Doar că elevii şi părinţii nu mai vor studii care nu le oferă competenţele cerute de piaţa muncii. Aşa se explică abandonul masiv la trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a şi faptul că numărul studenţilor s-a înjumătăţit în ultimii ani.

Peste un milion de elevi au făcut liceul degeaba, în ultimii 10 ani. N-au luat Bacalaureatul sau nici nu s-au înscris la examen. Anul acesta, 34.000 de elevi înscrişi în clasele terminale n-au avut pretenţia că pot trece examenul de Bacalaureat şi nici nu s-au înscris pentru acest examen. Veniseră la liceu din lipsă de oferte mai bune.

Este bine să facă toţi copiii liceul?

Aceasta e întrebarea esenţială la care trebuie să răspundem. RE zice că da, desfiinţează şcolile profesionale şi transformă actuala filieră tehnologică a liceului în filiera profesională, să ţină loc şi de şcoală profesională. Avem şi o lege, care spune acelaşi lucru: învăţământul obligatoriu de 16 ani. Degeaba spune legea. Avem un abandon şcolar mare, comparativ cu media europeană. Căruia statul nu-i poate face faţă.

Să ne înţelegem de la început. Liceul este o etapă de preprofesionalizare, în care elevii care au inteligenţa dominant conceptual-teoretica se pregătesc pentru continuarea studiilor în mediul universitar, sau pentru a învăţa o profesie pretenţioasă în şcoli postliceale sau colegii nonuniversitare, cum le denumeşte mai nou RE.

Toţi copiii sunt valoroşi în felul lor. Din experienţa mea de profesor am concluzionat că doar o treime din cohorta şcolară are resursele intelectuale necesare, de natură conceptual-teoretică, pentru a parcurge studii liceale. Asta ne spun şi cei peste un milion de elevi care au parcurs liceul degeaba, în ultimii ani. N-au adunat suficiente competenţe pentru a lua Bacalaureatul, în care se cer cunoştinţe înalte în matematică, limba şi literatura română, chimie, fizică, discipline tehnice, etc. Pentru restul de două treimi şcoala trebuie să se plieze pe înclinaţiile, talentele, personalităţile elevilor, pentru a le dezvolta exact acele însuşiri în care ei ar putea performa. Şcoala românească nu face aşa ceva. Se comportă ca un malaxor, în care intră toţi elevii şi scapă cine poate.

În concluzie. Nu toţi elevii au resurse intelectuale pentru a face liceul în varianta actuală. Şi nici nu au nevoie. Meserii în construcţii, în servicii, agricultură, nu necesită studii liceale sau universitare.

Ce propune RE

Proiectul desfiinţează şcoala profesională, propune ca toţi elevii să facă liceul, să dea un Bacalaureat generalist, care nu testează nimic concret, pentru ca apoi să meargă la facultăţi, de stat sau private. Şi astfel, să reînvie fabricile de diplome uniersitare.

Sunt două posibilităţi pentru realizarea acestor propuneri. Ori golim liceul de conţinut, îl facem o formă fără fond, ca să treacă prin el toţi elevii ca gâsca prin apă. Şi Bacalaureatul unic la fel, le va testa competenţele de „a se descurca în viaţă”. Şi apoi, cu toţii la facultate, au sau nu au competenţele cerute de cursurile universitare. Ori îl păstrăm in forma actuală, limitând accesul la liceu celor care nu iau 5 la Evaluarea Naţională.

Ghinionul primei opţiuni este că elevii şi părinţii lor s-au prins că degeaba fac liceul sau facultatea, dacă la aceste etape de şcolarizare nu obţin competenţele cerute de piaţa muncii. La angajare, patronul te întreabă ce ştii să faci, nu dacă ştii să „te descurci în viaţă”. Aşa că va creşte abandonul după clasa a VIII-a, părinţii preferă să intre copiii lor în piaţa muncii, dacă studiile nu le oferă competenţele cerute de angajatori. Consecinţa acestei opţiuni va fi creşterea abandonului şcolar, şi refuzul absolvenţilor de Bacalaureat de a merge la facultate. Nu vorbim de elevii buni şi foarte buni, aceştia merg oricum in mare parte la universităţi străine.

Care ar fi fost soluţia optimă?

Avem o nevoie acută de a oferi elevilor trasee educaţionale diversificate, cât mai multe. Pentru a le oferi şansa de a alege pe cel potrivit personalităţii proprii. Aceasta trebuie să fie principala linie de gândire pentru orice nouă reformă în educaţie.

Soluţia mai bună ar fi cea prezentată în scenariul doi, din varianta mai veche a RE.

Învăţământul primar: 6-12 ani, clasele I-VI

Învăţământul secundar inferior: 12-15 ani, clasele VII-IX

Învăţământul secundar superior: 15-19 ani, clasele X-XII

Şcoala profesională: 15-18 ani, se întinde pe 2, 3 sau 4 ani

Adaug la această variantă, defalcarea învăţământului secundar inferior pe cele trei filiere, teoretic, vocaţional şi profesional începând cu clasa a VII-a, care să fie continuate în liceu, elevii mergând, de regulă, tot în aceleaşi filiere. Fără a exclude trecerea de la o filieră la alta, în urma susţinerii unor examene de diferenţă.

Aceasta variantă oferă soluţii şi pentru tinerii care la 16 ani vor să intre în piaţa muncii, în ţară sau în străinătate.

Învăţământul profesional de 4 ani se justifică pentru meserii complexe, care au nevoie de o pregătire teoretică şi practică specifică, mai îndelungată.

Învăţământul profesional nu oferă susţinerea Bacalaureatului şi, în consecinţă, nici continuarea studiilor în sistemul universitar. Pentru că nu poţi acumula competenţe teoretice înalte, simultan cu învăţarea unei meserii. Şi pentru că nici nu ai resurse intelectuale pentru atingerea unor astfel de competenţe.

Autorul RE n-a aflat că piaţa muncii din România are o acută lipsă de meseriaşi. Patronii îi aduc din ţări asiatice. Asta în timp ce o parte însemnată dintre elevii din rural nu învaţă nicio meserie, după 8 clase fac agricultură de subzistenţă alături de părinţi.

Concluzie

Raportul RE trebuia de mult publicat, toate aceste discuţii din spaţiul public să fi fost avute în vedere la forma finală a raportului. Chiar ministrul Cîmpeanu ne spune că primele rezultate palpabile le vom vedea în 2030. Dar până atunci se schimbă preşedinţi, guverne, parlamente. Dacă specialiştii critică acum vehement RE, să vedem ce va fi în parlamentele şi guvernele viitoare.