online. Totodată, trebuie să dăm dovadă de calm şi de responsabilitate şi vă asigur că măsurile pe care le vom lua vor fi în sprijinul elevilor şi al studenţilor. Nu s-a pus problema îngheţării anului şcolar”, se arăta într-un comunicat al MInisterului Educaţiei emis în 18 martie. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: