Ministerul Educaţiei se laudă cu o promovabilitate a generaţiei actuale de 73,7%, zic ei cu 1% mai mare decât anul trecut. Însă lucrurile nu sunt atât de simple precum par. Dacă vrem să fim sinceri cu noi înşine şi să privim poza reală a învăţământului românesc, trebuie să vedem şi câţi dintre cei care ar fi trebuit să susţină Bacalaureatul în acest an nu au mai ajuns până aici.

În vara lui 2015, 179.703 elevi au terminat clasa a VIII-a, însă în toamna aceluiaşi an doar 128.685 au început primul an de liceu. Dintr-un foc, peste 50.000 de copii au fost pierduţi pe drum de statul român între gimnaziu şi liceu. Şi nu doar atât. Dintre cei care în septembrie 2015 erau clasa a IX-a, doar 116.316 au terminat anul acesta liceul şi s-au înscris în sesiunea de examen vară 2019. Aşadar, încă aprox. 12.000 de copii care au abandonat şcoala sau nu au promovat clasa a XII-a. 

În cifre reale, sub 1 din 2 elevi (47,7%) care acum patru ani terminau şcoala generală au reuşit să obţină diploma de Bacalaureat. Dacă ne raportăm la întreaga cohortă (toţi cei care ar fi trebuit să înceapă în 2007 clasa a I-a), aprox. 230.000 de copii, observăm că situaţia este mult mai gravă decât ceea ce se discută în spaţiul public – promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a actualei generaţii este de 37%. Ceea ce înseamnă că România a lăsat pe drum aproape 2 din 3 copii.

Şi asta nu trebuie să ne mire. Suntem în prezenţa unui dezastru anunţat. Sau ce, aveaţi impresia că izolarea elevilor navetişti, care nu îşi permit să ajungă la şcoală, sau creşterea inechităţilor prin modul de finanţare a şcolilor va avea un alt rezultat? Lăsăm pe drum cei mai mulţi copii între a VIII-a şi a IX-a, majoritatea celor care părăsesc atunci şcoala fiind cei din mediul rural, care nu au liceu în localitate şi nu au posibilitatea financiară să îşi plătească transportul până la şcoală. Iar măsurile adoptate recent de Guvernul Dăncilă, care a desfiinţat instituţia care obligă consiliile judeţene să subvenţioneze cu 50% transportul între localităţile unui judeţ pentru elevi, prevăd un viitor şi mai sumbru.

Vom depăşi această problemă abia atunci când vom înţelege că nu toţi copiii sunt la fel. Şi vom începe să îi tratăm drept indivizi, ci nu ca simple cifre în statistici. Pentru a asigura acces la o educaţie de calitate pentru toţi copiii trebuie să acordăm finanţarea per elev în funcţie de specificul de la firul ierbii şi nevoile fiecăruia, nu ca în prezent, în mod grosier, printr-o simplă împărţire a bugetului la numărul de elevi. Este de datoria tuturor să ne luptăm pentru ca România să nu îşi mai lase copiii pe drum şi să îi asigure fiecăruia şansa la educaţie de calitate – unicul instrument dacă vrem să progresăm ca ţară.